Trademark cancellation jurisdiction: commercial vs. civil section competence and constitutionality of government regulation

Competenţa de judecată. Rangul actului normativ prin care se stabilește

Conform art.125 alin.3 din Constituţie, competenţa instanţelor de judecată se stabilește prin lege, iar nu prin hotărâre a Guvernului.

Secţia civilă, decizia nr.2269 din 29 mai 2003

Reclamantele, Esselte Kft, Esselte SA, Esselte IPR AB și Esselte AB au chemat în judecată pe pârâtele SC Austral Trade SRL București și Oficiul de Stat pentru Invenţii și Mărci (OSIM) pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea înregistrării mărcii „Esselte” cu element figurativ nr.31097/18.11.1997 efectuată de Oficiul de Stat pentru Invenţii și Mărci pe numele S.C. Austral Trade SRL conform certificatului de înregistrare marca nr.31097, cu începere de la 18.11.1997.

Prin sentinţa civilă nr.1936 din 17.12.2001, Tribunalul București, secţia a IV-a civilă, a respins ca neîntemeiată acţiunea.

În considerentele sentinţei s-a reţinut că reclamantele sunt titularele mărcii Esselte, dar nu și pe teritoriul României, iar pentru ca marca să fie protejată în România trebuia în mod obligatoriu înregistrată la OSIM sau să se fi făcut dovada procedurii înregistrării internaţionale potrivit Aranjamentului de la Madrid din 1891. Întrucât nu s-au îndeplinit nici una din cele două proceduri, reclamantele și-au asumat riscul ca marca să poată aparţine unei alte persoane juridice.

Prin decizia nr.367/A din 1.10.2002, pronunţată de Curtea de Apel București, Secţia a III-a civilă, s-a admis apelul reclamantelor și s-a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul admiterii acţiunii și anulării înregistrării solicitate.

Instanţa de apel a reţinut că reaua credinţă a pârâtei este demonstrată prin aceea că, deși cunoștea că marca aparţine în exclusivitate altei persoane, ea având doar un contract de distribuire a produselor, a înregistrat-o la OSIM ca fiind propria sa marcă, fiind realizate condiţiile pretinse de art.48 lit.c din Legea 84/1998 pentru anularea înregistrării.

Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta SC Austral Trade SRL, solicitând admiterea lui, casarea deciziei și menţinerea sentinţei prin care s-a respins acţiunea reclamantelor.

Instanţa de recurs, la termenul din 14 mai 2003, a pus în discuţia părţilor natura juridică a raporturilor deduse judecăţii, dacă ele sunt de natură civilă sau comercială.

Determinarea naturii obiectului cauzei prezintă importanţă nu sub aspectul competenţei materiale, pricina revenind spre soluţionare Tribunalului Municipiului București potrivit dispoziţiei exprese cuprinse în art.48 alin.1 din Legea nr.84/1998, ci a stabilirii secţiei civile sau comerciale a acestui tribunal în judecarea litigiului și de aici a regulilor de procedură ce urmează să se aplice, anume normele de drept comun sau cele cu elemente de particularitate proprii soluţionării litigiilor în materie comercială prevăzute în art.7201 – 72010 C.proc.civ..

În înţelesul Legii nr.84/1998 privind mărcile și indicaţiile geografice, marca este definitivă prin art.3 lit.a ca fiind un semn susceptibil de reprezentare grafică, servind la deosebirea produselor sau a serviciilor unor persoane fizice sau juridice de cele aparţinând altor persoane.

Cu referire la natura dreptului la marcă, el trebuie privit în contextul finalităţii lui, a scopului pentru care a fost instituit și recunoscut, având menirea de a fi folosit în activitatea comercială desfășurată de titularul mărcii.

În raport de aceste elemente, dreptul la marcă este un drept accesoriu, în legătură indisolubilă cu fondul de comerţ și servind acestuia, în interesul liberei circulaţii a produselor.

În această interpretare, chiar dacă mărcile de fabrică, de comerţ sau de servicii sunt drepturi de creaţie intelectuală și de proprietate industrială, cererile având ca obiect anularea înregistrării mărcii pentru motivele prevăzute în art.18 din Legea nr.84/1998, sunt de natură comercială și aparţin jurisdicţiei speciale de drept comercial, fiind date în competenţa secţiei comerciale a Tribunalului Municipiului București.

De altfel, calificarea lor ca fiind de natură comercială este dată nu numai de faptul că marca de fabircă, comerţ sau de servicii, este o componentă a fondului de comerţ, atunci când titularul mărcii este un comerciant, dar și de împrejurarea că ambele subiecte ale raportului juridic în litigiu sunt societăţi comerciale titulare de marcă și care se bucură de prezumţia generală de comercialitate a actelor sale, recunoscută de art.4 din Codul comercial.

Concluzia privind competenţa secţiei comerciale a Tribunalului Municipiului București în soluţionarea prezentului litigiu se menţine chiar dacă HG nr.833/1998 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr.84/1998 prevede în regula nr.32 alin.5 competenţa secţiei civile a Tribunalului București. Aceasta pentru că prevederea evocată excede conţinutul art.48 alin.1 din lege, care nu face referire la nici o secţie menţionând doar Tribunalul Municipiului București, iar regulamentul de aplicare nu poate adăuga la lege, asigurând doar corecta ei aplicare, nu și completarea legii, iar pe de altă parte, printr-o hotărâre de guvern nu se poate reglementa competenţa materială a instanţelor judecătorești, nici chiar sub aspectul desemnării unei secţii a instanţei, ea fiind stabilită numai prin lege, conform art.125 alin.3 din Constituţie.

În consecinţă, pentru motivele expuse se va admite recursul, se vor casa hotărârile pronunţate cu trimiterea cauzei pentru soluţionare, în primă instanţă Tribunalului București, secţia comercială, care va lua în examinare aspectele învederate în motivarea recursului declarat de pârâtă.