Abusive state preemption: admissibility of judicial action to compel reasoned decision when holder fails to respond to restitution notification under Law 10/2001

Imobil preluat în mod abuziv de stat. Lipsa răspunsului deţinătorului imobilului, la notificarea ce i s-a adresat de persoana îndreptăţită, conform Legii nr. 10/2001, pentru restituirea în natură a imobilului

Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale principale. Dreptul de proprietate. Dreptul de proprietate privată. Imobile preluate în mod abuziv de stat. Restituire. Notificarea deţinătorului imobilului. Lipsa răspunsului deţinătorului imobilului la notificare. Contestaţie. Admisibilitate

Index alfabetic : Drept civil

- Imobil preluat în mod abuziv de stat

- Notificarea deţinătorului imobilului

- Contestaţie admisibilă la refuzul deţinătorului de a răspunde la notificare

Legea nr. 10/2001: art. 23 și 24

În lipsa răspunsului la notificare, prin decizie/dispoziţie motivată, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001, deoarece lipsește decizia/dispoziţia ce trebuie atacată, cei îndreptăţiţi putând însă să ceară instanţei judecătorești ca persoana juridică deţinătoare a bunului să emită decizia/dispoziţia, aceasta fiind o obligaţie instituită imperativ prin art. 23 – 24 din Legea nr. 10/2001.

Secţia civilă, decizia nr. 2767 din 7 aprilie 2004

Prin notificarea din la 22 iunie 2001, P.N. a solicitat Societăţii Comerciale „V.” S.A., în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a unui imobil (casă de locuit și 1,6 ha teren) situat în localitatea Urlaţi, judeţul Prahova.

Tribunalul Prahova, secţia civilă, prin sentinţa nr. 455 din 25 septembrie 2002, a respins ca inadmisibilă cererea.

Hotărârea instanţei de fond a fost confirmată prin decizia nr. 144 din 3 decembrie 2002 a Curţii de Apel Ploiești, secţia civilă, ca urmare a respingerii apelului declarat de reclamant.

Recursul declarat de reclamant este fondat.

Reclamantul a declanșat procedura administrativă prealabilă, prevăzută de Legea nr. 10/2001 și a întreprins demersul prevăzut de art. 21 alin. (1) notificând, pe pârâtă, la data de 28 iunie 2001, de a-i restitui în natură a imobilul.

Fără a emite o decizie sau dispoziţie motivată, deși avea această obligaţie, la data de 20 septembrie 2001 pârâta a răspuns reclamantului, printr-o simplă adresă - act fără nici o consecinţă de ordin juridic - că cererea de restituire a fost respinsă întrucât nu a făcut dovada vocaţiei succesorale și nici a dreptului de proprietate invocat.

Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr.10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art.22, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie sau după caz dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.

Conform art.24 alin. (1) din aceeași lege, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) să facă persoanei îndreptăţite ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.

Din ambele texte rezultă, că, indiferent dacă persoanei îndreptăţite i se restituie în natură imobilul ori i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un atare drept, unitatea deţinătoare este obligată ca asupra solicitării adresată pe cale de notificare să se pronunţe printr-o decizie sau dispoziţie motivată.

Cazul pune de fapt în discuţie situaţia în care lipsește răspunsul persoanei juridice notificate, lipsă datorată conduitei imputabile a acesteia care, în speţă, prin două adrese succesive, echivoce și contradictorii, a comunicat celui în cauză fie respingerea cererii (adresa nr. 3200 din 20.09.2001), fie necesitatea depunerii unui nou set de acte care urmează a fi examinate de către Adunarea Generală a Acţionarilor, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 31/1990.

Or, conduita culpabilă a persoanei juridice notificate nu poate să afecteze interesele persoanelor îndreptăţite și nici să le lipsească în fapt de posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de lege.

Ca atare, dacă persoana juridică notificată nu emite, în termenul prevăzut de lege, o decizie sau o dispoziţie motivată, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001, deoarece, prin ipoteză, actul ce trebuie atacat lipsește, iar aceste dispoziţii sunt de strictă interpretare, nefiind aplicabile prin analogie.

Deși legiuitorul nu a reglementat expres situaţia în care persoana juridică deţinătoare nu respectă dispoziţiile art. 23 alin. (1) din lege, o lacună a Legii nr. 10/2001 – totuși, cei îndreptăţiţi se pot adresa instanţei judecătorești competente pentru ca persoana juridică deţinătoare să fie obligată să emită o decizie sau dispoziţie motivată, întrucât o atare obligaţie decurge din lege și face parte dintr-o procedură administrativ jurisdicţională prealabilă, instituită în mod imperativ.

În considerarea celor ce preced, soluţia de respingere a cererii reclamantului ca inadmisibilă este esenţial nelegală, cu atât mai mult cu cât, fiind stabilit că s-a parcurs faza administrativă prealabilă și că în cele din urmă unitatea deţinătoare a dat un răspuns negativ notificării ce i-a fost adresată, instanţele aveau îndatorirea să verifice și să se pronunţe cu privire la legalitatea acestui mod de rezolvare, vizând atât motivele refuzului de restituire a imobilului în natură cât și lipsa ofertei de restituire prin echivalent, corespunzătorvalorii acestuia, potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Faţă de cele reţinute, recursul a fost admis, au fost casate ambele hotărâri și trimisă cauza la instanţa de fond, pentru rejudecare, în sensul celor ce preced.