Civil vs. commercial jurisdiction over agricultural lease contracts under the Rent Law and Land Fund Law
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, thereby upholding the lower court's decision that jurisdiction for the dispute resides with the civil court of common law rather than the commercial court. The case involved an action for the payment of rental fees under a lease agreement for agricultural land, where a shareholder-landlord sued an agroindustrial commercial company for unpaid claims arising from a contract concluded pursuant to Article 25 of the Law on Rent No. 16/1994. The Court determined that because the primary purpose of the lease was the exploitation of agricultural assets by an agrarian enterprise, it did not constitute an objective or subjective commercial act under Articles 3 and 4 of the Commercial Code; consequently, the contract was classified as civil in nature, rendering commercial jurisdiction inapplicable despite one party being a commercial entity.
Legislator headnote
AI generatedart.21 C.proc.civ, art.1 pct.1 C.proc.civ, art.25 din Legea nr.16/1994, art.36 din Legea nr.18/1991; Civil vs. commercial jurisdiction over agricultural lease contracts under the Rent Law and Land Fund Law: Tribunalul Călărași, prin sentinţa civilă nr.1159 din 6 septembrie 2002, s-a declarat necompetent de a judeca pricina și, în temeiul art.21 C.proc.civ., a înaintat Curţii de Apel București, dosarul pricinii pentru a hotărî asupra conflictului negativ de competenţă ivit în cauză.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Competenţă. Contract de locaţiune conform Legii arendei nr.16/1994. Acţiune pentru plata drepturilor locatorului
Contractul de locaţiune a unui fond agricol, încheiat, în baza art.25 din Legea arendei nr.16/1994, între un locator căruia i s-a stabilit calitatea de acţionar, conform art.36 din Legea fondului funciar nr.18/1991 și o societate comercială industrială, nu determină o activitate comercială și, în caz de litigiu, competenţa revine instanţei civile, iar nu instanţei comerciale.
Secţia civilă, decizia nr.2153 din 26 mai 2003
La data de 25 februarie 2002, B.A. și E.F. au chemat în judecată pe S.C.”A” S.A.Lehliu pentru a fi obligată la plata sumei de 10 milioane lei reprezentând drepturi de creanţă izvorâte din contractul nr.37/3192 din 26 octombrie 1995, încheiat între pârâtă și autorul lor A.D., în calitate de acţionar-locator, în baza art.25 din Legea arendei nr.16/1994.
Judecătoria Lehliu Gară, prin sentinţa civilă nr.442 din 26 aprilie 2002, și-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Călărași, cu motivarea că litigiul aparţine jurisdicţiei comerciale.
Tribunalul Călărași, prin sentinţa civilă nr.1159 din 6 septembrie 2002, s-a declarat necompetent de a judeca pricina și, în temeiul art.21 C.proc.civ., a înaintat Curţii de Apel București, dosarul pricinii pentru a hotărî asupra conflictului negativ de competenţă ivit în cauză.
Curtea de Apel București, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr.27 din 13 noiembrie 2002, a stabilit competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Judecătoriei Lehliu-Gară, cu motivarea că faptele deduse judecăţii nu sunt fapte de comerţ obiective sau subiective, în sensul art.3 și 4 din Codul comercial. Așa fiind și întrucât acţiunea reclamantelor derivă dintr-un act civil, sunt aplicabile, după criteriul valoric al competenţei materiale de drept comun, dispoziţiile art.1 pct.1 C.proc.civ.
Împotriva acelei decizii reclamantele au declarat recurs bazat pe motivele de casare prevăzute de art.304 pct.3 și 9 C.proc.civ., în dezvoltarea cărora au cerut aplicarea corectă a legii și admiterea acţiunii lor.
Recursul este nefondat.
Pretenţiile reclamantelor derivă dintr-un contract de locaţiune a unui fond rural, încheiat, în baza art.25 din Legea nr.16/1994, între un locator căruia i s-a stabilit calitatea de acţionar, conform prevederilor art.36 din Legea nr.18/1991, și o societate comercială agroindustrială.
Întrucât un asemenea contract are ca scop exploatarea unui bun agricol de către o întreprindere agrară și nu realizarea, în sensul art.3 și 4 din Codul comercial, a unei activităţi comerciale, constituie un act de natură civilă, supus, în caz de litigiu, jurisdicţiei civile și nu comerciale.
Așa fiind, regulatorul de competenţă recurat, se verifică a fi legal și temeinic, considerent pentru care recursul a fost respins.