Revindication of nationalized real property and inapplicability of compensation exclusions where the Greek owner died before emigrating

Imobil preluat de stat prin naţionalizare de la o persoană, de cetăţenie greacă, refugiată în România. Revendicare

Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale principale. Dreptul de proprietate. Dreptul de proprietate privată. Imobil preluat de stat prin naţionalizare de la o persoană de cetăţenie greacă refugiată în România. Revendicare. Implicaţii, în raport cu existenţa unor acorduri dintre România și Grecia cu privire la pagubele suferite de resortisanţi greci

Index alfabetic : Drept civil

- Imobil preluat de stat de la un resortisant grec

- Revendicare

- Resortisant grec

C.civ., art. 480, art. 481

Decretul nr. 92/1950

Legea nr. 10/2001, art. 5

În cazul în care resortisantul grec a decedat în România, după naţionalizarea imobilului său în baza Decretului nr. 92/1950, - situaţie în care nu s-a beneficiat de despăgubiri, în sensul reglementat prin acordul intervenit între România și Grecia semnat la 2 septembrie 1996, ratificat prin Decretul nr. 956 din 30 noiembrie 1966, publicat în M.Of. Partea I nr. 76 din 6 decembrie 1966, – privitor la plata unor sume forfetare, către Grecia, pentru bunurile imobile ce se găsesc pe teritoriul României, aparţinând elenilor ce au părăsit România până la 25 august 1976 – persoana interesată este în drept a exercita acţiunea în revendicare introdusă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 5 al acestei legi.

I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală,

decizia nr. 5213 din 21 septembrie 2004

La 28.10.1997 reclamantul L.I. - în contradictoriu cu pârâţii R.A.E.D.P.P. Constanţa, Municipiul Constanţa prin primar, Consiliul Local Constanţa, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P.S. Constanţa - a solicitat restituirea în natură a unui imobil situat în Constanţa, format din construcţie și 743 mp teren, preluat de stat, prin naţionalizare, de la autorul său, în baza Decretului nr. 92/1950, măsură nelegală.

Prin sentinţa civilă nr.638/09.07.1999, Tribunalul Constanţa a admis acţiunea. S-a reţinut că, la data naţionalizării, titularul dreptului de proprietate era autorul reclamantului, iar nu persoana la care s-a referit Decretul nr. 92/1950. În această situaţie, s-a considerat că măsura naţionalizării a fost nelegală, nefiind respectată identitatea între titularul dreptului de proprietate și persoana înscrisă ca proprietar în anexa decretului.

Curtea de Apel Constanţa, prin decizia civilă nr.15/C/19.02.2003, a admis apelurile pârâţilor și a schimbat sentinţa instanţei de fond, respingând acţiunea.

S-a reţinut, în esenţă, că între România și Grecia s-au încheiat două acorduri în 1956 și 1966; acordul din 1956 prevede că suma plătită de Guvernul R.S.R. Guvernului Elen pentru „pagubele suferite de resortisanţii greci pentru bunurile din România din timpul războiului iar acordul din 1966 prevede că plata se face pentru pretenţiile, de orice natură, ale Statului Grec, ale persoanelor fizice și juridice elene, faţă de Statul Român, cu privire la bunurile, drepturile și interesele care au fost atinse de măsura naţionalizării, exproprierii, etc.”; conform acordului, repartizarea sumelor plătite de Statul Român, între cei în drept, cade, în exclusivitate, în competenţa Regatului Greciei, fără ca, din aceasta să rezulte o răspundere pentru Guvernul R.S.R. S-a conchis că proprietarul imobilului din litigiu a părăsit ţara înainte de anul 1956, s-a stabilit în Grecia și, în conformitate cu art.5 din Legea nr.10/2001, primind despăgubiri, nu este îndreptăţit la restituire sau la măsuri reparatorii, înlăturându-se apărarea reclamantului că nu a încasat despăgubiri.

Recursul declarat de reclamant este fondat.

Instanţa a fost investită cu soluţionarea unei acţiuni în revendicare, fondată, în drept, pe prevederile art.480-481 C.civ., având drept scop restituirea în natură a imobilului, aceasta fiind voinţa juridică a reclamantului.

Instanţa de apel nu a dat o rezolvare a cauzei pe baza temeiurilor de drept invocate prin acţiune, ci în baza art.5 din Legea nr.10/2001, intrată în vigoare după sesizarea instanţei de fond, a soluţionat cauza fără ca reclamantul să opteze pentru aplicarea acestei legi.

Instanţa în apel avea obligaţia să examineze legalitatea și temeinicia hotărârii, supusă apelului, în raport cu regulile privind revendicarea imobiliară, prin compararea titlurilor, reţinând dacă au fost respectate aceste reguli, și să dea prioritate titlului de proprietate mai bine caracterizat.

Prin urmare, se constată că, în raport cu motivarea cererii, intitulată „acţiune în revendicare”, faţă de temeiurile juridice invocate de reclamant și de modul în care acesta a înţeles să-și conceapă susţinerile, în faţa instanţei, greșit curtea de apel a schimbat cadrul procesual în limitele cărora judecata în apel ar fi trebuit să aibă loc.

Calificarea juridică a unei situaţii de fapt date nu poate fi făcută cu încălcarea principiului disponibilităţii, schimbându-se astfel total obiectul și temeiul juridic al acţiunii, situaţie în care Înalta Curte constată că hotărârea Curţii de Apel Constanţa a fost dată prin încălcarea dispoziţiilor art.129 alin. (6) C. proc. civ.

Recursul este fondat chiar dacă s-ar trece peste aceste aspecte de nelegalitate, constatându-se că greșit s-au aplicat, în speţă, prevederile art.5 din Legea nr.10/2001. Sub acest aspect, se reţine că acordul, avut în vedere de instanţa de apel, se referă la despăgubiri „pentru pretenţiile de orice natură ale Statului Grec și ale persoanelor fizice și juridice elene faţă de Statul Român”. Or, intimaţii-pârâţi nu au dovedit că s-ar fi formulat o astfel de pretenţie.

Persoana care a figurat ca proprietar al imobilului, la aplicarea Decretului 92/1950, a fost autorul reclamantului, care, așa cum s-a dovedit, a decedat la 01.03.1948 în România, situaţie în care nu se mai puteau formula pretenţii în Grecia.

Ca urmare, imobilul fiind trecut în anexa decretului de naţionalizare ca fiind proprietatea unei persoane care nu a părăsit România, acesta nu putea fi inclus în categoria imobilelor pentru care s-au calculat și acordat despăgubiri.

Așa fiind, faţă de cele arătate, recursul a fost admis, s-a casat decizia recurată și cauza a fost trimisă Curţii de Apel Constanţa pentru judecarea apelului.