Admissibility of restitution action for expropriated Greco-Catholic church despite unconstituted mixed commission

Imobile/lăcașuri de cult proprietatea cultului religios greco-catolic. Expropriere. Acţiune pentru anularea efectului exproprierii și retrocedarea proprietăţii

Cuprins pe materii : Drept civil. Dreptul de proprietate. Imobil/lăcașuri de cult proprietatea cultului religios greco-catolic. Expropriere. Admisibilitatea acţiunii de anulare a efectelor exproprierii și retrocedarea bunurilor

Index alfabetic : Drept civil

- Proprietatea cultului religios greco-catolic

- Expropriere

- Acţiune pentru anularea efectelor exproprierii

și retrocedarea bunurilor

Legea nr. 10/2001, art. 8 (2)

Decretul nr. 177/1948

Decretul nr. 358/1948

Decretul-lege nr. 9/1989

Decretul-lege nr. 126/1990

Acţiunea pentru constatarea nulităţii exproprierii lăcașurilor de cult proprietatea cultului religios greco-catolic și retrocedarea bunurilor, fondată pe dispoziţiile alin. (2) al art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 – text introdus prin O.G. nr. 64/2004 – este admisibilă, iar nu prematur introdusă.

I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală,

decizia nr. 6559 din 24 noiembrie 2004

La 23 mai 2001, reclamanta Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică – Lugoj prin Parohia Română Unită cu Roma – Lupeni a chemat în judecată pârâtele Episcopia Ortodoxă Arad și Parohia Ortodoxă Română Lupeni 1, solicitând : prin hotărârea ce se va pronunţa, să se anuleze efectele exproprierii operate în baza Decretului nr.358/1948 cu privire la lăcașul de cult (biserica și cimitirul în suprafaţă de 6.500 mp) situat în Lupeni str. Bisericii nr.1, care a aparţinut reclamantei până la adoptarea decretului menţionat; să se dispună retrocedarea lăcașului de cult reclamantei și să se rectifice cartea funciară nr.136 Lupeni în sensul radierii transcripţiei operate în baza Decretului nr.358/1948 și intabularea pe numele proprietarului iniţial, adică al reclamantei.

Reclamanta și-a întemeiat acţiunea pe prevederile Decretului-lege nr.9 din 31.12.1989 privind abrogarea Decretului nr.358/1948 și pe dispoziţiile Decretului-lege nr. 126/1990 privind unele măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică).

Tribunalul Hunedoara, secţia civilă, prin sentinţa nr.425 pronunţată la 16.10.2001, a respins acţiunea reclamantei.

Instanţa a reţinut că prin Decretul-lege nr.126 din 24.04.1990 a fost recunoscută oficial Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică), ca urmare a abrogării Decretului nr.358/1948.

Art.2 din susmenţionatul decret-lege prevede că bunurile preluate de către stat prin Decretul nr.358/1948, aflate în prezent în patrimoniul statului, cu excepţia moșiilor, se restituie, în starea lor actuală, Bisericii Române Unită cu Roma.

În vederea identificării, inventarierii și predării acestor bunuri se instituie o comisie formată din reprezentanţi ai statului și ai Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică), numiţi prin hotărâre a guvernului.

În ce privește lăcașul de cult și casele parohiale care au aparţinut Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică) și au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română, art.3 din Decretul-lege nr.126/1990 precizează că situaţia juridică a acestora se va stabili de către o comisie mixtă, formată din reprezentanţi clericali ai celor două culte religioase, ţinând seama de dorinţa credincioșilor din comunităţile care deţin aceste bunuri.

Dispoziţia legală evocată reglementează o procedură specială pentru rezolvarea situaţiei juridice a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale preluate de Biserica de cult și a caselor parohiale preluate de Biserica Ortodoxă Română, procedură care se bazează pe acordul reprezentanţilor celor două culte și pe dorinţa credincioșilor, fiind exclusă intervenţia autorităţii judecătorești.

Prin urmare, judecarea acţiunii, chiar și numai cu privire la folosirea lăcașului de cult, constituie o depășirea a atribuţiilor care revin instanţelor judecătorești, motiv pentru care cererea reclamantei a fost respinsă.

Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei a fost respins de Curtea de Apel Alba Iulia prin decizia civilă nr.299 din 25.03.2003.

În considerentele deciziei, instanţa de apel a făcut trimitere la prevederile Legii nr.10/2001, care în art. 8 alin.2 arată că regimul juridic al imobilelor care au aparţinut cultelor religioase, preluate de stat sau de alte persoane juridice, va fi reglementat prin acte normative speciale, text ce conţine un argument suplimentar în sensul confirmării soluţiei adoptate de prima instanţă, considerând acţiunea reclamantei ca prematur introdusă.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta.

În motivarea recursului, reclamanta arată că instanţele refuzând să judece litigiul, i-au încălcat dreptul constituţional al accesului la justiţie, soluţionarea acţiunii sale în revendicare, fondată pe prevederile art.480 C. civ., este de competenţa exclusivă a instanţelor și art.3 din Decretul-lege nr. 126/1990 nu instituie o procedură specială, care înlocuiește procedura de drept comun, cu atât mai mult că acea”comisie mixtă”, prevăzută de art.3 din decretul-lege menţionat, ca fiind chemată să stabilească situaţia juridică a lăcașului de cult, nu s-a putut restitui cu toate diligenţele depuse de reprezentanţii cultului greco-catolic.

Recurenta mai susţine că nu și-a pierdut calitatea de proprietară asupra imobilelor care au fost preluate abuziv prin Decretul nr.358/1998, dreptul de proprietate este garantat prin procedura cuprinsă în art.41 din Constituţia în vigoare la data promovării acţiunii, iar accesul liber la justiţie este comparat prin art.21 din Constituţie, precum și prin art.2 din Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească, cu luarea în considerare și a dispoziţiilor art.3 C. civ. și a prevederilor cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăţilor fundamentale adoptată la 4 noiembrie 1950.

Critica recurentei este întemeiată.

Potrivit art.3 din Decretul-lege nr.126 din 24.04.1990, situaţia juridică a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale care au aparţinut Bisericii Române Unite cu Roma și au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română se va stabili de o comisie mixtă, formată din reprezentanţii clericali ai celor două culte religioase, ţinând seama de dorinţa credincioșilor din comunităţile care deţin aceste bunuri.

Comisiile mixte, abilitate prin actul normativ evocat să stabilească situaţia juridică a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale, nu au fost constituite, cu toate diligenţele depuse de reprezentanţii cultului greco-catolic, dovada demersurilor întreprinse și prezentate în instanţa de recurs, începând cu depunerea comunicatului din 28.10.1998 când a debutat încercarea dialogului de conciliere între Biserica Română Unită cu Roma și Biserica Ortodoxă Română, urmat de alte 9 comunicate referitoare la întâlnirile ce au avut loc, toate infructuoase, fără a se ajunge la o înţelegere privitor la lăcașurile de cult.

Neconstituirea comisiilor mixte nu poate însă împiedica accesul liber al recurentei reclamante la justiţie, deoarece ar fi contrar principiului consacrat în art.21 din Constituţie în vigoare la data introducerii prezentei acţiuni, potrivit căruia, orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor și intereselor sale legitime, nici o lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept.

Ideea este reluată de art.2 din Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească, în vigoare la data pronunţării acţiunii, care adaugă că instanţele judecătorești înfăptuiesc justiţia în scopul apărării și realizării drepturilor și libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, precum și a celorlalte demersuri și interese legitime deduse judecăţii. Instanţele judecă toate procesele privind raporturile juridice civile, comerciale, de muncă, de familie, administrative, penale, precum și orice alte cauze pentru care legea nu stabilește o altă competenţă.

Tot astfel, în art.3 C. civ. român s-a prevăzut că judecătorul care va refuza să judece sub cuvânt că legea nu prevede sau este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate.

Faţă de aceste considerente, se constată că hotărârea atacată, care a confirmat soluţia de inadmisibilitate a acţiunii introdusă de recurenta-reclamantă, este nelegală, urmează a se dispune casarea ei, cu trimiterea cauzei la instanţa de apel pentru rejudecare, ţinând seama de actele noi depuse în recurs, de prevederile art.297 C. proc. civ., cât și de completarea adusă articolului 3 din Decretul-lege nr.126/1990 prin O.G. nr.64 din 18.08.2004.