Validity of State Title Based on Pre-1990 Judicial Decision Approving Forced Sale Under Decree No. 224/1951

Acţiune în revendicarea imobilului preluat de stat în baza Decretului nr. 224/1951. Titlul statului

Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale principale. Dreptul de proprietate. Dreptul de proprietate privată. Imobil preluat de stat în baza Decretului nr. 224/1951. Revendicare

Index alfabetic : Drept civil

- Imobil preluat de stat în baza Decretului nr. 224/1951

- Revendicare

- Titlul de proprietate al statului

Decretul nr. 224/1951

Legea nr. 213/1998, art. 6

În temeiul art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, instanţa judecătorească este competentă a stabili valabilitatea titlului invocat de stat pentru imobilul preluat în baza Decretului nr. 224/1951, neoperând o pretinsă autoritate de lucru judecat pe baza sentinţei civile prin care s-a încuviinţat vânzarea bunului în baza decretului menţionat.

I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală,

decizia nr. 3516 din 12 mai 2004

Tribunalul București, secţia a V- a civilă și de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 702 din 19 octombrie 2000, a admis acţiunea reclamanţilor M.I., F.N. și F.G. și a obligat pe pârâtul Consiliul General al Municipiului București să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul revendicat, reţinând că a fost preluat de stat cu nerespectarea prevederilor Decretului nr. 224/1951, astfel că nu este deţinut de pârât cu titlu valabil.

Apelul formulat de pârât a fost admis, iar sentinţa schimbată, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată, prin decizia nr. 503/A din 15 noiembrie 2001 a Curţii de Apel București, secţia a 3-a civilă.

Instanţa de apel a reţinut că titlul statului îl reprezintă sentinţa civilă nr. 2407 bis/1953 care putea fi pus în discuţie numai prin intermediul căilor de atac, în caz contrar aducându-se atingere principiului puterii de lucru judecat de care se bucură orice hotărâre judecătorească definitivă.

In consecinţă, întrucât imobilul a fost preluat de stat cu titlu, în baza Decretului nr. 224/1951, acţiunea în revendicare a reclamanţilor este neîntemeiată în raport și cu dispoziţiile art.6 din Legea nr.213/1998 și art. 480 C. civ.

Recursul declarat de reclamanţi este fondat.

Decretul nr.224/1951 reglementa urmărirea imobiliară pentru realizarea creanţelor statului; potrivit dispoziţiilor sale, după sechestrarea averii imobiliare a datornicului și darea unui avertisment scris, la cererea unităţii financiare - care urmărea debitul constând în restanţe, majorări din impozite, taxe și alte venituri bugetare datorate de populaţie - judecătoria încuviinţa vânzarea acestuia.

Dacă judecătoria stabilea că urmărirea este legală, da o hotărâre prin care încuviinţa vânzarea imobilului de către organele Ministerului de Finanţe. Imobilele care nu se puteau vinde la primul termen din lipsă de cumpărători se predau, fără plată, Comitetelor Executive ale Sfaturilor Populare.

Pe de altă parte, art.6 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, recunoaște competenţa instanţelor judecătorești de a stabili valabilitatea titlului, prevăzând că fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.

Întrucât legiuitorul a dat în competenţa instanţelor judecătorești puterea de a stabili valabilitatea titlului statului, în sensul, printre altele, de a analiza dacă titlul statului s-a constituit cu respectarea legilor în vigoare la data preluării bunurilor, nu este de făcut vreo diferenţiere sau vreo distincţie după cum titlul statului l-a reprezentat un act emis de o autoritate administrativă sau a constituit un act judiciar, adică o hotărâre judecătorească.

Interpretarea dată de instanţa de apel, în sensul că titlul statului îl reprezintă o hotărâre judecătorească, care, în toate cazurile, se bucură de puterea lucrului judecat și a cărei desfiinţare nu se poate cere pe cale incidentă, ci numai prin intermediul căilor de atac, este greșită și contrară voinţei legiuitorului, care, în temeiul ideii de reparaţiune a unor abuzuri comise în trecut, a investit instanţele judecătorești cu puterea și competenţa de a analiza și compara titlul statului în raport cu legea în baza căreia a fost emis, fără a face distincţia care anume organ al statului a emis titlul (administrativ sau judiciar).

Faţă de cele ce preced, s-a admis recursul reclamanţilor, a fost casată decizia recurată și s-a trimis cauza pentru rejudecarea apelurilor.