Inadmissibility of common-law reclamation for state-abusively seized properties under the exclusive procedure of Law No. 10/2001

Imobil preluat de stat. Acţiune în revendicare fondată pe dreptul comun, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001

Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale principale. Dreptul de proprietate. Dreptul de proprietate privată. Imobil preluat în mod abuziv de stat. Acţiune în revendicare, fondată pe dreptul comun după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. Inadmisibilitate

Index alfabetic : Drept civil

- Imobil preluat în mod abuziv de stat

- Revendicare

C.civ., art. 480, art. 481

Legea nr. 10/2001, art. 2, art. 47

După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, pentru toate imobilele care intră sub incidenţa ei, persoanele îndreptăţite pot obţine măsuri reparatorii – inclusiv restituirea imobilului în natură – numai în condiţiile acestei legi, iar nu pe calea acţiunii în revendicare fondată pe art. 480, 481 C. civ., și chiar dacă statul a preluat numai în fapt imobilul.

Împrejurarea că persoana îndreptăţită a transmis deţinătorului imobilului o notificare, la care nu a primit răspuns, și nu a stăruit în îndeplinirea procedurii speciale prealabile reglementată prin art. 21 și urm. din Legea nr. 10/2001, - cerând, dimpotrivă, suspendarea acestei proceduri - nu justifică concluzia admisibilităţii acţiunii în revendicare, fondată pe dispoziţiile art. 480, 481 C. civ., introdusă după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală,

decizia nr. 6589 din 25 noiembrie 2004

Prin acţiunea în revendicare din 29 mai 2002, fondată pe dispoziţiile art. 480, 481 C. civ., reclamanţii, persoane fizice, au cerut obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice și Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, să le lase în deplină proprietate și posesie un teren situat în orașul Băile Olănești.

Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa civilă nr. 361din 12 iunie 2003, a admis acţiunea.

Curtea de Apel Pitești, prin decizia civilă nr. 177/A din 5 noiembrie 2003, a admis apelul părţilor și a schimbat sentinţa instanţei de fond, respingând ca inadmisibilă acţiunea.

Recursul declarat de reclamanţi nu este fondat.

Reclamanţii au formulat acţiunea în revendicare, întemeiată pe art.480, 481 C.civ., la data de 29 mai 2002, după ce se adresase cu notificare unităţii deţinătoare Regia Autonomă a Administraţiei Patrimoniului și Protocolului de Stat București, în condiţiile art.21 (1) din Legea nr.10/2001, intrată în vigoare la data de 14 februarie 2001.

Această lege are o aplicare generală în materia reparării daunelor produse prin preluarea abuzivă a bunurilor imobile, pentru că art.2 acoperă sfera tuturor modalităţilor de preluare abuzivă a imobilelor.

Articolul 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr.10/2001 prevede că fac obiectul legii și orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziţie ale organelor locale ale puterii ale administraţiei de stat.

Textul citat se referă la două categorii de situaţii: cele în care preluarea imobilelor s-a făcut în temeiul unor titluri care nu sunt valabile și cele în care la baza preluării nu a stat nici un titlu, adică preluări realizate pe căi de fapt.

Întrucât reglementarea conţinută de art.2 (1) lit. h) face posibilă acordarea de măsuri reparatorii pentru orice situaţie în care un imobil a fost preluat abuziv, inclusiv preluarea fără nici un titlu, imobilelor care fac obiectul procesului le sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr.10/2001, chiar dacă preluarea a fost realizată doar în fapt, așa cum susţin recurenţii.

Or, o dată cu intrarea în vigoare a acestei legi, pentru toate imobilele care intră sub incidenţa ei, persoanele îndreptăţite pot obţine măsuri reparatorii (inclusiv restituirea imobilului în natură) numai în condiţiile legii speciale. După data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, acţiunea în revendicarea imobilelor preluate abuziv, formulată în contradictoriu cu persoana juridică deţinătoare a bunului, în condiţiile dreptului comun, nu poate fi folosită, așa cum s-a reţinut prin hotărârea atacată, deoarece persoanele îndreptăţite la restituire să recurgă la procedura administrativă prealabilă prevăzută de noua lege.

De altfel, reclamanţii au recurs la procedura administrativă, însă, așa cum au precizat în declaraţia de recurs, au cerut suspendarea ei și au formulat acţiune pe calea dreptului comun.

Din dispoziţia înscrisă în art.2 alin. (2) din Legea nr.10/2001 nu rezultă că persoana îndreptăţită, căreia nu i s-a răspuns la notificare, își poate realiza dreptul pe calea acţiunii în revendicare, întemeiată pe art.480, 481 C.civ., așa cum susţin recurenţii.

Textul dispune „persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire, conform prevederilor prezentei legi”.

Sintagma „conform prevederilor prezentei legi”- și faptul că decizia și hotărârea judecătorească de restituire sunt actele prin care se finalizează procedura iniţiată prin expedierea notificării de către persoana îndreptăţită, duc la concluzia că și pentru imobilele preluate fără titlu trebuie declanșată și finalizată procedura instituită prin legea specială.

În cauză, instanţa de apel corect a reţinut că, potrivit art. 47 din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptăţită la restituire are dreptul de opţiune între procedura judiciară în curs și procedura reglementată de legea nouă, numai dacă acţiunea în revendicare s-a formulat anterior datei la care această lege a intrat în vigoare.

Recurenţii susţin că se poate folosi calea dreptului comun dacă persoana juridică notificată nu răspunde la notificarea ce i-a fost adresată, însă, în cauză, conform precizărilor făcute de recurenţi, formularea acţiunii în revendicare nu a fost determinată de tăcerea persoanei notificate, care în anumite situaţii ar echivala cu refuzul de a restitui bunul.

În declaraţia de recurs, recurenţii arată că nu au manifestat stăruinţă în soluţionarea notificării, că anterior înregistrării acţiunii în revendicare au cerut să se suspende procedura administrativă de restituire în temeiul Legii nr.10/2001 și că au formulat notificarea numai pentru a nu fi decăzuţi din dreptul de a se adresa instanţei.

Faţă de aceste precizări, formularea acţiunii în revendicare, după ce reclamanţii s-au adresat cu notificare persoanei deţinătoare, nu a fost determinată de lipsa răspunsului, iar tăcerea persoanei notificate, căreia persoanele îndreptăţite i-au cerut să suspende procedura, nu poate echivala cu neîndeplinirea obligaţiei corelative a unui drept subiectiv civil, așa cum susţine recurenţii.

Neîntemeiată este și susţinerea că refuzul instanţei de apel de a se pronunţa asupra încălcării dreptului de proprietate a fost nesocotit dreptul de opţiune al persoanei îndreptăţite, fiind astfel încălcat art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului și libertăţilor fundamentale.

Prin hotărârea atacată nu s-a reţinut că instanţele judecătorești nu sunt competente să stabilească preluarea fără titlu a imobilelor și dreptul reclamanţilor la redobândirea proprietăţii. Acţiunea a fost respinsă cu motivarea că reclamanţii trebuie să urmeze procedura stabilită de Legea nr.10/2001 până la finalizarea ei, cu posibilitatea acestora de a supune controlului instanţei dispoziţia ce se va emite în cadrul acestei proceduri.

Faţă de art.480, 481 C.civ., reglementările Legii nr.10/2001 sunt speciale, iar mecanismul de punere în aplicare a acestei legi este alcătuit din două etape succesive, din care prima este obligatorie.

De aceea, pentru imobilele preluate abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridic în perioada 6 martie – 22 decembrie 1989, care se găsesc în administrarea, folosinţa sau, după caz, exploatarea unităţilor și instituţiilor publice, a regiilor autonome, societăţilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și a organizaţiilor cooperatiste, persoanele îndreptăţite la restituire nu pot opta pentru formularea acţiunii în revendicare direct la instanţele competente.

Ele au obligaţia să parcurgă procedura prealabilă prevăzută de legea specială, în articolele 21 și următoarele, obligaţie impusă și de art.109 alin. (2) C. proc. civ., așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr.138/2000.

Prin lege, se asigură și accesul la instanţele judecătorești, deoarece se prevede o a doua etapă – procedura judiciară - facultativă și subsidiară care dă dreptul persoanelor nemulţumite de modul în care s-au soluţionat cererile de restituire a imobilelor preluate abuziv să apeleze la justiţie pentru satisfacerea drepturilor lor, iar în cadrul acestei proceduri instanţele se pronunţă asupra încălcării dreptului de proprietate prin preluarea abuzivă a bunurilor.

Pentru considerentele expuse, recursul a fost respins.