In-kind restitution of property expropriated under Decree No. 224/1951 despite use as municipal headquarters, contingent on the validity of the expropriation title under Article 16 of Law No. 10/2001

Imobilul preluat de stat în baza Decretului nr. 224/1951 și folosit ca sediu al primăriei localităţii. Cerere de restituire. Invocarea art. 16 din Legea nr. 10/2001 de către primăria deţinătoare a imobilului

Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale principale. Dreptul de proprietate privată. Imobil preluate în mod abuziv și folosit ca sediu al primăriei localităţii. Cerere de restituire în natură. Limitele aplicării art. 16 din Legea nr. 10/2001

Index alfabetic : Drept civil

- Imobile preluate în mod abuziv

- Imobil preluat în baza Decretului nr. 224/1951

- Cerere de restituire în natură a imobilului

Legea nr. 10/2001, art. 1 (1), 9 (1), 20 (1), 16 (1-4)

Faptul că imobilul a fot preluat de stat în temeiul Decretului nr. 224/1951, prin scoaterea în vânzare dispusă printr-o hotărâre judecătorească, nu presupune dobândirea cu titlu valabil, pentru a se respinge cererea de restituire în natură, prin aplicarea art. 16 din Legea nr. 10/2001. Valabilitatea titlului impune concordanţa lui cu legile în vigoare la data preluării bunului. În lipsa unei dispoziţii legale care să condiţioneze restituirea în natură a bunurilor de desfiinţarea hotărârii judecătorești, în baza căruia s-a preluat bunul de către stat, instanţa, sesizată cu cererea de restituire în natură a imobilului, stabilește dacă preluarea s-a făcut în respectul deplin al actului normativ în vigoare la data preluării imobilului.

I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală,

decizia nr. 5558 din 12 octombrie 2004

Prin sentinţa civilă nr.1332 din 30 septembrie 2002, Tribunalul București a admis acţiunea formulată de reclamantul P.C. și a obligat Primăria Comunei Afumaţi, judeţul Ilfov să-i lase reclamantului, în proprietate și posesie, suprafaţa de 800 mp teren și construcţiile aflate pe teren, imobile situate în comuna Afumaţi, judeţul Ilfov, preluate în mod abuziv de stat în baza sentinţei civile nr. 464/1956 pronunţată în aplicarea Decretului nr. 224/1951.

Curtea de apel București, prin decizia civilă nr. 504 din 11.12.2002, a admis apelul declarat de pârâtă, a schimbat sentinţa apelată, și a respins cererea ca nefondată.

Instanţa de apel a reţinut că : imobilul a trecut în proprietatea statului în temeiul unei hotărâri judecătorești, pronunţată în anul 1956, calificată ca titlu valabil de dobândire a dreptului de proprietate al statului asupra bunului; articolul 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, reglementează procedura de urmat în cazul restituirii imobilelor în natură sau prin echivalent, fără ca primăriile să fie obligate la restituirea în natură; instanţa de fond a ignorat art. 16 din lege, deoarece imobilul fiind ocupat de o autoritate administrativă locală (Primăria Comunei Afumaţi), și pentru a nu se întrerupe activitatea acesteia, de interes public, proprietarului i se acordă măsuri reparatorii prin echivalent, așa cum a dispus primăria pârâtă.

Recursul declarat de reclamant este întemeiat.

Instanţa de apel a aplicat greșit dispoziţiile înscrise în Legea nr. 10/2001.

Imobilele – terenuri și construcţii – preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, de regulă, se restituie în natură.

Principiul restituirii în natură este enunţat în articolele 1 (1), 9 (1) din Legea nr.10/2001, iar art.20 (1) dispune „Imobilele – terenuri și construcţii preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar sau asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau, după caz, dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare”.

Se acordă măsuri reparatorii prin echivalent numai în acele situaţii în care restituirea în natură nu este posibilă, cum este și cazul imobilelor prevăzute de art. 16 (1) din Legea nr.10/2001.

Greșit însă instanţa de apel a reţinut că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 16 alin. (1) și (2).

Articolul 16 din lege are în vedere numai imobilele cu destinaţia arătată în text, care au fost preluate cu titlu valabil. În acest sens, art.16 alin.4 prevede „dispoziţiile alin. (1) și (2) nu se aplică imobilelor preluate fără titlu valabil”.

Or, imobilul care face obiectul procesului a fost preluat fără titlu valabil.

Reclamantul a formulat cerere, în temeiul Legii nr. 10/2001, contestând dispoziţia nr. 48/2001 a primei pârâte, prin care i s-au acordat despăgubiri, și a solicitat să-i fie restituit în natură imobilul – teren, în suprafaţă de 800 mp și construcţia aflată pe teren. A susţinut că familia sa a fost alungată din locuinţa proprietate personală, iar actele depuse la dosar atestă preluarea de către stat a bunului, proprietatea autorului reclamantului, în baza Decretului nr. 224/1951, act normativ care instituia o procedură rapidă de încuviinţare a executării, de către tribunalul popular pe raza căruia era situat imobilul urmărit. Hotărârea judecătorească crea premizele pentru preluarea bunului de către stat în condiţiile continuării și finalizării formelor de urmărire silită.

Instanţa de apel a reţinut că imobilul (teren și construcţie) a fost preluat cu titlu valabil, pentru că hotărârea dată în aplicarea acestui decret, în anul 1956, nu a fost desfiinţată și i s-a recunoscut valoarea de titlu într-un proces anterior.

În dispozitivul sentinţei civile nr. 464 din 18 aprilie 1956 este însă menţionată numai construcţia, parter și etaj, cu arătarea numărului de camere și a stării locuinţei la data scoaterii în vânzare, nu și terenul.

Reclamantul-recurent a invocat nelegalitatea titlului, iar faptul că pentru bunurile preluate în temeiul Decretului nr. 224/1951 scoaterea în vânzare era dispusă printr-o hotărâre judecătorească nu presupune dobândirea de către stat a imobilului cu titlu valabil, așa cum s-a reţinut prin hotărârea atacată.

Valabilitatea titlului impune concordanţa lui cu legile în vigoare la data preluării bunului, iar în lipsa unei dispoziţii legale care să condiţioneze restituirea în natură a bunurilor la care se referă art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001 de desfiinţarea hotărârilor judecătorești, instanţa sesizată cu acţiunea prin care se atacă refuzul restituirii în natură, poate stabili dacă preluarea imobilului s-a făcut în respectul deplin al actului normativ atunci în vigoare.

În cauză, nevalabilitatea titlului rezultă din faptul că prin preluarea construcţiei, care avea regim de locuinţă și era folosită de proprietar, au fost încălcate chiar prevederile Decretului 224/1951, care excludeau de la aplicare asemenea imobile (art.4 din decret).

De aceea, fără a mai analiza titlul în raport cu celelalte dispoziţii legale invocate de recurent, se constată că nu se aplică dispoziţiile art.16 alin. (1) și (2) din Legea nr.10/2001, deoarece preluarea bunului fiind făcută cu încălcarea dispoziţiilor Decretului nr. 224/1951, titlul nu este valabil, iar cererea reclamantului pentru restituirea imobilului în natură este întemeiată, așa cum a reţinut instanţa de fond.

Pentru considerentele expuse, s-a admis recursul și s-a respins apelul declarat de pârâtă împotriva hotărârii instanţei de fond.