Recovery Action Inadmissible as Law 10/2001 Exclusive Remedy

Revendicarea imobilului preluat de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Admisibilitate, în raport cu dispoziţiile Legii nr.10/2001

Acţiunea în revendicare, fondată pe dreptul comun, este admisibilă numai în cazurile reglementate prin art.47 din Legea nr.10/2001, și este inadmisibilă dacă este introdusă după intrarea în vigoare a acestei legi.

Secţia civilă, decizia nr.2810 din 26 iunie 2003

Reclamanţii D.P. și D.T.L. au chemat în judecată Consiliul General al Municipiului București și Primăria Municipiului București solicitând să se constate nulitatea absolută a deciziei nr.1012 din 12.06.1984 de preluare de către stat a unui imobil situat în București, precum și lipsa titlului statului asupra acestui imobil. De asemenea s-a solicitat obligarea C.G.M.B. de a lăsa reclamanţilor în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul compus dintr-un apartament cu parter și etaj și terenul în suprafaţă de 205,05 mp.

Prin sentinţa nr.1584 din 22.10.2001 a Tribunalului București, secţia a IV-a civilă a fost respinsă acţiunea ca inadmisibilă, avându-se în vedere că reclamanţii nu au urmat procedura prealabilă prevăzută de Legea nr.10/2001 specială.

Apelul declarat de reclamanţi împotriva acestei hotărâri, a fost respins ca nefondat prin decizia nr.338 din 19.09.2002 a Curţii de Apel București, secţia a III-a civilă.

Reclamanţii au declarat recurs susţinând că greșit nu s-a avut în vedere caracterul mixt al acţiunii și s-au încălcat prevederile art.6 și 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului în sensul cărora orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, precum și prevederile corespunzătoare din Constituţie.

Recursul nu este întemeiat.

Potrivit art.15 alin.2 din Constituţia României, legea civilă dispune numai pentru viitor, o prevedere asemănătoare fiind cuprinsă în art.1 C.civ. conform căruia legea civilă nu are putere retroactivă.

Aceste texte consacră teza, unanim acceptată, că legea nouă trebuie să respecte suveranitatea legii vechi, așa încât legea nouă nu poate nimici sau modifica trecutul juridic și, invers, legea veche trebuie să respecte suveranitatea legii noi, ceea ce înseamnă că se recunoaște fără rezerve aplicarea imediată a legii noi, potrivit căreia acţiunea noii legi civile se întinde atât asupra faptelor pendinte, cât și asupra efectelor viitoare ale raporturilor juridice trecute.

Referitor la imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, este de observat că normele legale în conflict, respectiv Codul civil și Legea nr.10/2001 vizează situaţii juridice născute sub imperiul legii vechi, durabile însă în timp prin efectele lor juridice, generate uneori de ineficacitatea actelor de preluare.

Anterior intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, restitutio în integrum, ca efect al ineficacităţii actelor de preluare, a fost guvernat de dreptul comun al revendicării, fondat pe dispoziţiile art.480 – 481 Cod civil.

Deși avantajos prin accesul direct la instanţele judecătorești, dar rigid și consevator prin câmpul său de aplicare, dreptul comun a fost înlocuit cu Legea nr.10/2001, ce cuprinde norme speciale de drept substanţial și cu o procedură adminstrativă – obligatorie – prealabilă sesizării instanţei.

Legea nouă suprimă practic acţiunea dreptului comun în cazul ineficacităţii actelor de preluare la care se referă, cum se solicită a se constata în speţă, și fără a diminua accesul la justiţie, perfecţionează sistemul reparator, iar prin norme de procedură speciale, îl subordonează controlului judecătoresc.

Cum o asemenea reglementare interesează ordinea publică, rezultă că este de imediată aplicare, soluţie consacrată legislativ și prin art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998 care prevede că bunurile preluate de stat fără titlu valabil, pot fi revendicate de foștii proprietari, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie.

Cu toate acestea, în condiţiile art.47 alin.1 din Legea nr.10/2001 peorsoana îndreptăţită se poate prevala de acţiunea legii vechi (C.civ.), dar numai în cazul acţiunilor aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii. În acest caz, numai caracterul respectiv al normei și voinţa legiuitorului fac posibilă supravieţuirea, prin excepţie, a legii vechi.

Ca atare, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, rămân fără aplicare dispoziţiile dreptului comun referitoare la imobilele ce formează obiectul acestei legi. În consecinţă, accesul la un proces echitabil cu privire la asemenea imobil, poate fi exercitat, cu excluderea acţiunii civile în revendicare, sub toate formele ei de redactare, cum este cazul în speţă, numai în condiţiile și pe căile prevăzute de legea nouă.

Așa fiind, rezultă că este în afara criticii soluţia adoptată de instanţa de apel, care a hotărât temeinic, în raport de data introducerii acţiunii, și în condiţiile legii, că nu mai este admisibilă acţiunea în revendicare, în întregul său, ce poate cuprinde și cereri prealabile în constatare, dar toate având aceeași finalitate, întemeiată pe prevederile C.civ., după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001.

De aceea, recursul urmează a fi respins ca nefondat.