Right of retention requires explicit judicial recognition: civil Code Article 771 not automatically triggered in post-partition eviction disputes
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, upholding the lower courts' order for unconditional eviction from the property. The dispute centered on a post-division of marital assets scenario where the party awarded ownership of the residence sought to evict the former co-owner who remained in possession pending the payment of the assigned sultan value. The appellant argued for an implicit right of retention over the property until the sultan was paid, claiming the owner should have used enforcement proceedings instead of an eviction action. The court rejected this argument, establishing that the right of retention is not implied but must be expressly established by the court upon a specific request from the interested party. Since the initial division judgment did not recognize a right of retention in favor of the occupant, and the occupant failed to file a motion to have such a right declared during the current proceedings, the eviction was deemed valid; the court further noted that the sultan debt had largely been paid or secured, reinforcing the lack of a valid retention claim.
Legislator headnote
AI generatedRight of retention requires explicit judicial recognition: civil Code Article 771 not automatically triggered in post-partition eviction disputes: Dreptul de retenţie, care conferă deţinătorului unui bun al altuia posibilitatea de a refuza restituirea lui, până când creditorul lucrului își execută obligaţia de a plăti sumele cheltuite cu lucrul, nu este subînţeles, ci trebuie constatat de instanţă, la cererea părţii interesate.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Dreptul de retenţie. Exercitarea dreptului
Cuprins pe materii : Drept civil. Dreptul de retenţie. Exercitarea dreptului
Index alfabetic : Drept civil
- Dreptul de retenţie. Exercitarea dreptului
- Retenţie. Exercitarea dreptului
C. civ. art. 771, 1323, 1619, 1444 și altele
referitoare la dreptul de retenţie în diferite materii
Dreptul de retenţie, care conferă deţinătorului unui bun al altuia posibilitatea de a refuza restituirea lui, până când creditorul lucrului își execută obligaţia de a plăti sumele cheltuite cu lucrul, nu este subînţeles, ci trebuie constatat de instanţă, la cererea părţii interesate.
I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală,
decizia nr. 6604 din 25 noiembrie 2004
Prin sentinţa civilă nr.7698, Judecătoria Ploiești a admis acţiunea formulată de reclamanta R.D., în contradictoriu cu pârâtul D.N., a dispus evacuarea necondiţionată a pârâtului dintr-un imobil proprietatea reclamantei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin sentinţa civilă nr.538/2003 a Judecătoriei Ploiești, s-a dispus partajarea bunurilor comune dobândite de părţi, iar locuinţa a fost atribuită reclamantei. Aceasta a fost obligată să-i plătească pârâtului sultă, în compensare, însă nu a fost stabilit drept de retenţie în beneficiul acestuia. Deci, pârâtul ocupă locuinţa fără vreun titlu, iar pentru obţinerea creanţei are la îndemână procedura executării silite.
Prin decizia civilă nr.764 din 16 martie 2004, Curtea de Apel Ploiești a respins apelul declarat de pârât. S-a reţinut că hotărârea de partaj este declarativă de drepturi, constituie titlu executoriu și este susceptibilă de a fi pusă în executare. De aceea, persoana căreia i s-a atribuit bunul este îndreptăţită să obţină predarea efectivă a posesiei lui, iar copartajantul este obligat la predarea bunului chiar dacă este titularul dreptului de creanţă reprezentând sulta.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul, susţinând că în mod greșit s-a dispus evacuarea sa din locuinţă, cu motivarea că pentru sulta la plata căreia a fost obligată reclamanta poate să ceară executarea silită. Că, cea care trebuia să solicite executarea silită, prin punerea în posesie, era reclamanta, care are obligaţia să-i plătească sulta, iar până la plata sultei are un drept de retenţie subînţeles.
Recursul nu este fondat.
Hotărârea de partaj constituie titlu care conferă persoanei căreia i s-a atribuit imobilul dreptul de a obţine folosinţa bunului pe calea acţiunii de evacuare.
De aceea, este neîntemeiată susţinerea recurentului că reclamanta putea să obţină posesia bunului numai pe calea executării silite.
De asemenea, este neîntemeiată susţinerea recurentului că are un drept de retenţie subînţeles.
Dreptul de retenţie, care conferă deţinătorului unui bun al altuia posibilitatea de a refuza restituirea lui, până când creditorul lucrului își execută obligaţia ce o are către el, plătindu-i sumele cheltuite cu lucrul, nu este subînţeles. El se constată de instanţă, la cererea părţii interesate, fiind recunoscut ca o garanţie prin plată a creanţei și durează până la efectuarea plăţii.
Or, prin hotărârea de partaj, recurentului nu i-a fost recunoscut drept de retenţie, iar în prezenta cauzei acesta s-a apărat susţinând că dreptul de retenţie este subînţeles, fără să formuleze cerere pentru constatarea existenţei dreptului.
De altfel, la termenul din 25 noiembrie 2004, acesta a recunoscut iniţial că a primit creanţa integral, susţinând apoi că i s-a plătit cea mai mare parte din sultă, iar cu recipisa nr.357/25.3360102 intimata a făcut dovada că a consemnat, pe seama și la dispoziţia recurentului, suma de 30.306.533 de lei.
Pentru considerentele expuse, recursul a fost respins.