Judge's promotion to superior court in another locality: entitlement to transfer indemnity and limitation period start date

Magistrat. Promovare la o instanţă superioară din altă localitate. Solicitarea indemnizaţiei reglementată pentru transferul în interesul serviciului în altă localitate

Cuprins pe materii : Dreptul muncii. Drepturi salariale și alte drepturi ale magistraţilor. Indemnizaţie de transfer solicitată de magistratul promovat la o instanţă judecătorească superioară din altă localitate

Index alfabetic : Dreptul muncii

- Transferul magistratului prin promovare la o instanţă superioară din altă localitate

- Magistrat promovat la o instanţă judecătorească superioară din altă localitate

- Indemnizaţie de transfer solicitată de magistratul promovat la o instanţă judecătorească din altă localitate

- Prescripţie

Legea nr. 50/1996, art. 39 alin. (1) lit. b)

Judecătorul promovat la o instanţă judecătorească din altă localitate, are dreptul a primi o indemnizaţie egală cu indemnizaţia de încadrare brută lunară reglementată, pentru transfer, prin art. 39 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1996, republicată.

Termenul prescripţiei extinctive curge de la data mutării efective a magistratului în localitatea sediului instanţei judecătorești unde a fost promovat, iar nu de la dat promovării.

I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală,

decizia nr. 4071din 27 mai 2004

Prin acţiunea formulată la 8 decembrie 1999, G.M., judecător la Curtea de Apel Craiova, a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei și Tribunalul Dolj, obligarea acestora la plata indemnizaţiei de transfer prevăzută de art.39 lit. b) din Legea nr.50/1996 „privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătorești”.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, urmare transferului său în interesul serviciului, în funcţie de judecător la Curtea de Apel Timișoara, dispus prin Ordinul Ministerului Justiţiei nr.1215/C din 14 decembrie 1993 – emis în baza Decretului Președintelui României nr.201/1993 – a avut loc schimbarea domiciliului său, la 10 decembrie 1996, din municipiul Slatina în municipiul Craiova.

Rejudecând în fond după casare, Tribunalul Dolj, secţia Civilă, prin sentinţa nr.683 din 11 decembrie 2001, a admis acţiunea și a obligat pârâţii la plata către reclamant a unei indemnizaţii egale cu salariul brut, la data mutării efective.

Instanţa fondului a reţinut că numirea reclamantului prin decret prezidenţial, ca judecător, la o instanţă superioară, poate fi considerată transfer în interesul serviciului, în cauză existând raţiuni ce ţin de administrarea actului de justiţie.

Curtea de Apel Craiova, secţia litigii de muncă, prin decizia nr.939 din 19 aprilie 2002, reluând argumentele primei instanţe, a admis recursul declarat de reclamant și a dispus reactualizarea la zi a sumei ce reprezintă indemnizaţia de transfer a acestuia, respingând, totodată, ca nefondate, recursurile pârâţilor.

Împotriva acestor hotărâri, la data de 4 decembrie 2002, în temeiul art.330 pct.2 C. proc. civ., - text în vigoare la acea dată - a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie care a susţinut că hotărârile recurate au fost date cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat soluţionarea greșită a cauzei pe fond și că, totodată, aceste hotărâri sunt și vădit netemeinice.

În motivarea recursului în anulare s-a susţinut că instanţele au nesocotit prevederile art.51, 73 alin. (1) lit. a) din Legea nr.92/1992, întrucât reclamantul fiind „numit” în funcţia de judecător, iar nu „transferat” în interesul sereviciului, nu poate beneficia de indemnizaţia prevăzută de art.39alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1996. Ca atare, se mai arată, instanţele au reţinut incidenţa unui text de lege neaplicabil în cauză, instituţia „numirii în funcţie” fiind reglementată separat de instituţia „transferului”, fiecare urmând reglementări specifice, pentru realizarea lor.

De altfel, reclamantul nu a făcut dovada că dreptul său la acţiune nu era prescris la data formulării cererii.

Recursul în anulare este nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art.88alin. (1) lit. c) din Legea nr.92/1992, republicată, Consiliul Superior al Magistraturii propune Președintelui României, la recomandarea ministrului justiţiei, numirea în funcţie a judecătorilor și procurorilor, cu excepţia celor stagiari, iar potrivit lit.d a aceluiași text, dispune la propunerea ministrului justiţiei, cu privire la promovarea, transferarea, suspendarea din funcţie a judecătorilor, precum și la încetarea funcţiei acestora.

Conform art.39alin. (1) lit. b) din Legea nr.50/1996, republicată, magistraţii, precum și personalul de specialitate mutat în interesul serviciului în altă localitate, în cadrul instanţelor judecătorești, parchetelor și unităţilor din subordinea Ministerului Justiţiei, au dreptul la plata unei indemnizaţii egale cu indemnizaţia de încadrare lunară brută, la data mutării efective în altă localitate.

Din interpretarea literală a acestui din urmă text, rezultă cu certitudine că sintagma „mutat în interesul serviciului” se referă la ambele ipoteze avute în vedere de legiuitor, respectiv atât cea a transferării cât și a promovării magistraţilor și respectiv a personalului de specialitate.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca aceste dispoziţii să se aplice doar în situaţia transferului personalului din organele autorităţii judecătorești, ar fi prevăzut-o, în mod expres. Or, „ubi lex non distinguit, nec nos distinquere debereces”.

Pe de altă parte, este de necontestat că promovarea magistraţilor la o instanţă superioară, urmată eventual de mutarea acestora în altă localitate (cazul în speţă) nu poate avea loc decât în interesul serviciului, al unei mai bune administrări a justiţiei, sintagma cuprinsă în art.39 alin. (1) lit. b) din Legea nr.50/1996, fiind folosită de legiuitor pentru a se distinge de opţiunea mutării în altă localitate, în interes personal.

Nu este întemeiată nici susţinerea referitoare la prescrierea dreptului la acţiune al reclamantului întrucât dreptul acestuia de a pretinde indemnizaţia prevăzută de art.39alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1996 s-a născut, conform legii, la data mutării efective în municipiul Craiova, respectiv la 10 decembrie 1996 (și nu la 24 noiembrie 1993, când a fost numit judecător la Curtea de Apel Craiova) acţiunea fiind introdusă la 8 decembrie 1999, înăuntrul termenului general de prescripţie.

Nefondată este și critica referitoare la omisiunea instanţelor de a reţine faptul că reclamantul a solicitat acordarea unor drepturi bănești care nu existau la data promovării sale în funcţia de judecător al Curţii de Apel Craiova, atâta vreme cât, data mutării efective (10.XII.1996) este ulterioară intrării în vigoare a Legii nr.50 din 21 iunie 1996, publicată în M. Of. nr.130 din 24 iunie 1996.

Pe cale de consecinţă, recursul în anulare a fost respins ca nefondat.