Jurisdiction over delictual damages claim against a foreign state assigned to Bucharest court

Acţiune în daune, fondată pe art. 998 – 999 C. civ., împotriva unui stat străin. Competenţa de soluţionare a cauzei

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competenţa și compunerea instanţei. Competenţa de soluţionare a acţiunii fondată pe art. 998 – 999 C. civ., împotriva unui stat străin

Index alfabetic : Drept procesual civil

- Acţiune în daune, conform art. 998-999 C. civ.,

pârât fiind un stat străin

- Competenţa de soluţionare a acţiunii

Legea nr. 105/1992, art. 149, 150, 155

C. proc. civ., art. 10

Acţiunea în daune, fondată pe dispoziţiile art. 998 – 999 C. civ., împotriva unui stat străin, este de competenţa instanţei judecătorești prevăzute de art. 155 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat.

I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală,

decizia nr. 5784 din 21 octombrie 2004

La 22 iulie 2002, reclamantul N.O. a chemat în judecată un stat străin - precizat în acţiune - solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 3.500 de euro cu titlu de despăgubiri materiale și 100.000 de euro cu titlu de daune morale, cu motivarea că în perioada 29 mai 2002 - 31 mai 2002 a fost reţinut ilegal de lucrători ai poliţiei acestui stat unde i s-a aplicat un tratament inuman, nu a avut dreptul la interpret, avocat, telefon sau medic și unde i-a dispărut suma de 3.500 de euro, și că, în urma acestui incident, a rămas cu profunde suferinţe fizice și psihice.

Tribunalul București, prin sentinţa civilă nr. 914 din 10 noiembrie 2003, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Olt, admiţând astfel excepţia necompetenţei teritoriale invocate din oficiu. S-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 504 și 506 C. proc. pen., în cazul în care o persoană a fost anunţată că ulterior a fost scoasă de sub urmărire penală sau a fost achitată, se poate adresa tribunalului judeţean în a cărui rază teritorială domiciliază în vederea reparării pagubei suferite. Constatându-se că domiciliul reclamantului este în judeţul Olt, competenţa de soluţionare a fost declinată în favoarea Tribunalului Olt.

Prin sentinţa civilă nr. 408 din 1 septembrie 2004, Tribunalul Olt a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului București, a constatat conflictul negativ de competenţă și a înaintat cauza la Înalta Curte de Casaţie și Justiţie pentru soluţionarea conflictului. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Olt a constatat că : în cauză, există un element de extraneitate, competenţa urmând a fi determinată în funcţie de dispoziţiile Legii nr. 105/1992; conform art. 149 și art. 150 din această lege, există o competenţă relativă, iar în cazul articolului 151 o competenţă absolută; cererea reclamantului nu se înscrie în nici una din ipotezele art. 151 din Legea nr. 105/1992, ci se poate încadra în categoriile de acţiuni pentru care este prevăzută competenţa relativă; prin urmare, fiind vorba despre o competenţă relativă, instanţa de judecată nu poate din oficiu să pună în discuţie competenţa, iar dacă o face, și constată că este necompetentă, nu va putea să-și decline din oficiu competenţa.

Considerând că nu sunt incidente dispoziţiile art. 504 - 506 C. proc. pen., ci ale art. 998 – 999 C. civ., Tribunalul Olt a hotărât că Tribunalul București are competenţa de soluţionare a cauzei.

Analizând, Înalta Curte stabilește în favoarea Tribunalului București competenţa de soluţionare a cauzei pentru următoarele motive:

Acţiunea promovată de reclamant este fundamentat pe dispoziţiile art. 998-999 C. civ., articole ce reglementează răspunderea civilă delictuală.

Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 105/1992, instanţele române au competenţa de a soluţiona cauze care au ca obiect cereri întemeiate pe principiile răspunderii civile delictuale.

Odată stabilită competenţa jurisdicţională în România, în situaţia cauzelor cu element de extraneitate, competenţa instanţelor de judecată se va determina în funcţie de dispoziţiile dreptului intern.

Or, în această materie, sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 C. proc. civ. în sensul că, în afară de instanţa domiciliului pârâtului, în cererile ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit, mai are competenţă de judecată și instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârșit acel fapt.

Este vorba, deci, despre o competenţă alternativă, alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente revenind reclamantului.

În cauza de faţă, pârât este un stat străin, ceea ce face ca cele două instanţe ce ar avea în principiu competenţa de soluţionare să nu poată fi determinate conform regulilor art. 10 C. proc. civ. În această situaţie, sunt aplicabile dispoziţiile art. 155 din Legea nr. 105/1992 conform cărora, în cazul în care instanţele române sunt competente și nu se poate stabili care anume dintre ele este îndreptăţită să soluţioneze procesul, cererea va fi îndreptată, potrivit regulilor de competenţă materială, la Judecătoria sectorului 1 al municipiului București sau la Tribunalul Municipiului București.

Pentru aceste considerente, și având în vedere și valoarea obiectului litigiului, Înalta Curte a stabilit că Tribunalul București este competent să soluţioneze cauza.