Material competence for nullity action on immovable: non-evaluability due to omission of distinct restitution claim by third-party lessee.

Competenţa materială de soluţionare a acţiunii în nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, formulat de un terţ, chiriaș al imobilului.

Cuprins pe materii. Drept procesual civil. Competenţa materială de soluţionare a acţiunii în nulitatea unui contract de vânzare-cumpărare introdusă de un terţ posesor al imobilului, în calitate de chiriaș.

Index alfabetic.

- Acţiunea în nulitatea contractului e vânzare-cumpărare a imobilului aflat în posesia chiriașului, terţ faţă de contract.

- Competenţa materială de soluţionare.

C.pr.civ.: art. 1 alin. (1)

Acţiunea în nulitatea contractului prin care s-a vândut imobilului aflat în posesia reclamantului, chiriaș, terţ faţă de contract, este personală și neevaluabilă în bani, competenţa materială de soluţionare revenind judecătoriei în temeiul art. 1 alin. (1) Cod pr.civ.

Î.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 6443 din 18 noiembrie 2004

La data de 4 aprilie 2003, R.D. și alţi patru reclamanţi au chemat în judecată pe pârâţii S.H., A.C. și SC Neptun Construct SRL solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 3851/20.08.2002 de Biroul Notarului Public „M.E.” privind un imobilul situat în București.

Prin sentinţa civilă nr. 4201 din 24 iunie 2003 Judecătoria sectorului II București a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de pârâte și a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului București. S-a reţinut că „normele de procedură civilă au în vedere, la stabilirea competenţei materiale a instanţelor judecătorești, criteriul valorii obiectului litigiului, fără însă a reglementa regulile în funcţie de care cererile pot fi clasificate în evaluabile sau neevaluabile în bani” și această împrejurare „nu presupune că, pentru determinarea competenţei, trebuie să se recurgă la dispoziţiile legale speciale edictate în materia taxelor de timbru și, implicit, acţiunea în constatarea nulităţii unui act juridic să fie calificată ca fiind neevaluabilă” în bani.

Având în vedere și clauzele contractului a cărui desfiinţare se cere, instanţa a reţinut că valoarea obiectului litigiului este de 5.014.920.564 lei (preţul vânzării imobilului), așa încât competenţa de soluţionare a cauzei revine tribunalului potrivit art. 2 pct. 1 lit. b Cod procedură civilă.

Tribunalul București a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei materiale și, prin sentinţa civilă nr. 759 din 19 decembrie 2003, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului II București, ca instanţă de fond.

S-a reţinut că, solicitându-se constatarea nulităţii absolute a unui contract de vânzare-cumpărare, acţiunea are un caracter personal, nu este evaluabilă în bani și, conform art. 1 Cod procedură civilă, competenţa de soluţionare în fond a cauzei aparţine judecătoriei.

Primind dosarul pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Curtea de Apel București secţia a III a civilă, prin sentinţa nr. 10 din 3 martie 2004, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului II București. Curtea de apel a stabilit că obiectul acţiunii este neevaluabil în bani, așa încât devin incidente dispoziţiile art. 1 Cod procedură civilă, și, ca urmare, competenţa de soluţionare în fond a cauzei aparţine judecătoriei. Totodată, s-a reţinut că reclamanţii, nu au solicitat repunerea în situaţia anterioară încheierii contractului în discuţie, aceasta fiind singura ipoteză în care competenţa s-ar fi putut stabili în raport de valoarea imobilului vândut.

Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs pârâtele susţinând că „repunerea în situaţia anterioară” încheierii unui act juridic este un efect implicit al constatării nulităţii, indiferent dacă este sau nu solicitată ca atare prin acţiune. Or, din acest punct de vedere obiectul cererii de chemare în judecată este evaluabil în bani și, drept consecinţă, competenţa în primă instanţă aparţine tribunalului în conformitate cu art. 2 pct. 1 lit. b Cod procedură civilă, așa cum, în mod corect, a stabilit judecătoria.

Recursul nu este fondat.

Prin cerera de chemare în judecată, intimaţii-reclamanţi au cerut doar constatarea nulităţii absolute a contractului de vâmzare-cumpărare autentificat sub nr. 3851/20.08.2002, fără a solicita și repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii actului juridic.

Efectul principal al constatării nulităţii absolute al unei convenţii este repunerea părţilor în situaţia anterioară, dar această cerere trebuie să se constituie ca un capăt de acţiune distinct.

Reclamanţii au calitatea de terţi faţă de contractul de vânzare-cumpărare încheiat de pârâţi, ocupă imobilul respectiv în calitate de chiriași și se află în posesia și folosinţa bunului care, deși a fost vândut, nu a fost predat cumpărătorului.

Pentru reclamanţi nu prezenta interes să ceară repunerea părţilor în situaţia anterioară, câtă vreme „restituirea prestaţiilor” poate avea loc numai între părţile care au încheiat contractul de vânzare-cumpărare, respectiv între pârâţi.

Așa fiind, în mod judicios, curtea de apel a reţinut că obiectul acţiunii este neevaluabil în bani și a stabilit, potrivit art. 1 Cod procedură civilă, că procesul revine spre competenta soluţionare judecătoriei, ca instanţă de fond.

Drept urmare, recursul s-a respins ca nefondat.