Rescission of maintenance contract: culpable non-performance and the scope of the "intuitu personae" obligation
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the maintainers, thereby upholding the lower courts' rulings that ordered the rescission of the maintenance contract and the restoration of property rights to the maintenee. The dispute centered on a sinalagmatic contract of maintenance (contract of *întrţinere*), wherein the claimant transferred an apartment in exchange for the defendants' obligation to provide lifelong care, housing, and medical support; the defendants argued that the plaintiff's refusal to accept maintenance due to their prior violent behavior excused their non-performance. The court held that the contract is inherently personal (*intuitu personae*), requiring a relationship of trust in addition to material support, and that the defendants' violent conduct, evidenced by prior criminal convictions for abuse, breached the psychological component of the contract. Under Articles 942, 1020, and 1021 of the Civil Code, the court ruled that a debtor is liable for non-performance if they create conditions of stress and insecurity that render the creditor's refusal to accept care reasonable, thereby establishing the fault necessary for rescission.
Legislator headnote
AI generatedart. 1020 C.civ; Rescission of maintenance contract: culpable non-performance and the scope of the "intuitu personae" obligation: Contractul de întreţinere fiind sinalagmatic, pentru neexecutarea obligaţiei de întreţinere stabilită prin contract, beneficiarul întreţinerii poate să ceară rezoluţiunea contractului în temeiul art. 1020 C.civ. Potrivit textului menţionat, o condiţie esenţială pentru desfiinţarea contractului este ca neexecutarea să fie imputabilă debitorului.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Contract prin care se transmite proprietatea unui imobil pentru întreţinerea celui ce înstrăinează bunul. Noţiunea de întreţinere. Culpă. Rezoluţiune.
Cuprins pe materii. Drept civil. Obligaţii. Contracte. Partea generală. Partea specială. Contract de întreţinere. Înţelesul noţiunii de întreţinere. Culpă. Rezoluţiune.
Index alfabetic.Drept civil.
- Contract de întrţinere.
- Rezoluţiune.
C.civ. art. 942 și urm.; art. 1020- 1021
Contractul de întrţinere fiind sinalagmatic, pentru neexecutarea obligaţiei de întrţinere, stabilită prin contract, beneficiarul întreţinerii poate să ceară rezoluţiunea în temeiul art. 1020 Cod civil. O condiţie esenţială pentru desfiinţarea contractului este ca neexecutarea să fie imputabilă debitorului.
Noţiunea de întrţinere include multiple prestaţii, iar pe lângă prestaţia materială și o componentă psihologică, dată de caracterul „intuitu personae” al contractului de întrţinere, care se întemeiază, în realizarea conţinutului său economic, pe un raport de încredere și apropiere.
Refuzul de a primi întreţinerea nu trebuie caracterizat a fi culpă a creditorului, dacă, prin comportamentul său, în raporturile cu creditorul, debitorul s-a manifestat urât, i-a creat un real sentiment de stres, de incertitudine, temere pentru viaţă și sănătate.
Î.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 6943 din 9 decembrie 2004
Prin sentinţa civilă nr. 1448 din 13 februarie 2004 Judecătoria Cluj Napoca a admis acţiunea reclamantului S.C. și a dispus rezoluţiunea contractului de întreţinere încheiat cu pârâţii S.C. și S.F. cărora, în schimbul întreţinerii, le-a transmis un imobil.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond, în esenţă, a reţinut următoarele:
Între reclamant și pârâţi s-a încheiat contractul de întreţinere, autentificat sub nr. 95 din 21 ianuarie 1998, prin care întreţinutul a transmis întreţinătorilor un apartament, rezervându-și dreptul de uzufruct, iar întreţinătorii s-au obligat să asigure cele necesare traiului pe toată durata vieţii, constând în: alimente, îmbrăcăminte, încălţăminte, încălzire, iluminat, medicamente, asistenţă medicală și să suporte cheltuielile cu înmormântarea, potrivit obiceiului.
Pârâţii nu și-au respectat obligaţiile asumate prin contract. Ei s-au mutat în imobil, la scurt timp după încheierea contractului, dar au fost evacuaţi, în luna ianuarie 2003, datorită comportamentului agresiv manifestat faţă de reclamant, iar după evacuare nu i-au mai asigurat reclamantului întreţinerea; cheltuielile de întreţinere, la apartament, nu s-au mai plătit din luna octombrie 2002; de asemenea, nu s-a plătit impozitul, energia electrică și telefonul.
Deși notificaţi în data de 13 martie 2003, prin executorul judecătoresc, pârâţii nu și-au executat obligaţia de a-i asigura întreţinere reclamantului.
Prin decizia civilă nr. 863/A din 8 aprilie 2004, Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondat apelul declarat de pârâţi.
Instanţa de apel a reţinut că: apelanţii, care sunt fiul și nora intimatului, i-au aplicat întreţinutului un tratament inuman, constând în bătăi repetate, scoaterea lui din locuinţă îmbrăcat sumar indiferent de anotimp, motiv pentru care s-a dispus evacuarea lor din locuinţă printr-o hotărâre judecătorească; pârâţii-apelanţi nu au achitat facturile de curent electric, gaz metan și toate celelalte obligaţii asumate prin contract, deși reclamantul i-a notificat, cerându-le să-și execute obligaţiile asumate.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâţii care, în esenţă, au formulat următoarele critici: nu au manifestat un tratament inuman reclamantului; în realitate, între părţi au existat doar două altercaţii pentru care recurenţii au fost condamnaţi la amenda penală, însă aceste fapte nu justifică rezoluţiunea contractului de întreţinere; lovirea sau violenţa poate justifica doar revocarea unei donaţii, iar nu reuzoluţiunea contractului de întreţinere; evacuarea lor a fost dispusă pentru existenţa dreptului de uzufruct al reclamantului și nu poate constitui temei al rezoluţiunii; neachitarea taxelor, după ce pârâţii au fost evacuaţi din apartament, nu constituie culpă procesuală, deoarece reclamantului nu i-a fost întreruptă furnizarea utilităţilor, iar plata telefonului nu a constituit o obligaţie pentru pârâţi; au fost omise aspecte importante, cum ar fi: refuzul reclamantului de a primi hrană pe motiv că ar fi otrăvită și comportamentul bizar al reclamantului; neînţelegerile s-au ivit în anul 2002 ca urmare a unui atac cerebral suferit de reclamant, iar nerespectarea obligaţiei de întreţinere se datorează refuzului acestuia și pretenţiilor care depășesc statutul lui social, deoarece sub aspectul lucrurilor de îmbrăcat obligaţia de întreţinere trebuie înţeleasă ca o îndatorire de a-i asigura întreţinutului strictul necesar.
Recursul nu este întemeiat.
Susţinerile părţilor că altercaţiile care au avut loc nu pot constitui motiv de rezoluţiune și că obligaţia de întreţinere nu s-a putut executa din culpa reclamantului, nu sunt întemeiate.
Contractul de întreţinere fiind sinalagmatic, pentru neexecutarea obligaţiei de întreţinere stabilită prin contract, beneficiarul întreţinerii poate să ceară rezoluţiunea contractului în temeiul art. 1020 C.civ. Potrivit textului menţionat, o condiţie esenţială pentru desfiinţarea contractului este ca neexecutarea să fie imputabilă debitorului.
Noţiunea de întreţinere include multiple prestaţii, iar executarea corespunzătoare a obligaţiei de întreţinere, când izvorul ei este un contract, implică pe lângă prestaţia materială și o componentă psihologică, dată de caracterul „intuitu personae” al contractului de întreţinere, care se întemeiază, în realizarea conţinutului său economic, pe un raport de încredere și apropiere.
Or, în cauză, conduita recurenţilor, dovedită cu hotărârile judecătorești depuse la dosar, care, în raporturile lor cu intimatul, s-au manifestat violent, a fost de natură a-i crea creditorului un real sentiment de stres, de insecuritate și chiar temerea că habitatul intolerabil creat de fiul său și soţia acestuia, faţă de vârsta sa înaintată și starea precară de sănătate, ar putea avea influenţă asupra vieţii sale.
Raportat la aceste împrejurări, dispoziţiile art. 1020 C.civ., au fost corect aplicate în cauză, deoarece nu se poate reţine că în culpă de neexecutarea obligaţiei de întreţinere este creditorul, care fiind în mod repetat victima actelor de violenţă exercitate de debitori, a refuzat comunicarea cu aceștia.
Chiar dacă, după consumarea actelor de violenţă, pentru care recurenţii au fost condamnaţi prin sentinţa penală nr. 1500 din 19 noiembrie 2002 a Judecătoriei Cluj-Napoca, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 52 din 26 februarie 2003 a Tribunalului Cluj și sentinţa penală nr. 1123 din 30 septembrie 2003 a Judecătoriei Cluj-Napoca, intimatul-creditor a refuzat să primească alimente de la recurenţi, suspiciunea acestuia, determinată de conduita întreţinătorilor, nu poate constitui culpă pentru neexecutarea contractului de întreţinere.
Prin urmare, pentru considerentele expuse, s-a respins recursul declarat de pârâţi.