Admissibility of parental rights revocation following child entrustment rather than urgent placement

Ocrotirea/protecţia copilului minor. Decăderea din drepturile părintești

Cuprins pe materii : Dreptul familiei. Protecţia copilului minor. Decăderea din drepturile părintești

Index alfabetic : Dreptul familiei

- minor. Protecţie

- Decăderea din drepturile părintești

O.U.G. nr. 26/1997, art. 15 alin. (4)

C. fam. , art. 109 și 101

Acţiunea prin care Comisia pentru Protecţia Drepturilor Copilului solicită, în temeiul art. 15 alin. (4) din O.U.G. nr. 26/1997, decăderea părintelui din drepturile părintești, este admisibilă, avându-se în vedere și dispoziţiile art. 109 din Codul familiei, chiar dacă anterior s-a luat măsura încredinţării copilului minor, iar nu măsura plasamentului copilului în regim de urgenţă, conform aceleiași ordonanţe.

I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală,

decizia nr. 6520 din 23 noiembrie 2004

La 12 noiembrie 2002, Comisia pentru Protecţia Drepturilor Copilului, sector 3, a solicitat să se dispună decăderea pârâtei P.D. din drepturile părintești privind pe fiica sa minoră, născută la data de 9 noiembrie 2000, și delegarea acestor drepturi către Comisie.

Tribunalul București, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr.328 din 26 martie 2003, a respins ca neîntemeiată acţiunea. Instanţa a apreciat, având în vedere temeiul de drept al acţiunii, respectiv dispoziţiile art.15 din O.U.G. nr.26/1997, coroborate cu cele prevăzute de art.109 Codul familiei,că, pentru a dispune o asemenea măsură, care are caracterul unei sancţiuni civile, era necesar ca reclamanta să fi dovedit că pârâta, mama minorei, s-a făcut vinovată de o gravă neglijenţă în îndeplinirea îndatoririlor sale părintești, ceea ce nu s-a dovedit.

Curtea de Apel București, secţia a III- a civilă, prin decizia nr.414 din 12 septembrie 2003, a respins apelul reclamantei, susţinând că : temeiul de drept invocat de către reclamantă - prevederile art.15 alin.4 din O.U.G. nr.26/1997 referitoare la măsurile de protecţie a copilului aflat în dificultăţi - vizează situaţia în care s-a decis plasamentul copilului în regim de urgenţă; în speţă, nu este vorba, însă, de o asemenea măsură de ocrotire a minorei, pentru care, iniţial, s-a dispus plasament la o persoană juridică și, ulterior, plasament la un asistent maternal profesional; în prezent, minora a fost încredinţată către același asistent maternal, prin hotărârea nr.1085 din 1 octombrie 2002 a Comisiei pentru protecţia minorului; în aceste condiţii, devin aplicabile prevederile art.10 și 11 din O.U.G. nr.26/1997, exerciţiul drepturilor și obligaţiilor părintești revenind persoanei căreia i-a fost încredinţat copilul. S-a conchis că „măsura de ocrotire a încredinţării este incompatibilă cu sancţiunea decăderii din drepturile părintești”, iar, în speţă „instanţa de judecată nu are posibilitatea să verifice în mod concret” modul de exercitare a drepturilor părintești de către pârâtă și a „dezinteresului manifestat de mamă prin întreruperea totală a legăturilor cu copilul imediat după naștere”.

Recursul declarat de reclamantă este fondat.

Instanţa de fond a reţinut că, acţiunea ar justifica aplicarea dispoziţiilor Legii nr.47/1993 și declararea abandonului judecătoresc iar nu măsura decăderii mamei din drepturile părintești.

Instanţa de apel, a arătat că se „completează argumentele reţinute de primă instanţă”, reţinând, pe de o parte, că motivele din acţiune s-ar încadra în dispoziţiile din Legea nr.47/1993 privind declararea judecătorească a abandonului, iar, pe de altă parte, s-ar aplica prevederile art.10 și 11 din O.U.G. nr.26/1997; că, dispoziţiile invocate de către reclamantă nu sunt incidente, întrucât aceste prevederi se aplică în ipoteza în care, în legătură cu copilul aflat în dificultăţi, s-a luat măsura plasamentului în regim de urgenţă, iar nu încredinţarea lui, ca în cazul în speţă.

Cu privire la această interpretare a legii, Înalta Curte urmează a constata că, în alineatul 4 al art.15 din O.U.G.nr.26/1997, se prevede, în mod expres, „odată cu hotărârea de încredinţare, comisia va sesiza instanţa judecătorească, pentru decăderea părinţilor sau, după caz, a unuia dintre aceștia din drepturile părintești”. Deci, în acţiunea sa, reclamanta a invocat un temei legal.

Temeinicia acţiunii, faţă de acest temei de drept, urmează a fi analizată având în vedere și dispoziţiile art.109 și 101 Codul familiei, care, de fapt constituie sediul măsurii decăderii din drepturile părintești, analiză ce ar urma să fie făcută în baza probelor ce trebuie administrate în cauză.

Astfel fiind, s-a a admis recursul, s-a casat decizia curţii de apel și s-a trimis cauza pentru rejudecarea apelului, avându-se în vedere temeiul de drept invocat de către reclamantă și administrarea de probe necesare pentru stabilirea dacă situaţiile prevăzute de art.109 C. fam. sunt întrunite în cauză.