Commercial tenant's claims under Law No. 10/2001 rejected for lack of statutory standing and expired lease; appeal unfounded.

Despăgubiri pentru spor de valoare adus imobilului, solicitate de societatea comercială, în temeiul Legii nr.10/2001, de la proprietarul căruia i s-a restituit în natură imobilul

Societăţile comerciale pot formula cereri de despăgubiri pe calea dreptului comun, pentru sporul de valoare adus imobilului cu destinaţia de spaţiu comercial, iar nu în temeiul art.49 din Legea nr.10/2001 care se aplică numai pentru îmbunătăţirile necesare și utile aduse imobilelor cu destinaţia de locuinţă.

Secţia civilă, decizia nr.2319 din 3 iunie 2003

Reclamanta SC „R.C.” SRL a solicitat anularea sau modificarea dispoziţiei nr.134 din 8 mai 2001 emisă de primarul orașului Techirghiol, prin care s-a restituit în natură către pârâtul proprietar G.D.R. imobilul precizat în acţiune, ce constituie sediul societăţii, obligarea proprietarului la plata sumei de 350.000 lei, obligarea aceluiași pârât la menţinerea contractului de închiriere prin subrogarea în drepturile vechiului proprietar ce a deţinut imobilul conform art.14 alin.2 dinLegea nr.10/2001.

În fapt s-a învederat că, prin dispoziţia emisă de primar, s-a restituit în natură imobilul ce constituie sediul societăţii reclamante, fără ca aceasta să fie convocată pentru a da declaraţii și a conveni cu privire la predarea-primirea imobilului; reclamanta a adus îmbunătăţiri construcţiei și a efectuat extinderi în perioada 1962-1996 în care construcţia a fost deţinută de societate cu un contract de locaţie de gestiune.

S-a invocat încălcarea art.9 lit.c din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001 aprobate prin HG nr.614/2001, reaua-credinţă a pârâtului proprietar întrucât acesta a semnat iniţial un contract pe care l-a denunţat, ulterior, unilateral, formulând în justiţie o acţiune de evacuare a societăţii, fapt pentru care se solicită instanţei să constate valabilitatea contractului de închiriere nr.7101 din 4 iulie 2001.

Prin sentinţa civilă nr.379 din 26 aprilie 2002, Tribunalul Constanţa a respins ca nefondat capătul de cerere având ca obiect anularea dispoziţiei nr.134 din 8 mai 2001 a primarului orașului Techirghiol.

Pentru a soluţiona astfel, instanţa a reţinut că potrivit art.24 pct.7 din Legea nr.10/2001 persoana îndreptăţită poate formula contestaţie împotriva deciziei sau dispoziţiei motivate prin care s-a admis sau respins cererea de restituire în natură a imobilului cu privire la oferta de restituire prin echivalent, emise în condiţiile art.23 pct.1 și art.24 pct.1 din legea menţionată.

Reclamanta, fiind terţ, rezultă că cererilor ei nu-i sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr.10/2001, ci ale dreptului comun.

Apelul formulat de reclamantă a fost respins ca nefondat prin decizia nr.102/C din 17 septembrie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă.

S-a reţinut, printre altele, că în mod corect instanţa de fond a respins ca inadmisibilă cererea de acordare a despăgubirilor civile formulată de reclamantă în conformitate cu art.49 din Legea nr.10/2001, deoarece aceasta poate formula cerere de despăgubiri pe calea dreptului comun; reclamanta având calitate de terţ nu poate solicita anularea sau modificarea dispoziţiei primarului orașului Techirghiol nr.134/8 mai 2001 prin care se recunoaște dreptul de proprietate al persoanei îndreptăţite dovedit în baza titlului de proprietate preexistent.

Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs reclamanta, susţinând, în esenţă, că în mod netemeinic nu s-a admis calitatea procesuală activă ce o are societatea în raport cu prevederile Legii nr.10/2001 privitor la despăgubiri civile, precum și cererea privind sulta ce se înscrie în reglementările Legii nr.10/2001 și H.G. nr.614/2001.

Recursul este nefondat.

În speţă, între reclamantă și SC „C” SA Eforie Techirghiol s-a încheiat un contract de locaţie gestiune nr.410 din 4 februarie 1991 și un act adiţional nr.468 din 26 februarie 1992 ce a stabilit termenul de locaţie de gestiune pe o perioadă de 5 ani, care a expirat la 4 aprilie 1997, dată la care efectele contractului de locaţie de gestiune au încetat prin ajungerea la termen.

Prin dispoziţia primarului nr.134 din 8 mai 2001 s-a dispus restituirea în natură a imobilului în litigiu.

Urmare a acestui act, proprietarul a încheiat contractul de închiriere nr.7101 din 11 iulie 2001 cu reclamanta.

În consecinţă, corect instanţa de apel a stabilită că, la data emiterii dispoziţiei primarului, 8 mai 2001, imobilul nu mai făcea obiectul unui contract de locaţie de gestiune sau a unui alt tip de contract dintre cele prevăzute de art.14 alin.1 din Legea nr.10/2001, pentru ca societatea reclamantă, ca beneficiară a unui asemenea contract, să se subroge în drepturile fostului deţinător al imobilului.

Faptul că s-a perfectat un contract de închiriere între pârâtul proprietar și reclamantă, acesta s-a realizat conform voinţei părţilor și nu din perspectiva vreunei obligaţii impusă, de Legea nr.10/2001, persoanei care a dobândit imobilul.

De altfel, bine a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de acordare a despăgubirilor civile în cadrul Legii nr.10/2001, întrucât art.49, invocat de reclamantă, prevede dreptul chiriașilor de a primi despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinaţia de locuinţă și nu pentru imobile cu destinaţia de spaţiu comercial de natura celui închiriat în cauză.

Chiriașii care sunt societăţi comerciale nu pot formula o cerere de despăgubiri pentru îmbunătăţirile aduse imobilului spaţiu comercial prin prisma dispoziţiilor Legii nr.10/2001, ci pe calea dreptului comun, cum corect a reţinut instanţa de apel.

În consecinţă recursul fiind neîntemeiat a fost respins.