Active standing of conditional legatee to claim abuzively nationalized property under Civil Code Art. 925 and 1016

Legat cu titlu particular sub condiţie suspensivă având ca obiect un imobil abuziv naţionalizat. Efecte. Calitatea procesuală activă a legatarului de a revendica imobilul

Legatul cu titlu particular, instituit asupra unui imobil abuziv naţionalizat, sub condiţia retrocedării, conferă legatarului calitatea procesuală activă de a revendica imobilul de la stat.

Secţia civilă, decizia nr.3412 din 9 octombrie 2002

Prin sentinţa civilă nr.711 din 21 iunie 2000, Tribunalul București a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei D.A.R. care, în contradictoriu cu C.G.M.B., U.V., U.M. și I.A.V., a solicitat instanţei să constate că imobilul în litigiu a fost abuziv naţionalizat, iar contractul de vânzare-cumpărare prin care pârâta I.A.V. a dobândit imobilul, precum și contractul de schimb încheiat de aceasta cu pârâţii U.V. și U.M. sunt lovite de nulitate absolută.

În motivarea sentinţei, privitor la excepţie, instanţa a reţinut că certificatul de moștenitor invocat de reclamantă atestă calitatea de legatar cu titlu particular a reclamantei asupra unor bunuri determinate individual în certificat, printre care nu este menţionat și apartamentul revendicat, care figurează numai într-un codicil întocmit de numita H.P.S. la 5 iulie 1994 și care conţine legate cu titlu particular privind șase imobile, toate afectate de condiţia suspensivă ca aceste imobile să-i revină testatoarei prin “desnaţionalizare”.

În conformitate cu prevederile art.925 C.civ., prima instanţă a reţinut că dispoziţia testamentară din codicil este făcută sub condiţie suspensivă și devine caducă în cazul în care legatarul a murit înaintea îndeplinirii condiţiei. Întrucât, în cauză, testatoarea a decedat înainte de îndeplinirea condiţiei, s-a apreciat că legatul invocat de reclamantă având ca obiect apartamentul revendicat este caduc, astfel încât reclamanta nu are calitate procesuală activă în cauză.

Prin decizia nr.35 din 24 ianuarie 2001, Curtea de Apel București, secţia a IV-a civilă, a admis apelul reclamantei, a desfiinţat sentinţa tribunalului și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași tribunal, cu motivarea că tribunalul a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 925 C.civ., întrucât acest text se referă la decesul legatarului înainte de îndeplinirea condiţiei suspensive, ceea ce nu este cazul în speţă.

Recursurile declarate de pârâţii I.A., U.V. și U.M. sunt nefondate.

Astfel, recurenţii au susţinut, în esenţă, că soluţia instanţei de apel este greșită, deoarece intimata nu este legatară asupra apartamentului revendicat decât sub condiţia suspensivă a revenirii imobilului în patrimoniul testatoarei, care însă a decedat înaintea îndeplinirii acestei condiţii. De asemenea, au mai susţinut că art. 978 C.civ., invocat de instanţa de apel în motivare, nu se aplică interpretării testamentelor, astfel încât, în mod greșit instanţa de apel a reţinut, în baza art. 1016 C.civ. că, în speţă, acţiunea în revendicare este un mijloc de apărare și conservare a dreptului de proprietate. Totodată, decizia instanţei de apel a fost criticată și pentru considerentul că nu s-a făcut nici o referire în motivare la art. 926 C.civ., text pe care reclamanta și-a fondat apelul, fiind examinat doar art. 925 C.civ., iar, pe de altă parte, din certificatul de moștenitor depus la dosar nu rezultă și calitatea de moștenitoare a reclamantei asupra apartamentului în litigiu.

În speţă, testamentul, ca act juridic unilateral mortis causa, cuprinde atât două legate - unul având ca obiect un apartament situat în imobilul din litigiu și celălalt un loc de veci, ambele fiind pure și simple, adică neafectate de nici o modalitate -, cât și legatele menţionate în codicil – parte integrantă a testamentului care se supun acelorași reguli și au aceeași valoare juridică ca și testamentul – având ca obiect mai multe bunuri individual determinate, printre care și apartamentul revendicat de reclamantă, deci tot legate cu titlu particular, dar toate afectate de condiţia suspensivă “dacă vor reveni la proprietar prin desnaţionalizare”.

Beneficiara testamentului, a legatelor pure și simple, ca și a legatelor sub condiţie suspensivă, este intimata – reclamantă.

La data întocmirii testamentului, 26 iunie 1975, posibilitatea revenirii imobilelor în patrimoniul foștilor proprietari nu exista, dar ulterior o atare posibilitate a apărut și, în temeiul ei, la 5 iulie 1994, testatoarea a redactat codicilul. De altfel, autoarea testamentului a și valorificat posibilitatea redobândirii imobilelor naţionalizate în baza Decretului nr.92/1950, promovând o acţiune în instanţă pentru obţinerea apartamentului nr.1 din imobilul aflat în litigiu, finalizată după decesul ei, printr-o hotărâre judecătorească.

În calitate de titulară a legatelor sub condiţie suspensivă, intimata-reclamantă este îndreptăţită să acţioneze în instanţă, în temeiul art.1016 C.civ., corect evocat de instanţa de apel, potrivit căruia “creditorul poate, înainte de îndeplinirea condiţiei, să exercite toate actele conservatoare dreptului său”.

Actele de conservare înglobează toate actele prin care se tinde la evitarea pierderii materiale sau dispariţiei juridice a unui drept, iar “desnaţionalizarea”, la care face referire codicilul, nu se produce de drept, adică în puterea legii, ceea ce face necesară promovarea unei acţiuni prin care legatara reia exerciţiul dreptului de proprietate, drept pe care autoarea ei, dacă se dovedește o naţionalizare abuzivă a imobilului, nu l-a pierdut niciodată.

Din acest motiv, în condiţiile analizate, acţiunea în revendicare poate constitui un mijloc de apărare și, sub un anumit aspect, chiar de conservare a dreptului de proprietate, cum a calificat-o instanţa de apel.

În acest context, este fără relevanţă juridică susţinerea recurenţilor U.V. și U.M., în sensul că instanţa de apel a omis a analiza prevederile art.926 C.civ., chiar dacă a fost evocat de intimata-reclamantă în apelul ei, iar, pe de altă parte, prevederile art.978 C.civ. conţin reguli de interpretare nu doar a convenţiilor, ci a oricărui act juridic, inclusiv a unui act juridic unilateral mortis causa, cum este testamentul. În ceea ce privește art.925 C.civ., textul se referă la legatar, iar nu la testator, cum greșit a reţinut tribunalul, în sensul că legatarul trebuie să fie în viaţă atât în momentul decesului testatorului, cât și în momentul îndeplinirii condiţiei suspensive care se poate realiza oricând, înainte sau după decesul testatorului.