Absolute nullity of penalty clause transferring property ownership in loan contract

Contract de împrumut. Nulitatea unei clauze penale

Clauza penală convenită de părţi în contractul de împrumut, în sensul transmiterii proprietăţii imobilului de către împrumutat în cazul neachitării sumei la scadent, este sancţionată cu nulitate absolută.

Secţia civiă, decizia nr.785 din 27 februarie 2003

Reclamantul L.D.S. a chemat în judecată pârâta B.D. solicitând să se constate intervenită între părţi vânzarea-cumpărarea imobilului situat în Eforie Nord, format din construcţie neterminată, amplasată pe un teren concesionat. S-a motivat că, la data de 3 aprilie 1998, reclamantul a împrumutat pârâtei suma de 45 milioane lei, cu scadenţa la 27 iunie 1998. În contract s-a stipulat clauza potrivit căreia, în caz de nerestituire a sumei, se va transmite reclamantului-creditor proprietatea imobilului. Pârâta nu a restituit suma și, deși notificată, nu s-a prezentat în faţa notarului pentru a perfecta vânzarea-cumpărarea imobilului.

Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr.838/18.12.2000 a respins acţiunea, reţinând, în esenţă, că, stipularea în contractul de împrumut a unei clauze vizând transmiterea proprietăţii către creditor, nu constituie o „convenţie legal făcută” în sensul prevederilor art.969 C.civ., fiind bazată pe o cauză ilicită, întrucât este prohibită de lege.

Apelul declarat de reclamant a fost respins ca nefondat prin decizia nr.213/3.07.2001 a Curţii de Apel Constanţa.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul L.D.S. susţinând că ambele instanţe au considerat în mod eronat ca fiind nulă clauza penală, fără a verifica textul Legii nr.313/1879; în realitate, clauza, expresă, clară și imperativă, inserată în contract, nu este lovită de nulitate; ea reprezintă voinţa părţilor și modalitatea prin care creditorul se asigură că va fi dezdăunat în caz de neexecutare a obligaţiei de către debitoare.

Potrivit definiţiei legale date de art.1066 C.civ., clauza penală este „aceea prin care o persoană, spre a da asigurare pentru executarea unei obligaţii, se leagă a da un lucru în caz de neexecutare din parte-i”.

În speţă, pârâta „dând asigurare” că va restitui la scadenţă suma împrumutată, „s-a legat” ca, în caz de neexecutare a obligaţiei, să transfere reclamantului proprietatea asupra bunului imobil.

Așadar, definiţia legală a clauzei penale este neechivocă asupra naturii stipulaţiei pe care recurentul-reclamant dorește să o valorifice prin acţiune. Ea nu este o garanţie imobiliară, așa cum în mod greșit a susţinut reclamantul, întrucât nu are nici unul dintre caracterele specifice acestora.

Pe de altă parte, în raport de definiţia dată contractului de împrumut prin art.1576 și 1584 și de dispoziţiile art.966 și 968 C.civ. cu privire la nevalabilitatea cauzei actului juridic, în mod întemeiat Curtea de apel a reţinut și motivat că stipulaţia cuprinsă în contractul de împrumut contravine naturii juridice a acestuia, întrucât, prin norma imperativă din art.1088 C.civ., „la obligaţiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerţ, de fidejusiune și societate”.

De altfel, a existat o preocupare mai veche și constantă a legiuitorului de a interzice clauza penală în contractul de împrumut, sens în care încă prin Legea nr.313 din 20.11.1879 „pentru anularea clauzei penale din oarecari contracte” s-a statuat: „clauza penală aflată în contracte de împrumuturi ... este și va rămâne anulată. Judecătorul, în caz de împrumut, va putea condamna numai la plata dobânzii prevăzute de art.1589 C.civ.”.

Această reglementare, care nu a ieșit nici un moment din vigoare și în legătură cu care nu s-ar putea susţine că ar fi desuetă, este în concordanţă și cu actualul regim juridic al dobânzii, configurat prin O.G. nr.9/2000, care în art.9 precizează că „în raporturile civile obligaţia de a plăti o dobândă mai mare decât cea stabilită în condiţiile prezentei ordonanţe este nulă de drept”.

În consecinţă, corect Curtea de apel a reţinut că atât sub imperiul legii vechi cât și al noii reglementări, clauza penală convenită de părţi în contractul de împrumut, în sensul transmiterii proprietăţii imobilului de către debitoare în cazul neachitării sumei la scadenţă este lovită de nulitate absolută.

Principiul libertăţii contractuale, ca și cel al forţei obligatorii a contractului, invocate de reclamantul recurent, nu pot conduce la o altă concluzie, întrucât numai convenţiile „legal făcute” au putere de lege între părţile contractante (art.969 C.civ.), iar potrivit prevederilor art.5 din același cod: ”nu se poate deroga prin convenţii sau dispoziţii particulare la legile care interesează ordinea publică și bunele moravuri”.

Așa fiind, recursul declarat de reclamant va fi respins ca nefondat.