Competence of courts to fix real value of expropriation compensation under Law 10/2001 despite statutory caps

Proprietate. Restituire prin echivalent, conform Legii nr.10/2001. Stabilirea sumei despăgubirii

Legea nr.10/2001 prevăzând, prin art.24, posibilitatea contestării cuantumului fixat de unitatea deţinătoare a imobilului, rezultă că instanţa era competentă de a aprecia și asupra cuantumului despăgubirii, neexistând nici o prevedere prin care să se interzică stabilirea unei valori reale, chiar dacă, ulterior, se va stabili, printr-o lege specială, un plafon maxim.

Secţia civilă, decizia nr.2557 din 12 iunie 2003

Contestatoarea S.A.S.a chemat în judecată pe intimata S.C. „R” SRL, solicitând obligarea intimatei la modificarea deciziei nr.9 din 26.06.2001, în sensul majorării cuantumului despăgubirilor bănești prevăzute la art.3 și 4, din decizia susmenţionată, de la 189.433.744 lei la 1.500.000.000 lei, echivalentul a 107.000 DM pentru partea din imobil înstrăinată în baza prevederilor Legii 112/1995, să se dispună obligarea intimatei la modificarea art.5 din aceeași decizie, în sensul majorării despăgubirilor constând în titluri de valoare nominală pentru spaţiul cu altă destinaţie înstrăinat către S.C. „M” SRL, de la 275.030.850 lei la 750.000.000 lei, echivalentul a 54.000 DM.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că imobilul situat în Brașov, str. Michael Weiss nr.4 a fost proprietatea părinţilor săi, I.S. și I.E., cumpărat cu suma de 1.400.000 lei, sumă care, actualizată, reprezintă 3.381.551.600 lei; în calitate de moștenitoare a părinţilor săi, a solicitat, în conformitate cu prevederile Legii 10/2001, restituirea în natură a spaţiilor din acest imobil care nu au fost înstrăinate, iar pentru cele înstrăinate a solicitat despăgubiri bănești în cuantumurile menţionate, deoarece intimata, prin decizia nr.9 din 26.06.2001, i-a făcut o ofertă derizorie de despăgubire.

Prin sentinţa civilă nr.118/s din 11.03.2002, Tribunalul Brașov a respins contestaţia, în contradictoriu cu intimata S.C. „R” SRL; totodată, a respins cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de intimată în contradictoriu cu intervenienţii forţaţi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice și Prefectura Judeţului Brașov.

Tribunalul a reţinut că, din prevederile art.36 alin.3 și 4, art.37 și art.40 din Legea nr.10/2001 și din economia întregului act normativ rezultă că instanţa judecătorească nu are nici un fel de competenţe în materia stabilirii, cuantificării și acordării despăgubirilor bănești, aceste atribuţii revenind organelor de stat, respectiv o comisie interministerială formată din 2-3 reprezentanţi ai Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinţei, Ministerului Finanţelor Publice și Ministerului Administraţiei Publice; că, instanţa judecătorească are competenţe limitate în materia examinării legalităţii deciziilor sau dispoziţiilor emise potrivit dispoziţiilor art.23 din lege, nefiind abilitată a aprecia cuantumul despăgubirilor oferite ca măsuri reparatorii, decât în măsura în care viitoarea lege (prevăzută de art.40) va dispune în acest sens.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatoarea susţinând că oferta de restituire trebuie să fie corespunzătoare valorii imobilului, iar în situaţia refuzării ei persoana îndreptăţită are calea atacării în justiţie.

Contestatoarea a mai arătat că împrejurarea că, ulterior, legiuitorul, printr-un act normativ, are posibilitatea de a plafona sumele acordate, nu determină concluzia inadmisibilităţii unei acţiuni în justiţie de stabilire a valorii estimative a imobilului.

Curtea de Apel Brașov – secţia civilă, prin decizia nr.77/Ap din 22 octombrie 2002, a admis apelul, a anulat sentinţa tribunalului, a admis în parte contestaţia și a obligat S.C. „R” SRL să modifice decizia nr.9/2001 în sensul majorării cuantumului despăgubirilor bănești prevăzute la art.3 și 4 la suma de 839.630.000 lei și a celor prevăzute la art.5 la suma de309.700.000 lei.

Restul pretenţiilor au fost respinse, ca și cererea de chemare în judecată a altor persoane.

Instanţa de apel a constatat că instanţa de fond a refuzat să judece pe motiv că o viitoare lege va reglementa procedura de acordare a despăgubirilor bănești, dar, prin considerentele referitoare la o incertitudine a eventualităţii legislative, instanţa a încălcat dispoziţiile art.21 din Constituţie, și ale art.6 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, coroborate cu art.3 din C.civ., privind denegarea de dreptate.

S-a reţinut că însăși Legea nr.10/2001 prevede, în art.24 alin.7, calea de atac împotriva cuantumului fixat în decizie de către unitatea deţinătoare.

Astfel, curtea de apel, procedând la anularea sentinţei, a rejudecat cauza în temeiul art.297 alin.1 C.proc.civ..

Pe baza expertizei efectuate, instanţa a admis petiţia în sensul obligării unităţii deţinătoare la majorarea cuantumului despăgubirilor numai cu privire la construcţii.

În ceea ce privește terenul, curtea de apel a constatat că petiţia este informă, neprecizând o delimitare a acestuia între partea de imobil restituită în natură și cu privire la care nu s-a formulat contestaţie și partea cuprinsă în articolele contestate, împrejurare ce a determinat respingerea pretenţiilor.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs contestatoarea S.A.S. și pârâta S.C. „R” SRL.

Prin recursul formulat, contestatoarea a criticat decizia curţii de apel pentru că greșit s-a reţinut solicitarea acesteia în sensul de a se reface întreaga expertiză, când, în realitate, s-a cerut numirea unui expert care să refacă expertiza privind evaluarea spaţiului comercial, pentru că greșit s-a reţinut că, în privinţa terenului, petiţia este informă, de vreme ce instanţa a admis proba cu evaluarea terenului și nu a solicitat precizări la momentul când au fost fixare obiectivele expertizelor.

Prin recursul declarat, pârâta S.C. „R” SRL arată că instanţa judecătorească are competenţe limitate în materia examinării legalităţii deciziilor emise potrivit Legii 10/2001, nefiind abilitată a aprecia asupra cuantumului despăgubirilor oferite ca măsuri reparatorii, decât în măsura în care viitoarea lege dispune în acest sens, astfel încât, solicită menţinerea soluţiei date de instanţa de fond ca fiind temeinică și legală.

Recursul declarat de contestatoare va fi admis pentru următoarele considerente:

Este întemeiată prima critică exprimată; într-adevăr, așa cum se precizează de către contestatoare aceasta a cerut refacerea expertizei privind doar evaluarea spaţiului comercial și, nicidecum, a întregii expertize, așa cum greșit reţine instanţa, respingând, de altfel, în mod neconvingător, solicitarea contestatoarei în acest sens.

Instanţa de apel a apreciat în mod greșit, ca fiind informă, petiţia referitoare la teren, întrucât, pe de o parte, contestatoarea a făcut precizarea, atât în cererea introductivă, cât și în apelul formulat, că este vorba de imobilele înstrăinate potrivit prevederilor Legii 112/1995, fără a fi vorba de partea restituită în natură, iar pe de altă parte, s-a efectuat expertiză pentru teren.

Instanţa însă, nu a stabilit în mod corect obiectivele expertizei; în speţă, se impune a se solicita expertului să stabilească cât din valoarea terenului o reprezintă partea ce a fost restituită în natură, cât reprezintă partea ce nu a fost restituită, mai exact valoarea estimativă pentru partea ce nu a fost restituită în natură.

Faţă de cele exprimate mai sus, se impune admiterea acestui recurs, casarea deciziei și trimiterea cauzei la aceeași instanţă, pentru rejudecarea apelului.

În ceea ce privește recursul formulat de S.C. „R” SRL, va fi respins ca nefondat.

Potrivit prevederilor art.24 alin.7 din Legea 10/2001, dacă oferta de restituire prin echivalent este refuzată, persoana îndreptăţită poate ataca în justiţie decizia prevăzută în alin.1 în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia; deci, însăși Legea nr.10/2001 prevede calea de atac împotriva cuantumului fixat de unitatea deţinătoare și nu poate fi acceptată ideea unei limitări a competenţei instanţei privind aprecierea asupra cuantumului despăgubirilor, neexistând nici o prevedere prin care să se interzică stabilirea unei valori reale a imobilului, chiar dacă, ulterior, se va stabili printr-o lege specială un plafon maxim.

Faţă de cele ce preced, recursul a fost respins ca nefondat.