Appeal period start: invalid service of judgment with enforcement summons bars application of civil procedure code's equipollence rule

Apel. Termenul de exercitare a apelului. Alicarea art. 284 alin. (2) C. proc. civ.

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Citarea și comunicarea actelor de procedură. Comunicare sentinţei în vederea curgerii termenului de apel

Index alfabetic : Drept procesual civil

- Apel

- Termen. Comunicarea sentinţei în vederea

curgerii termenului de apel

C. proc. civ., art. 92, 100, 284 alin. (2)

Termenul de apel curge chiar dacă comunicarea hotărârii a fost făcută odată cu somaţia de executare, conform art. 284 alin. (2) C. proc. civ., nefiind admisibilă aplicarea extensivă a acestor proceduri, prin analogie și a teoriei echipolenţei, prin a se prezuma că partea a luat cunoștinţă pe alte căi de hotărârea judecătorească care o nemulţumește.

I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală,

decizia nr. 7148 din 15 decembrie 2004

Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia civilă, prin sentinţa nr.103 din 19 iunie 2001, a admis acţiunea reclamantului R.I. și l-a obligat pe pârâtul K.S. să-i restituie împrumutul în sumă de 100.000 de mărci germane, cu dobânda legală de 6 % pe an pe perioada 1 mai 1997, la zi, precum și 33.695.000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Apelul pârâtului a fost respins ca tardiv prin decizia nr.22 din 21 februarie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă. Instanţa a reţinut, în esenţă, că sentinţa apelată a fost comunicată pârâtului odată cu somaţia de executare, anume la data de 27 aprilie 2002, ceea ce, prin raportare la dispoziţiile art.284 alin. (2) C. proc. civ. are semnificaţia începerii curgerii termenului de apel, faţă de pârât, termen care s-a împlinit la data de 14 mai 2002. Cum, în cauză, apelul a fost promovat la 8 noiembrie 2002, instanţa l-a apreciat ca tardiv și l-a respins în consecinţă. S-a mai motivat că actul de procedură reprezentând comunicarea sentinţei, odată cu somaţia de executare, nu afectează legalitatea îndeplinirii lui, chiar dacă factorul poștal a fost sancţionat administrativ și chiar dacă dovada de comunicare a fost înmânată unei alte persoane care își desfășura activitatea în imobilul în care domiciliază pârâtul, chestiunea discutată având autoritate de lucru judecat în litigiul de faţă.

Recursul pârâtului este fondat.

La data de 1 aprilie 2002, reclamantul a cerut executorului judecătoresc executarea silită a pârâtului în baza sentinţei civile nr.103/ 2001, adică a hotărârii care a fost apelată. Cererea de executare silită a fost încuviinţată de Judecătoria Beclean prin încheierea nr.325/2002 dată în camera de consiliu și fără citarea părţilor.

Din dovada de îndeplinire a procedurii aflată în dosarul de executare rezultă că, odată cu somaţia de executare, pârâtului i s-ar fi comunicat și sentinţa nr.103 din 19 iunie 2001, adică hotărârea ce se executa, agentul procedural consemnând în procesul-verbal de predare că somaţia de executare, hotărârea judecătorească și alte înscrisuri (procură de reprezentare, extras C.F. etc.) au fost înmânate (comunicate) personal pârâtului-recurent.

Cunoscând că această împrejurare nu corespunde realităţii, pârâtul s-a adresat organului competent de urmărire penală pentru săvârșirea infracţiunii de fals de către factorul poștal, care a îndeplinit atribuţiunile de agent procedural. Prin Ordonanţa din 1 noiembrie 2002 Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean a reţinut că factorul poștal a comis la data de 27 aprilie 2002, infracţiunea de fals (art.289 C. pen.) și întrucât învinuitul nu avea antecedente penale, a recunoscut și regretat fapta, procurorul a apreciat incidente prevederile art.181 și art.91 C. pen., aplicând agentului procedural o sancţiune administrativă (amendă).

Importantă, pentru cauza de faţă, este împrejurarea că ordonanţa procurorului reţine că sentinţa apelată, ca și celelalte acte care însoţeau somaţia de executare, nu au fost comunicate pârâtului, că actul de procedură a fost întocmit cu încălcarea prevederilor art.92 și 100 C. proc. civ. și că cele consemnate în dovada de comunicare, de către agent, constituie rodul infracţiunii de fals.

Legea impune respectarea anumitor condiţii privitoare la forma și conţinutul actelor de procedură, dar atari prescripţii procedurale nu sunt întotdeauna suficiente. Adeseori, legea dispune ca un anumit act să fie întocmit într-o perioadă de timp determinată pentru exercitarea unui drept sau pentru îndeplinirea unei obligaţii procedurale. Este și cazul exercitării căilor de atac.

În procedură, când, în vederea unei operaţii juridice, legea și-a fixat preferinţele sale, forma desemnată de ea rămâne constantă, obligatorie și exclusivă, întrucât nici părţile și nici organele judiciare nu o pot înlocui cu alta.

Dacă aceasta este regula, în dreptul procesual civil este cunoscută și noţiunea de echipolenţă (echivalenţă) a actelor juridice procesuale prin care se înţelege aptitudinea sau calitatea unor acte de procedură sau împrejurări constatate de judecător de a îndeplini – prin echivalare –, funcţia și efectele unui alt act de procedură pe care îl prescrie legea.

Echipolenţa se aplică numai în trei situaţii, anume determinate de Codul de procedură civilă, prima dintre acestea, care interesează speţa de faţă, fiind prevăzută de art.284 alin.2 din cod. Potrivit textului, termenul de apel curge chiar dacă comunicarea hotărârii a fost făcută odată cu somaţia de executare. Drept urmare, dacă hotărârea nu a fost comunicată înainte de începerea executării, comunicarea făcută odată cu somaţia va constitui punctul de plecare al termenului de apel. În acest caz, comunicarea făcută odată cu somaţia este valabilă și pentru curgerea termenului de apel, deși o atare comunicare a avut o altă finalitate.

Toate cazurile de echipolenţă sunt de strictă interpretare și nu pot fi extinse prin analogie, fiind de neacceptat ca teoria echipolenţilor să fie dusă prea departe, întrucât, buna ei aplicaţiune atârnă, întotdeauna, de prudenţa judecătorului.

Deoarece, în speţă, s-a demonstrat că sentinţa nu a fost comunicată pârâtului nici înainte și nici odată cu somaţia de executare și întrucât în procedură este de neadmis a se prezuma că partea a luat cunoștinţă, pe alte căi, de hotărârea judecătorească care o nemulţumește, se constată că fără prudenţa necesară și, în orice caz greșit, instanţa de apel a dat o interpretare extensivă prevederilor art.284 alin. (2) C. proc. civ.

Împrejurarea reţinută pe cale incidentală în considerentele unei hotărâri dată în faza executării silite (contestaţie la executare) în sensul că actul de procedură din 27 aprilie 2002 (comunicarea somaţiei împreună cu sentinţa de obligare a pârâtului) ar fi fost îndeplinit în condiţiile legii, nu poate fi opusă cu autoritate de lucru judecat în litigiul de faţă în care se dezbat problemele de fond ale procesului, și, în orice caz, acele constatări din faza execuţională, chiar reţinute într-o hotărâre judecătorească, trebuie considerate ca neavenite cât timp s-a pus în executare o hotărâre ce nu este definitivă.

Prin decizia recurată principiul discutat a fost răsturnat, deoarece, numai chestiunile ce au fost dezbătute irevocabil în procesul de fond nu pot fi repuse în discuţie pe cale de contestaţie la executare, pentru că doar atunci se opune autoritatea de lucru judecat, principiul neoperând în sens invers când cele invocate în contestaţia la executare sunt opuse apărărilor pe fond.

Cum sentinţa nu a fost comunicată pârâtului, apelul declarat de acesta se privește exercitat în termen, motiv pentru care s-a admis recursul, a fost casată decizia dată în apel, cu consecinţa reluării judecăţii la instanţa de trimitere, în sensul soluţionării pe fond a apelului declarat de pârât.