Recognition and enforcement of a foreign judgment limited to formal conditions, excluding substantive review of the underlying dispute
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the debtor's appeal, upholding the lower courts' decisions to grant recognition and enforceability in Romania of a Dutch court judgment. The dispute concerned a civil enforcement proceeding where a Dutch creditor sought to execute a Hague District Court judgment ordering the Romanian debtor to pay a significant loan debt, interest, and costs. The debtor argued the judgment violated Romanian public order and procedural norms, claiming the loan was unproven and the parties were not properly notified. The court ruled that the domestic enforcement jurisdiction is limited to verifying the formal conditions for recognition under Articles 167–172 and enforcement under Articles 173–177 of Law No. 105/1992, and lacks competence to re-examine the merits of the underlying foreign dispute. Consequently, arguments regarding the substantive validity of the loan or lack of motivation had to have been raised before the Dutch court or via available appellate remedies there, and the Romanian court correctly rejected the debtor's attempt to introduce new factual evidence challenging the core claims.
Legislator headnote
AI generatedRecognition and enforcement of a foreign judgment limited to formal conditions, excluding substantive review of the underlying dispute: Hotărârile judecătorești care nu sunt considerate ca fiind hotărâri naţionale în România pot fi recunoscute, aplicându-se în mod corespunzător dispoziţiile art. 167-172 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat și pot fi puse în executare pe teritoriul ţării prin aplicarea dispoziţiilor art. 173-177 din același act normativ.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Hotărâre judecătorească a unei instanţe străine. Recunoașterea și încuviinţarea executării în România. Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat
Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Hotărâre judecătorească a unei instanţe străine. Recunoașterea și încuviinţarea executării în România. Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat.
Index alfabetic: Drept procesual civil
- Hotărâre judecătorească a unei instanţe străine
- Recunoașterea și încuviinţarea executării în România
- Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat
Legea nr. 105/1992 cu privire la
reglementarea raporturilor
de drept internaţional privat:
art. 167-172; 173-177
Instanţa competentă, învestită cu soluţionarea cererii de recunoaștere și încuviinţare a executării în România a unei hotărârii judecătorești străine, este obligată a verifica îndeplinirea condiţiilor formale prevăzute de Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, excedând competenţei sale examinarea în fond a pretenţiei reclamantei, care a făcut obiectul judecăţii instanţei străine.
Apărările vizând fondul cauzei civile soluţionate de instanţa străină puteau fi formulate cu ocazia soluţionării în fond a cauzei de către instanţa străină sau puteau constitui temei pentru exercitarea căilor de atac prevăzute de legea procesuală străină.
I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală,
decizia nr. 2961 din 21 aprilie 2004
La data de 4 iunie 2002, reclamanta S.C. „K. S.” BV Olanda a solicitat, în contradictoriu cu S.C. „N. Co I.” S.R.L. București, recunoașterea și încuviinţarea executării în România a hotărârii judecătorești nr. 00/3690 pronunţată de Judecătoria Haga la data de 30 ianuarie 2001.
În susţinerea cererii, reclamanta a arătat că, prin hotărârea menţionată, Judecătoria Haga a obligat pârâta la plata sumei de 1.274. 311 de mărci germane plus dobânda de 10% stabilită prin contractul de împrumut, de la data de 27 ianuarie 2000 până la data achitării debitului. Prin aceeași hotărâre, pârâta a fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa nr. 1842 din 16 decembrie 2002, Tribunalul București, secţia a IV-a civilă, a admis cererea astfel cum a fost formulată, reţinând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 105/1992 pentru recunoașterea și încuviinţarea executării în România a hotărârii Judecătoriei Haga.
Curtea de Apel București, secţia a III–a civilă, prin decizia nr. 224/A din 15 aprilie 2003, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, a declarat recurs pârâta, susţinând că:
- realitatea împrumutului nu a fost niciodată dovedită, sub acest aspect ambele hotărâri fiind nemotivate;
- instanţele nu au avut în vedere că hotărârea străină încalcă ordinea publică, în sensul că nu au fost respectate reglementările legale de creditare din România, nu există dovezi ale aprobării împrumutului de către organele de conducere ale persoanei juridice străine, precum și ale intrării sumei menţionate în ţară;
- instanţele s-au pronunţat cu neobservarea împrejurării că hotărârea străină nu este definitivă și că pârâta nu a fost citată la judecarea procesului.
Recursul este nefondat.
Hotărârile judecătorești care nu sunt considerate ca fiind hotărâri naţionale în România pot fi recunoscute, aplicându-se în mod corespunzător dispoziţiile art. 167-172 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat și pot fi puse în executare pe teritoriul ţării prin aplicarea dispoziţiilor art. 173-177 din același act normativ.
Instanţa de fond a verificat condiţiile prevăzute de actul normativ și, constatând întrunirea cumulativă a acestora, a admis cererea.
Pe de altă parte, instanţa competentă învestită cu soluţionarea unei astfel de cereri este obligată a verifica îndeplinirea condiţiilor formale prevăzute de Legea nr. 105/1992, excedând competenţei sale examinarea în fond a pretenţiei reclamantei, care a făcut obiectul judecăţii instanţei străine.
Așa fiind, în mod legal instanţa de fond a respins cererile de probe vizând obiectul și cauza acţiunii civile exercitate de reclamantă la instanţa competentă potrivit legii naţionale olandeze.
Sub acest aspect, ambele instanţe au reţinut în mod corect că apărările pârâtei, vizând fondul cauzei civile soluţionate de instanţa străină, puteau fi formulate la soluţionarea în fond a cauzei de către Judecătoria Haga sau puteau constitui temei pentru exercitarea căilor de atac prevăzute de legea procesuală olandeză.
Totodată, pârâta nu a făcut dovada neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru recunoașterea hotărârii străine, cu referire la caracterul definitiv al hotărârii pronunţate de o instanţă competentă potrivit legii procesuale olandeze, precum și a celor pentru încuviinţarea executării, cu referire la caracterul executoriu al hotărârii pronunţate de Judecătoria Haga și la formularea cererii anterior prescrierii dreptului de a cere executarea silită potrivit legii române.
În consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat.