Legislator Case Law & Legislation
ICCJ_82547 AI generated

Enforcement authorization order appealable; cassation allowed and case remanded

Case Number ICCJ_82547
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice allowed the debtor's appeal, quashed the appellate court's decision dismissing the appeal as inadmissible, and remanded the case for a fresh review of the appeal against the lower court's order authorizing forced execution. The dispute concerned the availability of legal remedies against an interlocutory order permitting the enforcement of obligations established by a final judgment, where the appellate court had previously held that no specific appeal lay was provided by law and that incidents should be addressed via objections to execution. The Supreme Court ruled that such orders are governed by non-contentious procedure rules under Article 331 of the Code of Civil Procedure, making them subject to ordinary appeals (appeal and cassation) pursuant to Article 336, rather than being immune from challenge or limited to execution objections under Article 3731(2).

Legislator headnote

AI generated

Enforcement authorization order appealable; cassation allowed and case remanded: Încheierile de încuviinţare a executării silite a obligaţiilor stabilite prin hotărâri, la care se referă art. 3731alin. 2 C. pr. civ. sunt supuse căilor legale de atac, conform art. 336 din același cod.

Keywords

AI generated
appealable interlocutory decision order for enforcement contentious procedure cassation review civil judgment rules of procedure
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Execurea silită. Încheierea de încuviinţare a executării silite. Căi de atac.

Cuprins pe materii.Drept procesual civil. Executare silită. Incheiere de încuviinţare. Căi de atac.

Index alfabetic. Drept procesual civil.

- Executare silită.

- Încheiere de încuviinţare a executării silite.

- Apel.

- Recurs.

C.pr.civilă: art. 331, art. 336, art. 3731 alin. 2

Încheierile de încuviinţare a executării silite a obligaţiilor stabilite prin hotărâri, la care se referă art. 3731alin. 2 C. pr. civ. sunt supuse căilor legale de atac, conform art. 336 din același cod.

Î.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 6243 din 11 noiembrie 2004

Prin decizia civilă nr. 228 din 15 decembrie 2003, Curtea de Apel Timișoara a respins ca inadmisibil apelul declarat de debitoarea V.A.A. împotriva încheierii nr. 1734 din 12 noiembrie 2003, pronunţată de Judecătoria Caransebeș, prin care s-a încuviinţat, la cererea creditorului T.C., executarea silită a obligaţiilor stabilite prin sentinţa civilă nr. 3567/2002 a aceleiași instanţe.

Instanţa a reţinut că, potrivit art. 3731 alin. 2 din Codul de procedură civilă, împotriva încheierii prin care s-a încuviinţat executarea, legiuitorul nu a prevăzut nici o cale de atac, așa cum a făcut-o în cazul încheierii de respingere a cererii de investire cu formulă executorie, care poate fi atacată de către creditor cu recurs. Executarea silită nu se caracterizează prin existenţa unei instrucţii propriu - zise și, în momentul în care ajung în faza de executare silită, părţile au deja un titlu executoriu. Orice incident care apare în faza de executare silită poate face obiectul unei contestaţii la executare, în condiţiile art. 399 și următoarele din Codul de procedură civilă.

Recursul declarat de către debitoare este fondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 3731 alin. 2 din Codul de procedură civilă, instanţa încuviinţează executarea silită prin încheiere dată în cameră de consiliu, fără citarea părţilor.

Încheierea dată de instanţă este guvernată de regulile aplicabile procedurii necontencioase deoarece, conform art. 331 din Codul de procedură civilă, cererile pentru dezlegarea cărora este nevoie de mijlocirea instanţei, fără să se urmărească stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană, sunt supuse dispoziţiilor generale privind procedurile necontencioase.

Or, în această materie, conform dispoziţiilor art. 336 din Codul de procedură civilă, încheierea prin care se încuviinţează cererea este executorie și supusă căilor de atac: apelul și recursul.

Ca urmare, s-a admis recursul, s-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza aceleiași instanţe pentru rejudecarea apelului.