Abusive state expropriation: statutory limits on holder’s liability for compensation in lieu of restitution in nature

Imobil/Teren preluat în mod abuziv de stat. Cererea moștenitorilor proprietarilor deposedaţi pentru despăgubiri prin echivalent. Persoana căreia îî revine obligaţia de a plăti despăgubiri.

Cuprins pe materii. Drept civil. Dreptul de proprietate. Imobil/Teren preluat în mod abuziv de stat. Cererea moștenitorilor proprietarilor deposedaţi pentru despăgubiri în echivelent. Persoana căreia îi revine obligaţia plăţii despăgubirilor .

Index alfabetic. Drept civil.

- Imobil/Teren preluat în mod abuziv de către stat.

- Despăgubiri în echivalent.

Legea nr. 10/2001: art. 1, art. 7, art. 9

art. 10, art. 14, art. 20, art. 33.

- Despăgubiri în echivalent, pentru terenul preluat în mod abuziv de stat, se cuvin, persoanelor îndreptăţite, numai în cazurile prevăzute de art. 12 alin. (2), art. 14 alin. (1), art. 20 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 sau dacă restituirea în natură nu este posibilă din punct de vedere fizic și juridic.

- Despăgubile se stabilesc, conform art. 33 din Legea nr. 10/2001, prin decizie/dispoziţie motivată a autorităţii administrative în a carei rază teritorială se află terenul, cu avizul consultativ, al organelor teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, dat în urma verificării condiţiilor de fond și de formă, prevăzute de lege.

Î.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 7282 din 17 decembrie 2004.

Prin sentinţa civilă nr. 420 din 24 iunie 2003, Tribunalul Arad a admis acţiunea reclamanţilor I.E., I.M.T. și I.T.E., a anulat dispoziţia cu nr. 265 din 12 august 2002 emisă de pârâta SC Central SA Arad și a obligat-o pe aceasta la acordarea de despăgubiri prin echivalent, în baza dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, pentru terenurile situate în Arad.

A fost respinsă cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă împotriva APAPS București ca inadmisibilă.

Instanţa de fond a reţinut că reclamanţii au formulat notificare, prin care au cerut despăgubiri prin echivalent, pentru suprafeţele de teren care au fost preluate de stat fără titlu, așa cum s-a stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă și, conform art. 21 din Legea nr. 10/2001, pârâta, ca deţinătoare a parcelelor de teren în litigiu, are obligaţia să acorde despăgubirile, potrivit legii; că, chemata în garanţie nu are obligaţia să plătească despăgubiri, deoarece imobilul trebuia restituit în natură foștilor proprietari.

Prin decizia civilă nr. 223 din 10 decembrie 2003, Curtea de Apel Timișoara a respins apelul declarat de pârâtă.

Recursul pârâtei este fondat.

Greșit prin sentinţa instanţei de fond, menţinută prin decizia pronunţată în apel, s-a reţinut că pârâta are obligaţia să acorde reclamanţilor despăgubiri prin echivalent, pentru suprafeţele de teren care fac obiectul procesului. Instanţa de fond a reţinut că obligaţia pârâtei este stabilită prin art. 21 din Legea nr.10/2001, iar instanţa de apel a motivat că această obligaţie este prevăzută în art. 24 din lege.

Aceste texte au fost greșit aplicate în cauză.

Articolul 21 alin. (1) din lege prevede că persoana îndreptăţită va notifica, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii, persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului, iar art. 24 alin. (1) prevede că atunci când restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, deţinătorul imobilul este obligat să facă persoanei îndreptăţite ofertă de restituire prin echivalent.

Principiul restituirii în natură a imobilelor, preluate abuziv, este consacrat prin art. 1, art. 7 și art. 9 din Legea nr. 10/2001, iar posibilitatea acordării de măsuri reparatorii prin echivalent este prevăzută numai dacă restituirea în natură nu este posibilă nici măcar în parte.

De aceea, persoana îndreptăţită poate opta pentru măsuri reparatorii prin echivalent în cazurile expres prevăzute de lege (art. 12 alin. (2), art. 14 alin. (1), art. 20 alin. (4)) sau dacă restituirea în natură nu este posibilă din punct de vedere fizic sau juridic.

În cauză, reclamanţii, prin notificarea adresată Consiliului Local al Municipiului Arad, la data de 8 august 2001, transmisă pârâtei de Primăria Municipiului Arad, fără să susţină că s-ar încadra într-unul din cazurile prevăzute expres de Legea nr. 10/2001, care să le confere drept de opţiune potrivit art. 7 alin. (2) din lege, au solicitat numai acordarea de despăgubiri prin echivalent.

În notificare se invocă dispoziţiile art. 10 alin. (4) partea finală și art. 33 din Legea nr. 10/2001.

Articolul 10 alin. (4) din lege stabilește dreptul la despăgubiri, prin echivalent, numai dacă restituirea în natură nu este posibilă pentru că imobilele au fost distruse ca urmare a unor calamităţi naturale; respectând principiul restituirii în natură, ori de câte ori este posibilă, textul prevede că persoana îndreptăţită beneficiază de restituire în natură pentru terenul liber și de măsuri reparatorii stabilite în echivalent, dacă terenul nu este liber.

Dacă se solicită măsuri reparatorii prin echivalent, persoana îndreptăţită, conform art. 33 din lege, adresează însă notificarea primăriei în raza căreia s-a aflat imobilul, iar măsurile reparatorii în echivalent se stabilesc prin dispoziţia motivată a primarului, cu avizul consultativ al organelor teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, dat în urma verificării condiţiilor de fond și de formă prevăzute de lege.

Întrucât, pentru situaţia invocată în notificare, nu este prevăzută obligaţia de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent în sarcina pârâtei și intimaţii-reclamanţi nu se află într-unul din cazurile prevăzute expres de lege, care să le confere dreptul de opţiune, corect, prin dispoziţia contestată, pârâta a stabilit că despăgubirile cerute de reclamanţi nu pot fi pretinse de la aceasta.

Prin urmare, fără a se analiza alte susţineri, s-a admis recursul declarat de pârâtă, s-au casat hotărârile atacate și s-a respins acţiunea.