Admissibility of civil action for reparation in nominal securities where administrative authority failed to issue statutory implementation norms

Restituirea proprietăţii imobiliare prin măsuri reparatorii în echivalent sub forma de titluri de valoare nominală conform Legii nr.10/2001

Acţiunea pentru măsurile reparatorii prin echivalent este admisibilă chiar dacă Ministerul Finanţelor Publice nu a elaborat, în termenul prevăzut de art.34 alin.1 din Legea nr.10/2001, normele metodologice privind emiterea, înregistrarea și utilizarea titlurilor de valoare nominală.

Secţia civilă, decizia nr.2115 din 23 mai 2003

Reclamantul S.S.E. a solicitat, conform art.31 alin.7 din Legea nr.10/2001 obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice la eliberarea „titlurilor de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare” sau a echivalentului acestora, în sumă de 640.194.996 lei, cu 1 % pe zi de întârziere penalităţi, daune cominatorii și daune morale.

În motivarea acţiunii, reclamantul a invederat că fiind persoană îndreptăţită pentru o suprafaţă de 1437 mp teren situată în intravilanul comunei Topliţa, judeţul Harghita, a optat pentru măsura reparatorie a titlurilor de valoare. În acest sens, prin dispoziţia nr.235/2001 Primăria Topliţa, după efectuarea unei expertize, a stabilit echivalentul terenului care este în prezent în incinta Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” din oraș.

Deși s-a adresat Ministerului Finanţelor pentru obţinerea reparaţiei pentru care a optat, reclamantul nu a obţinut satisfacţie, fiind amânat sau primind răspunsuri negative la solicitările sale.

Prin sentinţa civilă nr.617 fin 22 aprilie 2002 Tribunalul București, secţia a IV-a civilă a admis în parte acţiunea, în sensul că a obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice la eliberarea titlurilor de valoare, fiind respinse ca nefondate celelalte capete de cerere.

În motivarea soluţiei sale, instanţa de fond a reţinut că, în aplicarea art.30 alin.2 din Legea nr.10/2001, pârâtul este obligat să elibereze titlurile de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, garantate de stat. Neexistând însă o culpă majoră în întârzierea conformării acestei obligaţii, s-a conchis că nu se justifică obligaţia și la penalităţi sau alte daune.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi litigante.

Reclamantul a criticat respingerea capetelor de cerere privind plata unor penalităţi și daune morale, iar pârâtul a contestat soluţia privind admiterea în parte a acţiunii.

Prin decizia civilă nr.460/13 noiembrie 2002 Curtea de Apel București, secţia a III-a civilă, a respins ambele apeluri.

S-a reţinut că reclamantul era îndreptăţit conform art.30 alin.2 din Legea nr.10/2001 să i se satisfacă cererea, refuzul pârâtului de a se conforma, cu motivarea că nu existau norme metodologice, fiind nelegal.

Faţă de lipsa culpei pârâtei în executarea obligaţiei legale, instanţa de apel a respins și apelul reclamantului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, susţinând că acţiunea era inadmisibilă, în condiţiile în care ministerul nu era parte în eventualul proces-verbal de divergenţă. Pe de altă parte, se susţine că așa-zisul „refuz nejustificat” de a-i răspunde la cereri reclamantului era de competenţa instanţelor de contencios administrativ, cărora reclamantul s-a și adresat, cererea fiind respinsă.

Recursul este nefondat.

Pentru repararea abuzurilor săvârșite în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, legiuitorul a adoptat, printre altele, Legea nr.10/2001 care stabilește principiul restituirii în natură a imobilelor – terenuri cu sau fără construcţii. Prin excepţie, legea prevede stabilirea unor măsuri reparatorii prin echivalent.

Reclamantul a fost proprietarul unei suprafeţe de teren expropriat în anul 1973 fără plata unor despăgubiri, în scopul construirii unei unităţi de învăţământ. În prezent, conform probelor necontestate, imobilul formează incinta Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” din orașul Topliţa.

Ca atare, sunt aplicabile dispoziţiile art.11 alin.8 din Legea nr.10/2001, conform cărora, în cazurile de expropriere, ca cel în speţă, măsurile reparatorii prin echivalent constau în acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau în acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, în funcţie de opţiunea persoanei îndreptăţite.

În speţă, reclamantul, ca persoană îndreptăţită, a optat pentru acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare.

Modul de acordare al acestor măsuri reparatorii este reglementat în capitolul IV al Legii nr.10/2001.

Art.34 alin.1 din lege prevede obligaţia Ministerului Finanţelor Publice ca într-un termen scurt (30 de zile de la intrarea în vigoare a legii) de a elabora normele metodologice privind emiterea, înregistrarea și utilizarea titlurilor de valoare nominală.

Pârâtul-recurent a susţinut că acţiunea reclamantului ar fi inadmisibilă.

O atare concepţie nu poate fi primită.

Potrivit art.21 din Constituţia României, orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor și a intereselor sale legitime (alin.1); nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept (alin.2).

Întemeindu-și acţiunea pe textele unei legi în vigoare, ale cărei dispoziţii trebuiesc interpretate în sensul în care să-și producă efecte, reclamantul are dreptul la satisfacerea cererii sale îndreptăţite, în contradictoriu cu persoana juridică căreia legal îi revine obligaţia eliberării titlurilor de valoare nominală.

Ca atare, nu se poate susţine că acţiunea este inadmisibilă.

Reclamantul, faţă de refuzul de soluţionare favorabilă a cererii sale de către Ministerul Finanţelor Publice, obligat în temeiul cap.IV al Legii nr.10/2001, s-a adresat instanţei civile. Conform art.24 alin.8 din Legea nr.10/2001, competenţa de soluţionare revine secţiei civile a tribunalului. Ca atare, nici cea de-a doua critică formulată prin motivele de recurs nu este fondată.

Pentru considerentele anterior expuse, recursul a fost respins ca nefondat.