Inapplicability of coercive damages to forced reinstatement and impossibility of execution due to subsequent criminal incompatibility

Executarea hotărârii de reintegrare în funcţie dispusă în baza dispoziţiilor Codului muncii. Daune cominatorii solicitate pentru neexecutarea hotărârii de reintegrare. Încetarea efectelor hotărârii de reintegrare în funcţie

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Executarea hotărârii judecătorești de reintegrare în funcţie. Daune cominatorii solicitate pentru neexecutarea hotărârii de reintegrare în funcţie. Încetarea efectului hotărârii de reintegrare în funcţie

Index alfabetic : Drept procesual civil

- Hotărâre de reintegrare în funcţie

- Executarea hotărârii cu obligaţii de a face sau de a nu face

- Daune cominatorii, cerere inadmisibilă

- Amendă civilă, în favoarea statului

C. proc. civ., art. 5803

1. De la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 138/2000, care a introdus în C. proc. civ. art. 5802-5805 – referitoare la „Executarea silită a altor obligaţii de a face sau a obligaţiilor de a nu face”, pentru neexecutarea, de către cel obligat, a hotărârii de reintegrare în funcţie – se poate aplica amenda civilă prevăzută în art. 5803, în favoarea statului, iar nu obligarea la daune cominatorii în beneficiul creditorului.

2. Executarea hotărârii judecătorești de reintegrare în funcţie nu mai este posibilă în situaţia în care, ulterior, sunt stabilite, tot printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, fapte penale care îl fac pe creditor incompatibil cu funcţia în care s-a dispus reintegrarea, deoarece efectele acestei hotărâri sunt anihilate de cea de-a doua hotărâre.

I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală,

decizia nr. 5552 din 11 octombrie 2004

1. Obiectul cererii de chemare în judecată introdusă de reclamantul D.I. îl constituie obligarea pârâtelor S.C. „Centrocoop” și S.C. „Indcoop SCCA” la plata sumei de 12 milioane de lei pe zi de întârziere, cu titlu de daune cominatorii, până la reîncadrarea sa efectivă în funcţia în care a fost reintegrat prin sentinţa civilă nr. 2745 din 12.IV.2000, irevocabilă.

Prin sentinţa civilă nr. 1859 din 21.III.2001 s-a admis acţiunea, iar daunele cominatorii, de 12 milioane de lei/zi, s-au fixat începând cu data de 1.03.2001.

Tribunalul Bacău, prin decizia civilă nr. 585 din 17.05.2002, a admis apelul pârâtelor și a respins acţiunea, iar Curtea de apel Bacău, prin decizia nr. 3690 din 19.XII.2002, a admis recursul reclamantului, a modificat decizia din apel și a menţinut sentinţa primei instanţe.

2. Contra deciziei instanţei de recurs, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a declarat, în baza art. 330 pct. 2 C. proc. civ., - în vigoare la data pronunţării hotărârii atacate - recurs în anulare, care este fondat, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

3.1. Cererea de obligare la daune cominatorii s-a înregistrat la 4 ianuarie 2001, la două luni după introducerea cererii de executare silită și la peste cinci ani de la data deciziei de desfacere a contractului de muncă.

În acest interval de timp, au avut loc evenimente, cu semnificaţie juridică, care nu pot fi ignorate în procesul de evaluare a efectelor hotărârii irevocabile de reintegrare.

Reclamantul a fost condamnat pentru o infracţiune de serviciu, comisă anterior luării măsurii desfacerii contractului de muncă, iar prin decizia penală nr. 74/12.II.2003 a Curţii de apel Bacău s-a constatat, irevocabil, prescripţia răspunderii penale și s-a dispus obligarea reclamantului la despăgubiri civile conform art. 14 C. proc. pen. și 998 C. civ.

Pe de altă parte, în structura funcţională a pârâtei 1 s-au produs, în mod natural, schimbări structurale, care, în condiţiile momentului punerii în executare a sentinţei irevocabile de reintegrare, ar putea atenua ori anihila efectele imperative ale acestei hotărâri judecătorești.

3.2. Esenţa recursului în anulare, în acord cu apărările pârâtei 1, se centrează pe imposibilitatea obiectivă de executare a obligaţiei instituite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, datorită, pe de o parte, noii structuri funcţionale a pârâtei și, pe de altă parte, instituirii răspunderii penale a reclamantului pentru infracţiuni în legătură cu faptele comise anterior desfacerii contractului de muncă.

3.3. Potrivit art. 21 alin. (3) din Constituţie „Părţile au dreptul la un proces echitabil și la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil”, iar, conform art. 123 (1) „justiţia se înfăptuiește în numele legii”, astfel că hotărârea judecătorească executorie are putere de lege și instituie obligaţia imperativă de a fi executată de cel faţă de care s-a pronunţat.

Dacă s-ar pune la îndoială caracterul absolut al acestei obligaţii ori s-ar lăsa posibilitatea de a fi evitată executarea acestui tip de obligaţie, instituită judecătorește, atunci s-ar încălca grav principiul legalităţii, autoritatea de lucru judecat și principiul securităţii juridice - creaţie a jurisprudenţei CEDO, ceea ce ar anihila efectele unei hotărâri judecătorești și ar vida de conţinut dreptul subiectiv recunoscut pe cale judiciară.

3.4. O hotărâre judecătorească irevocabilă, conform art. 128 din Constituţie, nu poate fi desfiinţată decât prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, iar până la desfiinţare, efectele ei sunt obligatorii și ea trebuie executată silit.

Executarea ei, în mod adecvat, implică, deci, reintegrarea reclamantului în aceeași funcţie, așa cum s-a dispus, dar, în condiţiile și cu respectarea incompatibilităţilor și decăderilor legale prevăzute pentru acea funcţie.

A admite că executarea silită a acestei hotărâri trebuie să fie pură și simplă, ignorând aceste impedimente și limite care constituie, conform art. 49 din Constituţie, restrângerii ale exerciţiului unor drepturi, înseamnă a adopta calea ce duce la încălcarea principiului constituţional al legalităţii.

Reclamantul, prin faptele sale, stabilite retroactiv și irevocabil prin decizia penală nr. 74 din 12.II.2003 a Curţii de apel Bacău, este incompatibil cu funcţia pe care a fost reintegrat în anul 2000, aceste fapte ale sale anterioare putând constitui temei legal pentru desfacerea contractului de muncă, conform art. 130 lit. k) C. muncii, în vigoare la acea dată.

3.5. Daunele cominatorii

3.5.1. Natura juridică a daunelor cominatorii în dreptul civil a fost definită, de jurisprudenţă, ca fiind un mijloc de constrângere a debitorului să execute în natură obligaţia asumată ori stabilită în sarcina sa. Ele sunt, în primul rând, un mijloc de constrângere, dar și un mod indirect de asigurare a executării în natură și nu au nici-o legătură cu prejudiciul produs datorită neexecutării obligaţiei de către debitor.

Daunele cominatorii se aplică numai în cazul executării obligaţiei de a face, cu excepţia unor cazuri strict determinate, atât în jurisprudenţă, cât și în doctrină:

- când executarea lor în natură nu mai este posibilă,

- când este posibilă executarea obligaţiilor în natură pe care silită, prin executorul judecătoresc, de creditor ori pe contul debitorului și

- când refuzul debitorului de a executa este clar exprimat.

3.5.2. În speţă, daunele cominatorii au fost instituite la 21.III.2001, pe temeiul din codul civil (sentinţa civilă nr. 1859) pentru neexecutarea obligaţiei de reintegrare în muncă stabilită, irevocabil, prin sentinţa civilă nr. 2745/12.IV.2000.

La 2 mai 2001 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 138/2000 care a introdus în Codul de procedură civilă Secţiunea IV în Cap. VI din Cartea V – Executarea silită, intitulată „Executare silită a altor obligaţii de a face sau a obligaţiilor de a nu face” (art. 5802 - 5805).

Potrivit art. 5803 „Dacă obligaţia de a face nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile. Instanţa sesizată de creditor poate obliga pe debitor, prin încheiere irevocabilă, să plătească, în favoarea statului o amendă civilă de la 200.000 de lei, la 500.000 de lei, stabilită pe zi de întârziere până la executarea obligaţiei prevăzute în titlu executoriu”.

Aceste dispoziţii sunt norme de procedură, de imediată aplicare și care constituie, conform art. 721 C. proc. civ., dreptul comun în materia executării silite a obligaţiei de a face.

În speţă, creditorul a cerut executarea silită anterior datei de 2 mai 2001 și, totodată, a obţinut daune cominatorii, dar, ulterior acestei date, sub imperiul art. 5803 C. proc. civ., intrat în vigoare și eficace, conform art. 725 (1) C. proc. civ., nu a introdus o cerere pentru ca instanţa de executare să-l oblige pe debitor, printr-o încheiere irevocabilă, la amendă civilă, stabilită pe zi de întârziere.

Așadar, instituţia daunelor cominatorii nu mai operează în cazul executării silite a obligaţiei de a face instituită printr-un titlu executoriu, în condiţiile art. 5803 C. proc. civ. Ele vor fi operante în cazul celorlalte obligaţii convenţionale executabile în afara procedurii din art. 5802-5 C. proc. civ., pe calea dreptului civil.

3.5.3 Pe de altă parte, executarea obligaţiei de reintegrare a devenit imposibilă, ca efect al hotărârii penale definitive, prin care s-a stabilit vinovăţia penală a creditorului reclamant pentru o faptă comisă în serviciu și în funcţia din care a fost îndepărtat disciplinar.

Într-adevăr, puterea de lucru judecat și caracterul executoriu al hotărârii judecătorești constituie forţa obligatorie a acesteia cu „putere de lege”. Dar, în situaţia în care, ulterior, sunt descoperite și sancţionate, tot printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, fapte penale care-l fac incompatibil pe creditor cu funcţia în care s-a dispus reintegrarea, asemenea măsură devine imposibil de executat, deoarece efectele acestei hotărâri sunt anihilate de ce-a de a doua.

Prin urmare, condiţiile specifice daunelor cominatorii, pe temeiul din Codul civil, nu sunt îndeplinite, cât timp obligaţia de a face numai poate fi executată în natură, iar cele din procedura specială, prevăzute în art. 5803 C. proc. civ., nu s-au realizat, astfel că decizia instanţei de recurs a fost modificată și recursul creditorului respins ca nefondat.