Tacit refusal by state holder as basis for in-nature restitution of expropriated immovable under Law No. 10/2001

Cerere de restituire în natură a imobilului preluat de stat. Respingerea cererii dedusă din refuzul deţinătorului de a răspunde solicitării ce i-a fost notificată

Cuprins pe materii : Drept civil. Dreptul de proprietate. Imobil preluat de stat. Cerere de restituire în natură. Respingerea cererii. Contestaţie în justiţie. Admisibilitatea examinării pe fond a cererii

Index alfabetic : Drept civil

- Proprietate preluată de stat

- Restituire. Cerere respinsă

Legea nr. 10/2001, art. 24 (7)

În cazul în care se refuză restituirea în natură a imobilului preluat de stat – ceea ce se poate deduce și din refuzul deţinătorului bunului de a răspunde cererii – tribunalul urmează a examina pe fond cererea persoanei îndreptăţite.

I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală,

decizia nr.5959 din 29 octombrie 2004

La 29.05.2002, N.A.M. a chemat în judecată Consiliul Local Sector 2, Consiliul General al Municipiului București, SC Foișor SA solicitând obligarea acestora la restituirea în natură a unui apartament din București.

Ulterior, la termenul din 20.01.2003, reclamanta și-a precizat acţiunea, în sensul unei contestaţii împotriva refuzului tacit de restituire în natură a imobilului

Prin sentinţa civilă nr. 241 din 24.03.2003 a Tribunalului București, secţia a IV-a civilă, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului SC Foișor SA, fiind respinsă acţiunea faţă de acesta. A fost respinsă ca nefondată acţiunea îndreptată împotriva Consiliului General al Municipiului București, avându-se în vedere că trecerea imobilului în proprietatea statului s-a făcut în baza unui titlu valabil.

Fiind investită cu apelurile reclamantei și ale Consiliului General al Municipiului București, prin decizia nr. 342 din 10 iunie 2003 Curtea de Apel București, secţia a III-a civilă, a admis excepţia de prematuritate a contestaţiei, având în vedere lipsa unui răspuns din partea unităţii deţinătoare, numai în prezenţa căruia fiind admisibilă contestaţia conform art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat recursul de faţă, considerând că prin soluţia adoptată s-a dat o interpretare simplistă și absurdă prevederilor art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.

Or, legea trebuie interpretată sistemic în raport și cu prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 29/1990 și art. 48 alin. (1) din Constituţie, considerându-se lipsa răspunsului ca un refuz tacit de restituire în natură a imobilului.

În interpretarea instanţei se ajunge la situaţia absurdă ca atunci când cei notificaţi nu vor să restituie bunurile, ar trebui să nu răspundă la notificare, astfel devenind ineficient dreptul, recunoscut prin art. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001 al persoanelor ale căror imobile au fost preluate abuziv.

Recursul este întemeiat.

Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, sau, după caz, de la depunerea actelor doveditoare, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură. În conformitate cu art. 24 alin. (1) din lege, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului este obligat, în termenul prevăzut în articolul menţionat, să facă persoanei îndreptăţite ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.

În raport cu dispoziţiile legale redate, rezultă că termenul, în care unitatea deţinătoare are obligaţia să răspundă la notificare, este imperativ și nu un termen de recomandare. Altfel, s-ar ajunge la nesocotirea finalităţii legii, s-ar amâna fără termen rezolvarea echitabilă a retrocedării imobilelor sau, după caz, procedura acordării de despăgubiri, ignorându-se dreptul la reparaţie.

Fiind stabilit că termenul de 60 de zile, la care s-a făcut referire, este imperativ, obligatoriu pentru unitatea deţinătoare, rezultă că soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată, ca prematură, este greșită în situaţia în care la data introducerii acţiunii, termenul menţionat expirase.

Dar, soluţia recurată este greșită și pentru că cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată la termenul din 20.01.2003, este o contestaţie împotriva refuzului tacit de restituire în natură, partea solicitând, pe această cale, obligarea pârâţilor la restituirea în natură a apartamentului.

În această situaţie, instanţa de apel este îndrituită să analizeze pe fond cererea, fiind de necontestat refuzul de a răspunde la notificare, ceea ce echivalează lipsa unei rezolvări favorabile.

De aceea, recursul a fost admis, s-a casat decizia recurată și s-a trimis cauza aceleiași instanţe, spre a fi judecată în fond.