Inadmissibility of civil reclamation for forest land where special restitution statute caps recovery and mandates prior administrative procedure

Acţiune în revendicare. Teren forestier preluat abuziv de stat. Inadmisibilitatea acţiunii de drept comun în raport cu Legea nr. 1/2000

Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale principale. Dreptul de proprietate. Dreptul de proprietate privată. Imobil preluat abuziv de stat. Revendicare

Index alfabetic : Drept civil

- Drept de proprietate

- Teren forestier preluat în mod abuziv

- Revendicare

C. civ., art. 480

Legea nr. 1/2000

Legea nr. 18/1991

Reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere se dispune după îndeplinirea procedurii prealabile administrative instituită de art. 51-59 din Legea nr. 18/1991 și numai în limita a 10 ha prevăzute în art. 24 alin. (1) al Legii nr. 1/2000, la care se face trimitere prin art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, dispoziţii în raport cu care nu este admisibilă acţiunea, fondată pe art. 480 C. civ., pentru revendicarea unei suprafeţe mult mai mari de teren.

I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală,

decizia nr. 4463 din 10 iunie 2004

La data de 16 martie 2001, reclamanţii C.V. și V.E. au chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj, Regia Naţională a Pădurilor – Direcţia Silvică Gorj și Consiliul Local al comunei Schela pentru ca a fi obligaţi a lăsa în deplină proprietate și posesie un teren forestier, în suprafaţă de 990,6800 ha, dobândit de reclamanţi în anul 1947, prin acte întocmite în formă autentică, teren de care au fost deposedaţi în mod abuziv de stat.

Reclamanţii au susţinut că, în limita celor 10 ha pădure restituibile prin Legea nr. 1/2000, se supun procedurilor prevăzute de acest act normativ, însă pentru restul terenului, până la concurenţa a 990,6800 ha, consideră că sunt în drept a apela la dreptul comun pentru a le fi restituit.

Tribunalul Gorj, secţia civilă, prin sentinţa nr. 125 din 28 august 2001, a respins acţiunea, soluţie confirmată de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, care, prin decizia nr. 82 din 6 iunie 2002, a respins ca nefondat apelul reclamanţilor.

Instanţele au reţinut și motivat, în esenţă, că situaţia terenului revendicat este reglementată prin Legea nr. 1/2000 și, prin urmare, existând o lege specială de reparaţie, trebuie urmată procedura prevăzută pentru restituirea în natură a terenului sau pentru obţinerea despăgubirilor, fiind exclusă calea dreptului comun, respectiv acţiunea în revendicare.

Împotriva deciziei dată în apel, au declarat recurs reclamanţii care au criticat hotărârile pronunţate în cauză întrucât: instanţele au încălcat prevederile art. 21 din Constituţia României și art. 6 din Legea nr. 213/1998; deoarece Legea nr. 1/2000 permite restituirea terenurilor forestiere doar în limita a 10 ha de pădure de proprietar deposedat, acţiunea vizează restul de suprafaţă de pădure, ce excede prevederile legii menţionate, demersul judiciar având ca temei prevederile art. 480 C. civ.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213 din 17 noiembrie 1998, bunurile preluate de Stat fără titlu valabil, inclusiv cele obţinute prin vicierea consimţământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie.

Or, nemișcătorul revendicat de reclamanţi face obiectul unei legi speciale de reparaţie și anume Legea nr. 1 din 11 ianuarie 2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, act normativ special, cu caracter reparatoriu, ce a fost adoptat și a intrat în vigoare mai înaintea promovării acţiunii introductive de instanţă (16 martie 2001).

Legea nr. 1/2000 consacră principiul reparării integrale în natură sau, în subsidiar, prin echivalent a prejudiciului cauzat foștilor proprietari. Aceeași lege cuprinde însă și reglementări referitoare la limitele reconstituirii dreptului de proprietate privată, făcându-se distincţie între retrocedarea terenurilor agricole și retrocedarea terenurilor forestiere.

În ceea ce privește situaţia terenurilor forestiere, aspect ce se referă la demersul judiciar al reclamanţilor, Legea nr. 1/2000, prin art. 24 alin. (1), stabilește limita maximă de retrocedare a unor atari terenuri pentru persoanele fizice, în sensul că restituirea se face în limita suprafeţelor pe care le-au avut în proprietate, dar nu mai mult de 10 ha de proprietar deposedat.

Reglementarea, referitoare la limitele reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor forestiere, are mai mult un caracter procedural. Astfel, art. 6 alin. (1) din Legea nr.1/2000 prevede că dispoziţiile art. 12 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, privind stabilirea dreptului de proprietate prin reconstituire, precum și dispoziţiile procedurale prevăzute la art. 51 – 59 din aceeași lege se aplică în mod corespunzător la reconstituirea dreptului de proprietate.

Această ultimă reglementare are corespondent în dispoziţiile art. 109 alin. 2 cod procedură civilă conform cărora, în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condiţiile stabilite de lege.

Pe cale de consecinţă, potrivit reglementărilor în vigoare la data introducerii acţiunii, reclamanţilor li se putea reconstitui dreptul de proprietate privată asupra terenului forestiere numai în limita suprafeţei amintite (10 ha de proprietar deposedat) și numai dacă ar fi urmat procedura prealabilă instituită de art. 51–59 din Legea nr. 18/1991, dovadă pe care ei nu au făcut-o.

Faţă de cele ce preced, recursul a fost respins.