Evidentiary requirements for oral loan agreements: waiver of statutory written form through parties' consent and beginning of written proof

Contract de împrumut. Proba împrumutului

Dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 lei se face cu înscris, conform art.1191 alin.1 C.civ. Aceste dispoziţii nu sunt imperative, părţile putând să se abată de la ele, cum rezultă din alin.3 al art.1191. De asemenea, conform art.1197, când există un început de dovadă scrisă, se pot administra oricare alte probe, iar în art.1198 se enumeră și alte cazuri în care nu operează obligativitatea probei cu înscrisuri.

Secţia civilă, decizia nr.1300 din 1 aprilie 2003

Reclamanta M.N. a chemat în judecată pe pârâta V.R.M. solicitând obligarea acesteia să-i restituie suma de 6.500 dolari SUA pe care i-a împrumutat în luna mai 1998 (162.500.000 lei) plus cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta arată ca la termenul la care trebuia ca pârâta să-i restituie suma împrumutată – 30 august 1998 – aceasta a refuzat să-i înapoieze banii.

Tribunalul Dâmboviţa, prin sentinţa civilă nr. 89 din 29 iunie 2001, a admis acţiunea și a obligat pe pârâtă să restituie reclamantei suma de 6.500 dolari SUA sau contravaloarea lor, la data executării sentinţei (echivalentul în lei).

Instanţa a reţinut, având în vedere probatoriile administrate în cauză, care se coroborează cu probele administrate în dosarul de urmărire penală împotriva pârâtei, că aceasta avea obiceiul să împrumute diverse sume de bani pe care nu le mai restituia, astfel cum a procedat și în prezenta cauză; că, datorită relaţiilor de prietenie, nu au fost încheiate înscrisuri cu privire la sumele împrumutate, însă faptul că pârâta a împrumutat suma pretinsă rezultă din concluziile raportului de expertiză criminalistică coroborată cu declaraţiile pârâtei date în faţa organelor de urmărire penală.

Împotriva acestei sentinţe pârâta a declarat apel.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 55 din 5 iunie 2002, a respins ca nefondat apelul.

Instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond a apreciat în mod corect probele administrate, pronunţând o sentinţa legală și temeinică.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta susţinând că : instanţa de apel a dat o apreciere și interpretare greșită a probelor administrate în cauză reţinând în mod greșit că reclamanta ar fi dovedit împrumutul pretins a fi acordat în anul a 1998; din probele administrate rezultă existenţa unor împrumuturi cu sume de bani pe care le-ar fi primit în perioada 1996 – 1997, pe care însă le-a restituit; hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor art. 1191, 1197 și art. 1169 C.civ.

Recursul este nefondat.

În conformitate cu dispoziţiile art.1191 al. 1 C.civ., dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 de lei nu se poate face decât prin înscris autentic sau prin înscris sub semnătură privată.

Instanţele de fond și apel au reţinut însă corect că aceste dispoziţii nu sunt imperative, părţile de comun acord putând să se abată de la ele astfel cum se arată în mod expres în al. 3 art. 1191 C.civ.

În același sens sunt și prevederile art. 1197 C.civ. care arată că, prin excepţie, sunt admisibile și alte probe când există un început de dovadă scrisă.

Art. 1198 C.civ. enumeră câteva cazuri în care se consideră că întocmirea unui înscris nu este posibilă, enumerare care însă nu este limitativă, practica judiciară unanim recunoscută arătând un alt caz respectiv imposibilitatea morală de a preconstitui un înscris în cazurile existenţei unor raporturi de încredere între părţi cum a fost și cazul în speţă.

Distinct de cele mai înainte menţionate urmează a mai reţine că pârâta nu s-a opus la admiterea probelor solicitate de către reclamantă, ceea ce constituie o achiesare care face oricum proba admisibilă.

De menţionat și faptul că prin rezoluţia din 4 septembrie 2000 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa în baza art. 228 al. 6 și art. 10 lit. d C.proc.pen. s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale împotriva pârâtei din această cauză pentru săvârșirea infracţiunilor de înșelăciune și abuz de încredere.

S-a reţinut că neîndeplinirea obligaţiilor asumate printr-un contract de împrumut, nu realizează elementele constitutive ale infracţiunii de înșelăciune, deoarece această faptă de a restitui la scadenţă suma împrumutată atrage răspunderea civilă.

Astfel fiind urmează a constata că și această critică este nefondată și în consecinţă recursul va fi respins ca nefondat.