Restitution of land to former citizen upheld; compensation-repayment obligation canceled; land-ownership prohibitions for foreigners held inapplicable.

Imobil - teren și construcţie- preluat de stat în baza Decretului nr. 223/1974. Cererea fostului cetăţean român, de restituire a proprietăţii.

Cuprins pe materii. Drept civil. Dreptul de proprietate.Teren și construcţii preluate de stat în baza Decretului nr. 223/1974. Cererea de restituire a fostului cetăţean român.

Index alfabetic. Drept civil.

- Imobil preluat de stat în baza Decretului nr. 223/1974.

- Restituire (Cererea fostului cetăţean român).

Decretul nr. 223/1974;

Legea nr. 18/1991: art. 48;

Legea nr. 55/1998: art. 3;

Constituţia: art. 44;

Legea nr. 10/2001.

Decretul nr. 223/1974 nu constituie un titlu valabil al statului asupra terenului - preluat, odată cu construcţia, din patrimoniul proprietarului, ce a renunţat la cetăţenia română. Ca urmare, cererea fostului proprietar, ce a renunţat la cetăţenia română, de restituire, fondată pe Legea nr. 10/2001, este admisibilă nu numai pentru construcţie, ci și pentru teren, care n-a ieșit din patrimoniul său, cererea de restituire având efect reparator, iar nu semnificaţia de act juridic de transfer al proprietăţii, interzis în cazul străinilor și apatrizilor, prin art. 48 din Legea nr. 18/1991 și art. 3 din Legea nr. 54/1998, în afară de cazurile prevăzute în art. 44 alin. (2) din Constituţia republicată în M.Of. Partea I nr. 767 din 31 octombrie 2003.

Î.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 6639 din 26 noiembrie 2004

La 23 iulie 2002, reclamantul S.T. a contestat legalitatea și temeinicia dispoziţiei nr. 134 din 13 iunie 2002 a primarului orașului Avrig prin care:

- i s-a aprobat cererea de restituire în natură a unei case de locuit situată în orașul Avrig, dar nu și a terenului în suprafaţă de 2489 m.p., pentru care se acordă despăgubiri;

- s-a constatat că valoarea despăgubirilor pentru terenul aferent construcţiei, nerestituit în natură, este de 124.325.000 lei;

- s-a dispus ca S.T. să restituie Statului suma de 45.696.000 reprezentând valoarea actualizată a despăgubirii acordate conform deciziei nr. 222 din 15 martie 1982 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular Judeţean Sibiu.

Cu privire la respingerea solicitării de restituire în natură a terenului s-a motivat că S.T. a renunţat la cetăţenia română în anul 1984, astfel încât nu are dreptul la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului.

Or, a arătat reclamantul, o astfel de soluţie este contrară prevederilor Legii nr. 10/2001. A mai arătat că nu a încasat nici o despăgubire în baza Decretului nr. 223/1974.

Prin sentinţa civilă nr. 688 din 20 noiembrie 2002, Tribunalul Sibiu a respins contestaţia ca neîntemeiată.Instanţa a reţinut, sub un prim, aspect că, potrivit prevederilor art. 41 alin. 2 din Constituţie (în prezent art. 44 din Constituţia republicată în M.Of. Partea I nr. 767 din 31 octombrie 2003) și art. 3 alin. 1 din Legea nr. 54/1994 privind circulaţia terenurilor; cetăţenii străini și apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor; în acest context, reclamantul, cetăţean german are, cu privire la teren, doar dreptul la despăgubiri potrivit Legii nr. 10/2001. În ceea ce privește despăgubirile acordate prin decizia nr. 222/15 martie 1982 a fostului comitet executiv al Consiliului Popular Judeţean Sibiu, tribunalul a statuat că simpla afirmaţie a reclamantului în sensul că nu le-ar fi încasat efectiv, necoroborată cu vreo altă probă, nu poate fi primită.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia civilă nr. 373 din 20 iunie 2003, a admis apelul reclamantului, a desfiinţat sentinţa și, procedând la o nouă judecată, a admis contestaţia formulată de reclamant; a fost modificată în parte dispoziţia nr. 124/2002 emisă de Primăria orașului Avrig în sensul restituirii în natură a terenului în suprafaţă de 2489 m.p. și înlăturării obligaţiei reclamantului de a restitui suma de 45.696.000 lei către Statul român; au fost menţinute celelalte prevederi ale dispoziţiei.

S-a reţinut că, întrucât imobilul a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 223/1974, acesta nu constituie un titlu valabil, astfel încât reclamantul nu a pierdut niciodată dreptul de proprietate; lui nu i se constituie un drept prin aplicarea Legii nr. 10/2001 ci i se recunoaște doar perpetuarea acestuia în patrimoniu, astfel încât interdicţiile menţionate în sentinţă nu au nici o relevanţă.

În ceea ce privește problema despăgubirilor, în decizie s-a arătat că, deși în faza apelului au fost suplimentate probatoriile cu înscrisuri, nu există nici o dovadă în sensul că suma respectivă ar fi fost efectiv plătită reclamantului. În consecinţă, restituirea ei actualizată nu are nici un temei legal.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, reiterându-și susţinerile anterioare în sensul că titlul de proprietate al statului a fost valabil astfel încât reclamantul, cetăţean străin, nu are dreptul la restituirea în natură a terenului; s-a mai arătat că reclamantul trebuia să facă dovada că nu a încasat despăgubirile acordate în anul 1982.

Recursul nu este fondat.

În mod corect Curtea de Apel a reţinut că reclamantului nu i se transmite, prin act juridic, dreptul de proprietate asupra terenului și nici nu i se constituie un asemenea drept, ci se recunoaște, cu efect reparator, persistenţa acestuia în patrimoniu datorită caracterului abuziv al preluării de către stat. Ceea ce este nul (dobândirea de către stat) nu poate produce nici un efect, caracterul perpetuu al dreptului de proprietate semnifică împrejurarea că el nu a fost pierdut nici un moment de către reclamant, astfel încât interdicţiile menţionate în dispoziţia administrativă și în sentinţa tribunalului nu au relevanţă în cauză.

Pe de altă parte, nici o probă a dosarului nu atestă că reclamantului i s-ar fi plătit efectiv despăgubirile menţionate în decizia administrativă din anul 1982. În această apărare formulată de pârâtă, ca și în cazul excepţiilor, sarcina probei îi revine acesteia („in excipiendo reus fit actor”), fiind împotriva logicii juridice să se pretindă reclamantului să facă dovada negativă – de altfel imposibilă – că nu a încasat suma.

Așa fiind, recursul a fost respins ca nefondat.