Reivindicatory action for property seized under Decrees 218/1960 and 712/1966; unconstitutionality of decrees precluding valid state title

Revendicarea imobilului preluat de stat în baza Decretelor nr.218/1960 și nr.712/1966. Acţiune fondată

Decretele nr.218/1960 și nr.712/1966 au încălcat Constituţia atunci în vigoare, legile organice și tratatele internaţionale la care România aderase, astfel că nu au constituit un titlu legal de proprietate pentru imobilul preluat în baza acestor decrete, în sensul reglementat prin art.645 C.civ.

Secţia civilă, decizia nr.2609 din 17 iunie 2003

Prin decizia civilă nr.131/01.03.2000 a Tribunalului Constanţa, a fost admisă acţiunea în revendicare formulată de reclamanta P.I. și alţii, în contradictoriu cu pârâţii: Ministerul Finanţelor prin D.G.F.P.C.F.S. Constanţa, Consiliul Local Constanţa, Municipiul Constanţa prin primar și R.A.E.D.P.P.Constanţa și pe cale de consecinţă, pârâţii au fost obligaţi să lase reclamanţilor deplina proprietate și posesie cu privire la un imobil situat în Constanţa.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că imobilul în litigiu compus din construcţie P + 1 și teren aferent, în suprafaţă de 1035 mp, a aparţinut autorului reclamanţilor, astfel cum rezultă din actele de vânzare-cumpărare autentice nr.1977/1906, nr.815/1909, nr.1146/1911 și autorizaţiei de construcţie din 19.05.1909. Că, reclamanţii se legitimează, sub aspectul calităţii, prin certificatul de moștenitor nr.3581/1992 în calitate de succesori.

S-a mai reţinut că, imobilul a fost pus la dispoziţia armatei sovietice prin Ordinul de rechiziţie nr.758/1946, iar ulterior a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.712/1966. La data de 20.04.1952 autorului reclamanţilor i s-a fixat domiciliu obligatoriu în comuna Bicaz, satul Bicazul Ardelean.

De asemenea, s-a reţinut că imobilul a intrat în posesia statului în mod abuziv, că nu sunt incidente prevederile Legii 112/1995, iar reclamanţii au la dispoziţie calea dreptului comun, reglementată de art.480-481 C.civ., în vederea redobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului din litigiu.

Curtea de Apel Constanţa, prin decizia civilă nr.112/C/9 octombrie 2002, a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâţii Consiliul Local Constanţa, Municipiul Constanţa prin Primar, R.A.E.D.P.P.Constanţa și Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

Împotriva deciziei au declarat recurs: Ministerul Finanţelor Publice – D.G.F.P.Constanţa, Consiliul Local Constanţa, Municipiul Constanţa prin primar și R.A.”Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanţa.

Ministerul Finanţelor Publice – D.G.F.P.Constanţa critică decizia susţinând că nu are calitate procesuală pasivă; că, o astfel de calitate o au unităţile administrativ-teritoriale care deţin în patrimoniu imobilul în litigiu.

Consiliul Local Constanţa, Municipiul Constanţa și R.A.”Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanţa critică decizia susţinând că în mod greșit instanţa de apel a considerat că imobilul în litigiu a intrat în posesia statului fără titlu, ignorând valabilitatea Decretelor nr.218/1960 și nr.712/1966 care constituie titluri valabile de preluarea imobilului de către Statul Român; că, instanţa de apel trebuia să verifice dacă reclamanţii s-au adresat instanţelor judecătorești în termenul de 2 ani prevăzut de Decretul nr.712/1966, în vederea restituirii imobilului revendicat în natură sau echivalent.

Recursurile nu sunt fondate.

Reclamanţii au investit instanţele judecătorești cu o acţiune în revendicare, întemeiată pe prevederile art.480 C.civ.

Reclamanţii au făcut dovada că imobilul în litigiu a aparţinut autorului lor.

De asemenea, reclamanţii au făcut dovada calităţii lor de succesori legali.

Prin ordinul de rechiziţie nr.758/09.02.1947, imobilul în litigiu a fost pus la dispoziţia armatei sovietice, iar prin decizia nr.233/1952 autorului reclamanţilor i-a fost stabilit domiciliu obligatoriu în comuna Bicaz, satul Bicazul Ardelean.

Ulterior, imobilul revendicat a trecut în posesia statului în baza Decretului nr.712/1966, prin care s-a stabilit că, se încadrează în prevederile art.III din Decretul nr.218/1960 și se află în posesia unei organizaţii socialiste, de la data intrării în posesia statului.

Analizând actele pe baza cărora Statul Român a preluat imobilul în litigiu, urmează a se constata că art.III din Decretul nr.218/1960 prevede că „dreptul la orice acţiune având ca obiect restituirea în natură sau prin echivalent, a unui bun intrat, înainte de data publicării decretului în posesia statului, în aceea a unei organizaţii obștești – fie fără nici un titlu, se prescrie prin 2 ani socotiţi de la data când a avut loc intrarea în posesie”.

Acest decret statuează asupra unor împrejurări ce s-au petrecut înainte de apariţia sa, deci retroactivează.

Se consfinţește, de asemenea, practic împiedicarea accesului la justiţie a celui deposedat, punând pe posesor (statul) la adăpostul oricărei acţiuni, având ca obiect restituirea bunului intrat fără titlu, deci prin abuz, în posesia sa, înainte de 01.07.1960.

În aceste condiţii, nu i se conferă statului titlu de proprietate conform art.645 C.civ., pentru că statul, intrând în stăpânirea imobilului, fără titlu și în mod abuziv, nu a exercitat o posesie utilă în spiritul art.1846-1847 C.civ..

Cel de-al doilea decret, respectiv nr.712/1966 reprezintă o dovadă că nici măcar legiuitorul din acea epocă nu a crezut în legalitatea Decretului nr.218/1960 și, încălcând și mai flagrant principiile de drept și prevederile constituţionale, consfinţește abuzul început prin Decretul nr.218/1960, în sensul că statuează că bunurile ce se încadrează în prevederile art.III din decretul mai înainte menţionat, aflate în posesia statului sunt considerate proprietate de stat de la data intrării în posesia statului.

Prin urmare, ambele decrete contravin Constituţiei României din 1952 și respectiv Constituţiei din 1965, legilor organice și Tratatelor internaţionale la care România este parte, astfel că cele două decrete nu conferă titlu Statului, având în vedere și prevederile art.6 din Legea nr.213/1998.

Având în vedere supremaţia Constituţiei faţă de celelalte legi, cele două decrete contravin art.12 din Constituţia din 1952 care cuprinde norme de protecţia generală a proprietăţii private și respectiv art.12 și 36 din Constituţia din 1965, precum și art.481 C.civ., potrivit căruia nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire.

Așadar, instanţele au constatat legal și temeinic, având în vedere prevederile art.480-481 C. civ., ce constituie temeiul de drept al acţiunii, că reclamanţii au titlu valabil de proprietate cu privire la imobilul în litigiu, iar statul, care a devenit posesor prin decretele mai sus menţinute, nu are titlul de proprietate.

Cum reclamanţii sunt titularii dreptului de proprietate, acţiunea în revendicare formulată în cauză este imprescriptibilă, ceea ce înseamnă că poate fi introdusă oricând și nu în termenul de 2 ani prevăzut de Decretul nr.712/1966 așa cum susţin recurenţii.

Susţinerea recurenţilor, că reclamanţii au posibilitatea să urmeze procedura prevăzută de Legea nr.112/1995, este neîntemeiată pentru că procedura administrativă reglementată prin această lege poate fi urmată în cazul în care imobilul a intrat cu titlu în proprietatea statului, ceea ce în speţă nu este cazul.

Cu privire la recursul declarat de Ministerul Finanţelor – D.G.F.P.Constanţa, se reţin următoarele:

Potrivit art.6 alin.2 și 12 pct.5 din Legea nr.213/1998, în litigiile referitoare la bunurile preluate de Statul Român fără titlu valabil – abuziv – ele pot fi revendicate pe calea dreptului comun - art.480-481 C.civ., iar statul este reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice.

Faţă de actul normativ mai sus menţionat, se constată că statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, are calitate procesuală pasivă.

Așadar, faţă de cele reţinute Curtea, constatând că recursurile nu sunt nefondate, au fost respinse.