Exequatur of ICC Arbitral Award on Advertising Contract: Admissibility of Recourse and Finality of Award Under Law No. 105/1992

Hotărâre a Curţii Internaţionale de Arbitraj. Încuviinţarea executării în România

Sunt îndeplinite cerinţele art.167 din Legea nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, dacă în contractul intervenit între părţi s-a prevăzut că sentinţa Curţii Internaţionale de Arbitraj are caracter definitiv și obligatoriu conform art. 28 (6) al Regulilor acestei Curţi, art.173-177 din Legea nr.105/1992 și art.3702 C. proc. civ.

Secţia civilă, decizia nr.2679 din 19 iunie 2003

Reclamanta a solicitat să se dispună recunoașterea pe teritoriul României, conform Legii nr.105/1992, a sentinţei definitive pronunţate la 6.03.2001 de către Camera Internaţională de Comerţ, Curtea Internaţională de Arbitraj Paris în dosarul nr.10772/DB, să se încuviinţeze executarea acestei sentinţe împotriva pârâtei și să se emită un titlu executoriu în care să se menţioneze și hotărârea de încuviinţare a executării.

În motivarea acţiunii reclamanta a învederat că între părţi a existat un contract de publicitate iar pârâta nu a respectat clauzele stipulate privind plata preţului motiv pentru care a acţionat-o la Curtea Internaţională de Arbitraj a Camerei Internaţionale de Comerţ Paris. Prin sentinţa pronunţată în dosarul nr. 10772/DB/6.03.2001 curtea a obligat pârâta la 57.700 USD ca sumă principală, dobânda acumulată de 1,8% pe lună, de la data de 6.06.1999 până la data efectuării integrale a plăţii calculate la suma de 28.850 USD; dobânda de la data de 15.IX.1999 și până la data efectuării integrale a plăţii asupra celeilalte sume de 28.850 USD ca și suma de 4334 USD pentru costurile și onorariile la procedura arbitrării.

Tribunalul Bihor, secţia civilă, prin sentinţa nr. 353/C/26.06.2002, a admis în parte acţiunea și a dispus recunoașterea pe teritoriul României a sentinţei pronunţate de către Camera Internaţională de Comerţ, Curtea Internaţională de Arbitraj Paris.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia civilă nr. 40/A/16.XII.2002, a admis apelul declarat de pârâta S.C. „E.D.” și a respins în totalitate acţiunea.

Instanţa de apel a reţinut că, potrivit art. 171 lit. (b) din Legea nr.105/1992, cererea de recunoaștere a hotărârii străine trebuie însoţită de dovada caracterului definitiv al acesteia, iar conform art. 175 cererea de încuviinţare a executării trebuie însoţită de dovada caracterului executoriu al hotărârii străine eliberată de instanţa care a pronunţat-o.

Or, în speţă nu rezultă cu certitudine nici caracterul definitiv și nici cel executoriu al hotărârii în discuţie cât timp Camera Internaţională de Comerţ a comunicat că nu este în măsură să furnizeze un certificat care să ateste că sentinţa de arbitraj este definitivă și executorie, făcând doar trimitere la dispoziţiile art. 28 pct. 6 din Regulile de Arbitraj. De asemenea, în raport de textul invocat nu rezultă dacă părţile au dreptul să uzeze de calea de atac a acţiunii în anulare și dacă respectiva cale de atac nu suspendă executarea.

În contra acestei decizii a declarat recurs reclamanta, susţinând, în esenţă, că instanţa de apel a interpretat greșit dispoziţiile art. 3701 și 2 C. proc. civ., respectiv prevederile art.167 lit. (a) din Legea nr.105/1992.

Recursul este fondat.

Din dosar a rezultat că între părţi a intervenit contractul de publicitate nr.98/001320/6.V.1999, care, la capitolul V intitulat „Jurisdicţie și soluţionarea amiabilă a disputelor”, la pct. 51, stipulează expres că „ toate disputele ce decurg din prezentul contract vor fi soluţionate definitiv în conformitate cu Regulile de Conciliere și Arbitraj ale Camerei Internaţionale de Comerţ, de către un (1) arbitru numit în conformitate cu Regulile mai sus menţionate. Locul arbitrajului va fi Paris”.

În conformitate cu această clauză contractuală, respectiv și a dispoziţiilor pct. 52 din contract, litigiul ivit între părţi, privind plata preţului, pentru activitatea de publicitate prestată de reclamantă, a fost soluţionat de Curtea Internaţională de Arbitraj, Camera de Comerţ și Industrie din Paris prin sentinţa din 6.03.2001 dată în dosarul 10772/DB de către arbitrul unic numit de curte și acceptat de părţi care a acţionat ca mediator pe cale amiabilă.

Conform clauzelor contractului, deja evidenţiate, și a prevederilor art. 28 (6) din Regulile de Arbitraj, sentinţa din 6.03.2001 era definitivă și obligatorie pentru părţi. Caracterul definitiv al sentinţei rezultă și din „Anexa la sentinţa definitivă”, pronunţată în conformitate cu Regulile Curţii Internaţionale de Arbitraj a Camerei Internaţionale de Comerţ.

Din această perspectivă, argumentarea instanţei de apel, potrivit căreia probele dosarului nu atestau caracterul definitiv al sentinţei a cărei recunoaștere s-a solicitat, era greșită și contrar dovezilor menţionate.

În recurs a fost depusă și precizarea făcută de Camera Internaţională de Comerţ prin consilier juridic responsabil, în sensul că sentinţa definitivă din 6.03.2001 emisă de către un arbitru unic și anexa la sentinţa definitivă din 11.06.2001 se supun prevederilor art.28 (6) al regulilor. Textul invocat stabilește că „fiecare sentinţă va fi obligatorie pentru părţi. Prin trimiterea litigiului spre arbitraj în baza acestor reguli, părţile se angajează să pună în aplicare orice sentinţă fără întârziere și se va considera că acestea au renunţat la dreptul lor de a recurge la orice formă de apel în măsura în care o astfel de renunţare se poate face în mod valabil”.

Așadar, în raport de înscrisurile invocate, reclamanta a probat caracterul definitiv și obligatoriu al hotărârii a cărei recunoaștere a fost solicitată.

Tot astfel, reclamanta recurentă a dovedit și îndeplinirea cerinţelor art.167 din Legea nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, în sensul că hotărârea era definitivă, instanţa care a pronunţat-o a avut, potrivit legii străine, competenţa să judece procesul și exista reciprocitate între România și Franţa pe acest aspect, iar procesul s-a derulat în prezenţa părţilor legal citate.

În schimb, pârâta nu a probat existenţa vreunei situaţii prev. de art.168 din Legea nr.105/1992 care fac ca recunoașterea hotărârii străine să fie refuzată.

Pe de altă parte, încuviinţarea de către instanţa de fond a executării sentinţei arbitrale, în discuţie, este în acord cu menţiunile din contractul de publicitate intervenit între părţi, potrivit cărora sentinţa are caracter definitiv și obligatoriu pentru acestea și respectiv cu art. 28 (6) al Regulilor Curţii Internaţionale de Arbitraj a Camerei Internaţionale de Comerţ, deja evidenţiate, și se încadrează în prevederile art.173-177 din Legea nr.105/1992, respectiv art. 3702 C. proc. civ.

În fine, pârâta nu a probat exercitarea vreunei forme de apel, în contra menţionatei sentinţe, cu eventuale consecinţe asupra sentinţei a cărei recunoaștere a fost solicitată.

Faţă de cele ce preced, recursul a fost admis și s-a modificat hotărârea atacată în sensul respingerii apelului declarat de către pârâtă.