Compensation for abuzively nationalized real estate: three-year statute of limitations under Decree No. 167/1958 starts from December 22, 1989

Despăgubiri. Acţiune pentru plata contravalorii imobilului trecut abuziv în proprietatea statului

Dreptul foștilor proprietari de a cere despăgubiri pentru imobilul trecut abuziv la stat se prescrie în termenul de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958, termen care, potrivit art.7 și art.9, a început să curgă de la data de 22 decembrie 1989 când au încetat actele de violenţă morală ce au împiedicat pe cei îndreptăţiţi să ceară restabilirea dreptului încălcat.

Secţia civilă, decizia nr.626 din 19 februarie 2003

Prin acţiunea introdusă la data de 2 mai 1995, astfel cum a fost completată și precizată ulterior, reclamanţii M.N. și M.E. au chemat în judecată Consiliul Local al Municipiului Ploiești, Regia Autonomă de Gospodărie Comunală – R.A.G.C. – Ploiești și Administrarea Financiară a Municipiului Ploiești solicitând obligarea pârâţilor la retrocedarea suprafeţei de 352 m.p. teren situat în Ploiești, sau la plata contravalorii acestuia precum și a construcţiilor demolate după preluarea abuzivă a imobilului de către stat.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că, prin contractul autentic de vânzare-cumpărare nr.2172, transcris la Grefa Tribunalului Judeţului Prahova sub nr.2830 din 24 martie 1938, au cumpărat suprafaţa de 1174 mp teren loc de casă, din care, prin Decretul nr.488/1961, le-a fost expropriată suprafaţa de 352 m.p. teren și 90 m.p. construcţii, fără plata cuvenitelor despăgubiri.

Ulterior, reclamanţii au susţinut că, în realitate, întregul imobil a fost naţionalizat în temeiul Decretului nr.92/1950, cu încălcarea dispoziţiilor art.II care îi exceptau de la naţionalizare.

Rejudecând cauza în fond după casarea hotărârilor pronunţate într-un prim ciclu procesual, Tribunalul Prahova, Secţia civilă, prin sentinţa nr.146 din 3 mai 2000, a respins excepţia prescrierii dreptului la acţiune invocată de Consiliul Local Ploiești, a admis în parte acţiunea faţă de acest pârât pe care l-a obligat să plătească reclamanţilor despăgubiri în valoare totală de 778.797.728 lei, reprezentând contravaloarea construcţiilor demolate (486.297.728 lei) și a suprafeţei de 352 m.p. teren (293.500.000 lei). S-a respins acţiunea faţă de pârâtele Regia Naţională de Gospodărie Comunală Ploiești și Administraţia Financiară a Municipiului Ploiești.

Apelul declarat de Consiliul Local al Municipiului Ploiești a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr.127 din 23 noiembrie 2000 pronunţată de Curtea de Apel Ploiești, secţia Civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanţele au reţinut că nu sunt incidente dispoziţiile Decretului nr.167/1958 privitor la prescripţia extinctivă întrucât au fost investite cu soluţionarea unei acţiuni în revendicare imobiliară, imprescriptibilă, dar cum nu este posibilă restituirea în natură a imobilului preluat abuziv de către stat întrucât construcţiile au fost demolate iar terenul este afectat unor utilităţi publice (trotuar, alee betonată, linii de tramvai și drum de acces la podul peste calea ferată), reclamanţii fiind îndreptăţiţi la despăgubiri reprezentând contravaloarea acestora la preţul de circulaţie.

Împotriva deciziei instanţei de apel pârâtul Consiliul Local Ploiești a declarat recurs invocând motivele de casare prevăztute de art.304 pct.7, 9 și 11 Cod de procedură civilă , în baza cărora solicită, în principal, casarea hotărârilor pronunţate, cu trimitere spre rejudecare pentru ca reclamanţii să-și precizeze temeiul juridic al acţiunii în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor care trebuia introdus în cauză, iar, în subsidiar, respingerea acţiunii îndreptată împotriva apelantului.

Recursul este fondat și va fi admis pentru motivul de ordine publică invocat în condiţiile art.306 alin.2 C.proc.civ. vizând prescrierea dreptului la acţiune pentru plata de despăgubiri.

Astfel, deși iniţial reclamanţii au cerut restituirea în natură a terenului ce face obiectul litigiului, ulterior, invocând dispoziţiile art.998 și art.481 C.civ., ei au cerut ca pârâţii să fie obligaţi la plata de despăgubiri „pentru fapta lor ilicită de a nu fi plătit la preluarea terenului și construcţiei” expropriate.

După casarea hotărârilor pronunţate în primul ciclu procesual, cu ocazia rejudecării cauzei reclamanţii au formulat o cerere completatoare, extinzând obiectul acţiunii la suprafaţa de 1174 m.p., motivat de faptul că între timp au descoperit în arhiva Primăriei Ploiești Deciziunea nr.32999/1956 a fostului Sfat popular al Orașului Ploiești, conform căreia, în realitate, imobilul a fost naţionalizat prin Decretul nr.92/1950, ale cărui dispoziţiuni nu le erau însă aplicabile întrucât făceau parte din categoria celor exceptaţi de la naţionalizare potrivit art.II din decret.

Prin concluziile scrise depuse la data de 2 mai 2000, reclamanţii, recunoscând că este imposibilă restituirea imobilului în natură, au cerut obligarea pârâţilor la plata contravalorii acestora calculată conform expertizelor aflate la dosar.

Așadar, acţiunea nu a fost susţinută ca fiind una în revendicare, ci ca o acţiune în pretenţii, pentru plata de despăgubiri, care este supusă termenului general de prescripţie de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958, termen care, potrivit art.7 și art.9, a început să curgă de la data de 22 decembrie 1989 când au încetat actele de violenţă morală ce au împiedicat pe cei îndreptăţiţi să ceară restabilirea dreptului încălcat.

Or, acţiunea a fost introdusă la 2 mai 1995, după împlinirea termenului de prescripţie în care puteau fi cerute despăgubiri repărezentând contravaloarea imobilului a cărui restituire în natură era imposibilă.

Faţă de cele ce preced, hotărârile pronunţate în cauză fiind nelegale sunt supuse casării, în condiţiile art.312 și art.314 C.proc.civ., în temeiul cărora se impune admiterea recursului.