Revendication of nationalized property and nullity of tenant sales: appeal allowed, decision quashed, case remanded

Acţiune în revendicarea imobilului preluat în mod abuziv de stat și cerere în nulitatea contractelor prin care locuinţele s-au vândut chiriașilor. Calitate procesuală pasivă. Participarea în proces a tuturor cumpărătorilor.

Cuprins pe materii: Drept civil și Drept procesual civil.

Revendicarea imobilului preluat în mod abuziv de stat și nulitatea contractelor prin care locuinţele s-au vândut chiriașilor. Calitatea procesuală pasivă. Coparticiparea procesuală.

Index alfabetic. Drept civil și Drept procesual civil.

- Imobil preluat de stat

- Revendicare

- Calitate procesuală pasivă

- Coparticipare procesuală.

C.civ.: art. 480- 481

Legea nr. 213/1998: art. 6 alin (3), art. 12 alin. (5)

Legea nr. 59/1995

Legea nr. 215/2001

C.pr.civ.: art. 47

- În acţiunile în revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv de stat, calitatea procesuală pasivă o au Consiliile locale ale unităţilor administrativ-teritoriale ca autorităţi deliberative și primarii ca autorităţi executive.

- Cererea de constatarea nulităţii contractelor prin care locuinţele s-au vândut chiriașilor se judecă în contradictoriu și cu unitatea de stat prin care s–a realizat în fapt operaţiunea juridică a vânzării, precum și cu toţi cumpărătorii ce figurează în contracte, coparticiparea procesuală, fiind reglementată prin art. 47 C.pr.civ; în acest scop instanţa, în temeiul art. 129-130 C.pr.civ., pune în vedere părţilor posibilitatea de a cere citarea în cauză a tuturor părţilor.

- Dacă se refuză chemarea în proces a tuturor părţilor, acţiunea nu trebuie admisă deoarece în materia nulităţii actelor juridice coparticiparea procesuală este necesară, obligatorie și unitară, instanţa trebuind să constate nevalabilitatea actului juridic printr-o hotărâre uniformă.

Î.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 5727 din 20 octombrie 2004

La data de 11 octombrie 1999, reclamanţii au chemat în judecată Consiliul General al Municipiului București pentru a fi obligat să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie un imobil situat în București, compus din parter, două etaje și teren de 281 mp preluat în mod abuziv, de la autorul lor, prin naţionalizare. Ulterior, reclamanţii și-au întregit acţiunea cerând să se dispună nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 3342/24.018/1997 și nr. 2434/27.433/1996 încheiate în condiţiile Legii 112/1995 cu referire la unul din apartamentele construcţiei. Totodată, reclamanţii au solicitat citarea în cauză, în calitate de pârâţi, a cumpărătorilor M.M. și C.C. V..

Tribunalul București, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 311 din 2 aprilie 2001, a respins acţiunea, cu motivarea că nu s-a făcut dovada faptului că proprietarii nemișcătorului făceau parte din categoriile de persoane exceptate de naţionalizare, iar contractele de vânzare-cumpărare au fost instrumentate valabil, cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.

Apelurile declarate de reclamanţi au fost admise de Curtea de Apel București, secţia a IV-a civilă, care, prin decizia nr. 657 din 21 decembrie 2001, a schimbat hotărârea tribunalului, în sensul că a respins acţiunea ca inadmisibilă.

Pentru a decide astfel, instanţa nu a soluţionat apelul în temeiul motivelor formulate de reclamanţi, ci a invocat din oficiu două motive de ordine publică referitoare la lipsa calităţii procesuale pasive a Consiliului General al Municipiului București și la neîndeplinirea condiţiei coparticipării procesuale pasive obligatorii.

Cu referire la primul motiv, curtea de apel a motivat că acţiunea în revendicare privește atât apartamentul cumpărat de pârâţii persoane fizice, cât și restul apartamentelor situate în imobilul revendicat. Interpretând prevederile art. 1-4 și art. 11 alin. 5 din Legea nr. 213/1998 și art. 121-123 din Legea nr. 215/2001, instanţa de apel a decis că, atât în capătul de cerere privind revendicarea imobilului, cât și în cel referitor la nulitatea celor două contracte, Municipiul București are calitate procesuală pasivă, iar nu și Consiliul General al Municipiului București – chemat în judecată de către reclamanţi.

Cu privire la cel de al doilea motiv de ordine publică invocat din oficiu, instanţa de apel a constatat că numitele C.G. și M.E., părţi contractante (cumpărătoare) alături de soţii lor, respectiv pârâţii M.M. și C.C.V. în actele de vânzare-cumpărare a căror nulitate se pretinde, nu au fost chemate în judecată, prezenţa lor în proces fiind necesară și în capătul de cerere referitor la revendicarea care se presupune, obligatoriu, operaţiunea juridică de comparare a titlurilor.

Recursul declarat de reclamant este fondat.

Potrivit art. 6 alin. 3 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, instanţele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului statului asupra bunurilor care au intrat în proprietatea sa în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, iar în conformitate cu art. 12 alin. (5) din aceeași lege, în litigiile care privesc astfel de bunuri, statul este reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, iar unităţile administrativ-teritoriale, de către consiliile judeţene, de Consiliul General al Municipiului București sau de consiliile locale, care dau mandat scris, în fiecare caz, președintelui consiliului judeţean sau primarului. Acesta poate desemna un alt funcţionar de stat sau un avocat care să-l reprezinte în instanţă.

Dispoziţiile legale citate se armonizează cu cele cuprinse în legile, succesive, ale administraţiei publice locale (Legea nr .59/1991, în vigoare la data introducerii acţiunii și Legea nr. 215/2001), potrivit cărora administraţia publică a municipiului București se realizează de către consiliile locale ale sectoarelor Municipiului București și de Consiliul General al Municipiului București, ca autorităţi deliberative, precum și de către primarii sectoarelor și primarul general al Municipiului București, ca autorităţi executive.

În considerarea celor ce preced, se constată că pârâtul Consiliul General al Municipiului București are calitate procesuală pasivă, soluţia contrară adoptată de instanţa de apel nefiind legală.

Cu referire la cel de al doilea motiv de ordine publică ce privește nerespectarea condiţiei coparticipării procesuale pasive obligatorii, în considerarea căruia instanţa de apel a respins acţiunea reclamanţilor ca inadmisibilă, se constată următoarele:

Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2434/27433/20 decembrie 1996 S.C. Herăstrău Nord S.A., ca reprezentantă a Primăriei Municipiului București a vândut soţilor C.C.V. și C.G. o parte din apartamentul nr.8, iar prin contractul nr. 3342/24.018/14 februarie 1997, aceeași vânzătoare a vândut soţilor M.M. și M.E. o altă porţiune a aceluiași apartament (câte două camere și dependinţe, o parte comune, pentru fiecare categorie de cumpărători).

Respingând ca inadmisibilă acţiunea, atât cu referire la capătul de cerere privind revendicarea, cât și în ceea ce privește nulitatea absolută a celor două contracte de vânzare-cumpărare, instanţa de apel a reproșat reclamanţilor că nu au cerut chemarea în judecată a tuturor cumpărătorilor. Reproșul putea fi și mai energic pentru că reclamanţii nu au cerut chemarea în judecată nici a S.C. Herăstrău Nord S.A., societate care a realizat în fapt operaţiunea juridică a vânzării și întrucât acţiunea în nulitate este strâns legată de cauza actului juridic, ca expresie a poziţiei subiective a părţilor faţă de contractul încheiat, se impunea, obligatoriu, chemarea în judecată și a acestei societăţi, care a încheiat efectiv contractele și care este parte prin organele sale de conducere în actele juridice atacate în justiţie.

Pe de altă parte, este reală afirmaţia recurenţilor-reclamanţi potrivit căreia la data întregirii acţiunii cu capătul de cerere privind nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare, nu cunoșteau situaţia juridică a apartamentului decât din adresa nr. MF/30.041/6 ianuarie 2000 a Primăriei Municipiului București, din care rezulta numai numărul și data contractelor, iar calitatea de cumpărători o aveau numai cele două persoane fizice cu referire la care s-a întregit acţiunea în nulitate.

Eroarea în care s-au aflat reclamanţii, la acea dată, este de înţeles, pentru că ei nefiind părţi în aceste contracte, actele juridice reprezentau, ca pentru orice alt terţ, un fapt juridic.

Potrivit art. 47 Cod procedură civilă, mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul pricinii este un drept sau o obligaţiune comună ori dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeași cauză.

Textul citat reglementează litisconsorţiul sau coparticiparea procesuală care, în conformitate cu poziţia părţilor, poate fi activă, pasivă sau mixtă. Deși, în principiu, în funcţie de rolul voinţei părţilor în formarea sa, coparticiparea procesuală are un caracter facultativ, sunt situaţii în care, datorită naturii litigiului, coparticiparea procesuală este obligatorie sau necesară. Este cazul, exempli gratia, proceselor privitoare la sistarea stării de indiviziune, litigiu unde trebuie să participe toţi coproprietarii, întrucât, în caz contrar, partajul este nul (art. 797 Cod civil).

Distincţia dintre litisconsorţiul facultativ și cel necesar (obligatoriu) prezintă importanţă și pentru speţa de faţă, deoarece, într-o acţiune în anulare sau nulitatea unui contract, instanţa trebuie să constate nevalabilitatea actului juridic faţă de toate părţile și, întrucât, pronunţarea unei hotărâri uniforme reprezintă o necesitate obiectivă în materia nulităţilor actelor juridice, litisconsorţiul este întotdeauna necesar, obligatoriu și unitar.

Dacă instanţa de apel a apreciat corect că, datorită naturii litigiului, coparticiparea procesuală pasivă este obligatorie, se constată, totuși, că soluţia adoptată este greșită întrucât a transformat un motiv de ordine publică, care conducea, inevitabil, la desfiinţarea sentinţei pentru nerespectarea de către tribunal a prevederilor art. 47 Cod procedură civilă, într-o excepţie peremtorie legată de respingerea acţiunii ca inadmisibilă, ceea ce a obstaculat soluţionarea pe fond a litigiului și a împiedicat pe reclamanţi să-și valorifice în justiţie un drept cu referire la care pretind că pârâţii l-au încălcat.

De altfel, admiţând apelul, schimbând sentinţa și respingând acţiunea ca inadmisibilă, instanţa de apel a încălcat prevederile art. 296 Cod procedură civilă întrucât a creat reclamanţilor o situaţie mai grea în propria cale de atac.

În temeiul motivului de ordine publică analizat, instanţa de apel trebuia să constate că tribunalul a fost lipsit de rolul activ pe care îl impunea art.129-130 Cod procedură civilă și care obliga instanţa de fond să nu poată hotărî asupra valabilităţii a două acte juridice până nu punea în vedere reclamanţilor că au obligaţia legală de a cere citarea în cauză a tuturor părţilor ce au încheiat contractele atacate în justiţie. Soluţia de respingere a acţiunii era de primit numai atunci când reclamanţii ar fi refuzat, fără o justificare reală și serioasă, chemarea în judecată și a celorlalte persoane din contractele atacate.

Întrucât curtea de apel nu a procedat astfel, s-a impus admiterea recursului, casarea deciziei și reluarea judecăţii în apel.