Compensation for confiscated assets: Statute of limitations for personal claims following quashing of criminal conviction
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the plaintiff's appeal, quashed the appellate court’s decision that dismissed the claim as time-barred, and remanded the case to the lower court for a determination on the merits, effectively allowing the claim for compensation for confiscated assets to proceed. The dispute concerned the restitution or value of property subjected to partial confiscation as a complementary criminal penalty, where the original criminal judgment had been quashed and the conviction overturned, yet the assets were no longer available for physical return. The appellate court had erroneously characterized the action as a reparation action under criminal procedure law, applying a one-year statute of limitations; however, the supreme court held that when confiscated goods no longer exist, the claim transforms into a personal action for a debt based on the legal principle that enforcement measures taken under a quashed judgment are void ab initio pursuant to Civil Procedure Code Article 311(2), making it subject to the three-year statute of limitations under Decree No. 167/1958 Article 3 rather than Criminal Procedure Code Article 505.
Legislator headnote
AI generatedart.504 C.proc.pen, art.505 C.proc.pen, art.253 C.pen, art.304 pct.9 C.proc.civ, art.314 C.proc.civ, art.315 C.proc.civ; Compensation for confiscated assets: Statute of limitations for personal claims following quashing of criminal conviction: Instanţa de apel a caracterizat acţiunea ca fiind reparatorie, în sensul art.504 C.proc.pen. și, în consecinţă, a aplicat termenul de un an prevăzut de art.505 alin.2 C.proc.pen, în raport cu care a apreciat că dreptul la acţiune s-a stins prin prescripţie.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Despăgubiri constând în contravaloarea bunurilor confiscate prinhotărâre penală ca pedeapsă complementară, reformată ulterior.Temeiul acţiunii. Termenul prescripţiei extinctive
În cazul dat, temeiul acţiunii îl constituie, prin analogie, dispoziţiile art.311 alin.2 C.proc.civ., care consacră principiul de drept potrivit căruia actele de executare făcute în puterea unei hotărâri casate sunt desfiinţate de drept. În cazul în care bunurile confiscate nu mai există, se naște un drept de creanţă, care poate fi valorificat printr-o acţiune personală, iar nu reparatorie conform art.504 C.proc.pen., supusă termenului de prescripţie extinctivă prevăzută de art.3 din Decretul nr.167/1998, iar nu termenului de un an prevăzut de art.505 C.proc.pen.
Secţia civilă, decizia nr.1985 din 16 mai 2003
Reclamantul B.M. a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru a fi obligat să-i achite contravaloarea bunurilor confiscate, ca pedeapsă complementară, în baza sentinţei penale nr.390 din 22 aprilie 1981 a Tribunalului Militar București, casată prin decizia nr.1309 din 15 mai 1998 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, fiind achitat pentru infracţiunea prevăzută de art.253 C.pen., și înlătuându-se pedeapsa complementară confiscării parţiale a averii.
Tribunalul București, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr.849 din 3 septembrie 2001, a admis acţiunea pentru suma de 133.860.000 lei cu titlu de despăgubiri civile.
Curtea de Apel București, secţia a III-a civilă, prin decizia nr.100 din 25 februarie 2002 a admis apelurile declarate de pârât și Parchetul de pe lângă Tribunalul București și, schimbând în tot sentinţa, a respins acţiunea ca prescrisă. Apelul reclamantului a fost respins, ca nefondat.
Instanţa de apel a caracterizat acţiunea ca fiind reparatorie, în sensul art.504 C.proc.pen. și, în consecinţă, a aplicat termenul de un an prevăzut de art.505 alin.2 C.proc.pen, în raport cu care a apreciat că dreptul la acţiune s-a stins prin prescripţie.
Reclamantul a declarat recurs bazat pe motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ. în dezvoltarea căruia a arătat, în esenţă, că soluţia respingerii acţiunii, ca prescrisă, a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Recursul este întemeiat în sensul celor ce urmează.
Acţiunea în restituire a bunurilor care au format obiectul confiscării parţiale sau totale a averii (în temeiul art.53 pct.2 lit.c, C.pen., text abrogat prin Legea nr.140/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.289 din 14 noiembrie 1996) atunci când după săvârșirea executării, intervine casarea hotărârii prin care s-a aplicat această pedeapsă complimentară și, ca urmare, înlăturarea ei, este, tipic, o acţiune reală de întoarcere a executării silite. Fundamentul ei juridic îl constituie, prin analogie, dispoziţiile art.311 alin.2 C.proc.civ., care consacră principiul de drept potrivit căruia actele de executare făcute în puterea unei hotărâri casate sunt desfiinţate de drept.
În ipoteza în care bunurile confiscate nu mai există, se naște un drept de creanţă care poate fi valorificat printr-o acţiune personală referitor la care este aplicabil termenul de prescripţie extinctivă prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958. Acest termen începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care pedeapsa confiscării a fost înlăturată, adică a hotărârii care a desfiinţat titlul executoriu al confiscării.
Cum, în speţă, acţiunea introductivă de instanţă este, în sensul arătat, personală și nu reparatorie conform art.504 C.pr.pen., rezultă că este supusă termenului de prescripţie extinctivă de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958. Întrucât la data sesizării instanţei (3 decembrie 1999) acest termen era în curs, adică neîmplinit, rezultă că fără temei instanţa de apel, primind excepţia prescripţiei extinctive, a lăsat nesoluţionat fondul pricinii.
Drept urmare, recursul reclamantului urmează a fi admis și, prin efectul art.314 C.proc.civ., casată decizia atacată cu trimiterea cauzei la aceeași instanţă, pentru a hotărî asupra fondului pricinii.
Instanţa de trimitere are obligaţia de a se conforma dispoziţiilor art.315 C.proc.civ.