Municipality ordered to return Iasi building after state lacked judicial title under Decree 111/1951; recourse in annulment rejected

Revendicarea imobilului trecut la stat în baza Decretului nr.111/1951

Statul nu are titlu valid de proprietate dacă imobilul a fost preluat cu nerespectarea dispoziţiilor Decretului nr.111/1951.

Secţia civilă, decizia nr.2069 din 21 mai 2003

Reclamantul Ș.A. a chemat în judecată Primăria Municipiului Iași și Consiliul local al Municipiului Iași pentru a fi obligaţi să-i restituie în natură un imobil situat în Iași, ce a constituit proprietatea bunicului său A.N., dobândit prin contract de vânzare-cumpărare la 19 martie 1922, și care a fost preluat de stat în mod abuziv, în baza art. 1 lit. d din Decretul nr.111/1951.

Judecătoria Iași prin sentinţa civilă nr. 11020/1 septembrie 1999 a respins acţiunea, cu motivarea că reclamantul era îndrituit a promova cererea de chemare în judecată, în calitate de succesor al proprietarului iniţial, dar că pretenţiile sale erau nefondate întrucât imobilul a fost preluat de stat cu titlu, situaţie în raport cu care există calea procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 112/1995.

Tribunalul Bacău, secţia civilă – la care a fost strămutată judecarea apelului - prin decizia nr. 1693/A/25 septembrie 2000 a admis apelul reclamantului, a schimbat în parte sentinţa civilă, în sensul că a admis în parte acţiunea în revendicare și a dispus obligarea Consiliului local al Municipiului Iași să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantului apelant imobilul.

Instanţa a reţinut că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de stat prin Decretul nr.111/1951 astfel că acesta nu deţinea un titlu valid de proprietate în sensul art. 1 din Legea nr.112/1995.

Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, prin decizia civilă nr. 1644/11 octombrie 2001, a respins ca nefondat recursul declarat de Consiliul local al Municipiului Iași.

În contra deciziilor pronunţate de Tribunalul Bacău – secţia civilă – și Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare motivat de faptul că hotărârile atacate au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii și erau vădit netemeinice.

S-a susţinut, în esenţă, că statul deţinea un titlu de proprietate asupra imobilului revendicat, întrucât acesta a fost preluat în baza art. 1 lit. d din Decretul nr.111/1951 fiind „bun fără stăpân” ca urmare a părăsirii lui pe o perioadă mai mare de 1 an de zile, de către titularul dreptului de proprietate, de la acea dată, respectiv autorul A.N. Că, situaţia este atestată și de dispoziţiile art. 1 și 2 din Hotărârea Guvernului nr.20/1996, modificată și completată prin Hotărârea Guvernului nr. 11/1997, date în aplicarea Legii nr.112/1995, în care se specifică expres că imobilele trecute ca atare în proprietatea statului cu titlu sunt acele imobile care erau folosite ca locuinţe și care au fost preluate în proprietatea statului cu respectarea legilor și decretelor în vigoare la data respectivă cum ar fi Decretul nr.92/1950, Decretul nr.111/1951. Or, din probele administrate în cauză, respectiv decizia Sfatului popular al orașului Iași nr. 229/1953, procesul-verbal de inventariere, evaluare și predare nr. 981/19 mai 1953 încheiat de secţiunea financiară Iași rezulta că la data preluării imobilului, de către stat, acesta făcea parte din categoria bunurilor „fără stăpân”, iar ulterior valorificarea lui s-a făcut prin atribuire în mod gratuit către I.L.L. 1 Mai. Mai mult, dreptul de proprietate al statului a fost transcris sub nr.498/5 august 1968, ceea ce demonstra că măsura respectivă s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 1 și 3 din Decretul nr.111/1951 și, pe cale de consecinţă, erau incidente dispoziţiile Legii nr.112/1995, ceea ce avea drept urmare aplicarea art. 12 și următoarele din lege, astfel că reclamantul era îndreptăţit să solicite doar acordarea de despăgubiri.

Pe cale de consecinţă, s-a apreciat ca legală și temeinică soluţia instanţei de fond.

Recursul în anulare nu este fondat.

În cauză s-a probat că autorul reclamantului a dobândit imobilul în baza contractului de vânzare-cumpărare intitulat „Zdelcă” din 14 martie 1922 și că reclamantul, în calitate de nepot de fiică al proprietarului, conform certificatelor de moștenitor depuse la dosar, era îndrituită să promoveze acţiunea în revendicarea respectivului imobil.

Pârâtul Consiliul local al Municipiului Iași a susţinut constant că imobilul în litigiu a intrat în proprietatea statului în baza art. 1 lit. d din Decretul nr.111/1951 privind reglementarea situaţiei bunurilor de orice fel supuse confiscării, fără moștenitori sau fără stăpân, precum și a unor bunuri care nu mai folosesc instituţiilor bugetare și a invocat ca titlu de proprietate procesul-verbal de inventariere evaluare și predare încheiat de Secţiunea financiară Iași sub nr.981/19 mai 1953 conform art. 2 din decret, respectiv Deciziunea nr. 229/20 mai 1953 a Comitetului executiv al Sfatului popular al orașului Iași.

Examinând dispoziţiile art. 1 lit. d din Decretul nr. 111/1951 rezultă că bunurile care intrau sub incidenţa acestui act normativ erau, între altele, și bunurile fără stăpân, precum și cele considerate abandonate prin efectul unor legi sau decrete. Prin bunuri părăsite, în sensul Decretului nr.111/1951 și al Instrucţiunilor de aplicare nr.6491/27 iulie 1951 ale Ministerului Finanţelor se înţelegeau acele bunuri asupra cărora nu s-au făcut în termen de 1 an acte de administrare sau conservare iar titularul lor era necunoscut sau absent;

Instrucţiunile nr. 6491/1951 ale Ministerului Finanţelor date în aplicarea Decretului nr.111/1951 precizează și că termenul de 1 an curgea de la data ultimului act de conservare sau administrare, iar în caz contrar de la data înregistrării procesului-verbal întocmit de organului financiar, prin care se constata că bunul a fost părăsit.

Trecerea unui imobil în patrimoniul statului în baza Decretului nr.111/1951 se pronunţa de instanţa de judecată a locului situării imobilului, iar titlul în baza căruia opera această trecere era hotărârea judecătorească. Cu alte cuvinte, titlul de proprietate al statului cu privire la bunurile ce intrau sub incidenţa art. 1 lit. d din Decretul nr. 111/1951 îl constituia hotărârea judecătorească definitivă.

Procesul-verbal al Secţiunii financiare Iași nr. 981/19 mai 1953 constituia doar un act administrativ de natură a declanșa curgerea termenului de 1 an necesar sesizării instanţei judecătorești competente în vederea constituirii titlului de proprietate al statului și nu un titlu de proprietate propriu-zis.

În ceea ce privește Deciziunea nr.229/1953 a Comitetului executiv al Sfatului popular al orașului Iași, aceasta instituia un drept de administrare în favoarea ILL Iași asupra imobilului în litigiu și prin urmare emiterea ei prezuma existenţa în favoarea statului a unui drept de proprietate anterior constituit, ceea ce însă nu s-a dovedit în speţă.

Faţă de cele ce preced, rezultă că statul nu deţinea un titlu valid de proprietate cu privire la imobilul în litigiu așa cum o cer dispoziţiile art. 6 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia care să poată fi opus titlului produs de reclamant. Din această perspectivă, este greșită teza recursului în anulare potrivit căreia imobilul în discuţie ar fi fost preluat de stat cu titlu și pe cale de consecinţă reclamantul ar fi fost îndrituit exclusiv la despăgubiri în condiţiile art. 12 și următoarele din Legea nr. 112/1995.

Fiind vorba de o acţiune în revendicare întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C.civ. și întrucât reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate pretins, iar pârâtul nu a putut produce nici un titlu corect instanţa de apel i-a admis cererea, soluţie menţinută judicios în recurs.

Astfel fiind recursul în anulare a fost respins ca nefondat.