Tenant's lack of standing to annul in-kind restitution order under Law No. 10/2001

Acţiunea/cererea chiriașului de anulare a deciziei/dispoziţiei deţinătorului bunului de restituire în natură a imobilului către proprietarul deposedat.

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Acţiunea/cererea chiriașului de anulare a deciziei deţinătorului imobilului de restituire a imobilului preluat în mod abuziv de stat. Calitate procesuală activă și interes.

Index alfabetic. Drept procesual civil.

- Acţiune/cerere de anulare a deciziei/dispoziţiei de restituire a imobilului preluat de stat.

- Chiriaș

- Calitate procesuală și interes.

Chiriașul imobilului nu are calitatea procesuală activă de a cere anularea deciziei/dispoziţiei prin care deţinătorul bunului a decis, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea bunului către proprietarul deposedat în mod abuziv de cărte stat. El nu justifică nici un interes dacă nu mai are caliatatea de locatar.

Legea nr. 10/2001: art.3; art. 21; art. 24 alin. (7)

Î.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 6990 din 10 decembrie 2004

Prin dispoziţia nr. 829 din 19 iulie 2002, primarul Municipiului Timișoara a dispus, în temeiul art. 2 lit.„g” și art. 9 din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură către S. E. și S. T. a cotei de ½ părţi dintr-un imobil situat în Timișoara.

Locatara V. M. a atacat în instanţă, în temeiul Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 29/1990, dispoziţia susmenţionată, motivat de faptul că în calitatea sa de chiriașă este interesată să-și apere drepturile locative rezultate din contractul de închiriere încheiat cu Consiliul Local Timișoara și aceasta cu atât mai mult cu cât dispoziţia a fost emisă cu încălcarea art. 5 din Legea nr. 10/2001, deoarece foștii proprietari nu au făcut dovada că nu au primit despăbugiri de la statul German pentru imobilul în discuţie, care le-a fost restituit prin dispoziţia atacată.

S. E. și S. T. au formulat o cerere de intervenţie în interesul primarului Municipiului Timișoara, invocând, pe cale de excepţie, lipsa calităţii procesuale active a reclamantei V. M. de a contesta, în instanţă, în temeiul art. 23 din Legea nr. 10/2001, dispoziţia organului administrativ.

Tribunalul Timiș a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, invocată de intervenineţi, reţinând că V.M. în calitate de titulară a contractului de închiriere al imobilului, cu privire la care s-a pronunţat primarul Municipiului Timișoara, prin dispoziţia atacată, este direct interesată, și, prin sentinţa civilă nr. 1194/PY din 10 decembrie 2002, a admis cererea formulată de V.M. și a anulat dispoziţia atacată. Prin aceeași sentinţă, instanţa a respins cererea de intervenţie în interesul pârâtului, formulată de S.E. și S.T..

Instanţa a reţinut că intervenienţii S.E. și S.T. nu au probat îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 5 din Legea nr. 10/2001 potrivit căreia „Nu sunt îndreptăţite la restituire sau la alte măsuri reparatorii persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaţionale încheiate de România”, privind reglementarea problemelor financiare în suspensie enumerate în anexe.

Curtea de Apel Timișoara, prin decizia nr. 43 din 25 martie 2003, a admis apelurile declarate de primarul Municipiului Timișoara și intervenienţii S.E. și S.T. și a schimbat sentinţa în sensul respingerii acţiunii.

Instanţa de apel a reţinut că prin Legea nr. 10/2001 s-au instituit măsuri reparatorii pentru foștii proprietari ai imobilelor preluate abuziv de stat, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, și numai aceștia pot beneficia de reglementările cuprinse în lege; reclamanta V. M., în calitate de titulară a contractului de închiriere privind imobilul litigios, nu are nici calitatea și nici interesul de a formula o astfel de cerere, câtă vreme foștii proprietari, beneficiari ai dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, sunt ţinuţi, conform O.G.nr. 40/1999, să respecte drepturile locative ale chiriașilor, în speţă ale reclamantei. Și pe fondul ei soluţia tribunalului este criticabilă; temeiul de drept, care a determinat prima instanţă să admită acţiunea și să anuleze dispoziţia emisă de primarul Municipiului Timișoara, l-a constituit dispoziţiile cuprinse în art. 5 din Legea nr. 10/2001, text care prevede că nu sunt îndreptăţite la restituire sau alte măsuri reparatorii persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaţionale încheiate de România, privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, enumerate în anexa care face parte integrantă din lege; în anexa Legii nr. 10/2001 nu figurează însă și statul German, dat fiind faptul că România nu a încheiat cu această ţară un acord internaţional în acest sens. In atare situaţie, intervenienţii apelanţi nu pot fi încadraţi în categoria persoanelor exceptate de la beneficiul măsurilor reparatorii; în dosarul administrativ întocmit la Primăria Municipiului Timișoara, există depuse declaraţiile pe proprie răspundere ale intervenienţilor cum că nu au beneficiat de despăgubiri de la autorităţile germane, declaraţii în baza cărora și-au angajat răspunderea sub sancţiunea prevăzută de art. 292 Cod penal; în faza de judecată a apelului, intervenienţii au depus un act oficial – adresa 55/143/18 martie 2003 prin care Primăria orașului Köln atestă că intervenienţii nu au primit despăgubiri pentru imobilul în discuţie.

Recursul declarat de reclamantă este nefondat.

Intervenienţii S.E. și S.T. au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei V. M. în formularea unei acţiuni având ca obiect anularea dispoziţiei nr. 829 din 19 iulie 2002 a primarului Municipiului Timișoara de restituire în natură a imobilului în cadrul și cu procedura specială instituită de Legea nr. 10/2001.

Lipsa legitimării derivă din litera și spiritul Legii nr. 10/2001 – lege care prin însuși titlul său are menirea de a institui măsuri reparatorii pentru foștii proprietari- persoane fizice sau juridice- ai imobilelor preluate abuziv în proprietatea statului în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Din conţinutul art. 3 se poate deduce că acestia și numai aceștia sunt destinatarii și beneficiarii reglementărilor acestei legi speciale. Foștii proprietari ai imobilelor preluate abuziv sunt cei inclusi în expresia „persoane îndreptăţite” prevăzute de art. 21 alin. 1 din lege și tot ei sunt legitimaţi, în cazul în care sunt interesaţi, să conteste în instanţă dispoziţia organului administrativ. In aceeași ordine de idei, art. 24 alin. 7 din lege prevede că „dacă oferta de restituire prin echivalent este refuzată, persoana îndreptăţită poate ataca în justiţie decizia prevăzută la alin. 1, în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia. Prin urmare, dreptul la acţiune aparţine în exclusivitate „persoanei îndreptăţite” numai dacă oferta de restituire prin echivalent este refuzată.

Nu există nici o normă în cuprinsul Legii nr.10/2001, care să confere unei terţe persoane, în afara fostului proprietar sau moștenitorilor acestuia, dreptul de a ataca în instanţă dispoziţia de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor.

In speţă, reclamanta este titulara unui contract de închiriere încheiat cu Statul Român care nu produce efecte valabile decât pentru cota de ½ din imobilul în litigiu; cealaltă cotă de ½ a fost restituită intervenienţilor, constatându-se că trecerea ei în proprietatea statului a operat fără titlu. Pentru această cotă, reclamanta ocupă imobilul în mod abuziv, în lipsa unui titlu locativ, deoarece a refuzat încheierea contractului de închiriere în urma notificărilor făcute de intervenienţi în conformitate cu O.G.nr. 40/1999.

In prezent, recurenta este lipsită și de interesul legitim și actual în susţinerea acţiunii și a recursului, deoarece la data de 11 iulie 2003, ulterior declarării recursului – conform procesului verbal întocmit de executorul judecătoresc D. D., în dosarul execuţional nr.167/2003, s-a procedat, în temeiul deciziei civile nr. 489/R a Tribunalului Timiș, la evacuarea silită a reclamantei Vrabie Maricica din imobilul în litigiu.

Prin urmare, începând cu 11 iulie 2003, reclamanta a pierdut silit folosinţa imobilului, context în care, nemaideţinând nici un drept locativ asupra acestuia, devine persoană străină de imobil și nu mai beneficiază de vreo protecţie legală. In această situaţie, reclamanta a pierdut și interesul legitim și actual care condiţiona legitimarea sa activă, de persoană vătămată printr-un act administrativ de autoritate, cum este dispoziţia nr.829/2002, în afară de faptul că dispoziţia având un caracter individual și producând efecte în patrimoniul intervenienţilor, numai aceștia o puteau ataca în justiţie.

Pentru considerentele expuse, s-a respins ca nefondat recursul.