Interdiction request rejected for lack of standing and statutory grounds; appeal dismissed as unfounded
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the plaintiffs' appeal as unfounded, thereby upholding the lower courts' decisions that rejected their request to place the defendant under legal interdiction; no interdiction order was issued. The plaintiffs, who had a maintenance contract with the defendant, sought her interdiction alleging advanced age and illness deprived her of discernment, but the court found they lacked standing under art. 143 of the Family Code (which limits applicants to those listed in art. 115) and failed to prove the statutory grounds. The decisive legal basis was art. 142 of the Family Code, which restricts interdiction to cases of mental alienation or mental debility causing a lack of discernment; physical deficiencies or old age needing help do not qualify, and extending the grounds by analogy is impermissible. The court also noted the request would improperly paralyze the defendant's pending action to rescind the maintenance contract, violating the principle that exercising a right must not harm another under art. 3(2) of Decree No. 31/1954.
Legislator headnote
AI generatedInterdiction request rejected for lack of standing and statutory grounds; appeal dismissed as unfounded: Interdicţia poate fi cerută, conform art. 143 C. fam de către toţi cei prevăzuţi în art. 115 din același cod și numai în cazurile limitativ prevăzute în art. 142 și anume pentru alienaţie mintală ori debilitate mintală, care provoacă lipsa de discernământ, iar nu și pentru alte situaţii sau deficienţe fizice care nu provoacă lipsa de discernământ.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Cerere de punere sub interdicţie. Cazurile reglementate prin art. 142 C. fam. Calitate procesuală activă
Cuprins pe materii : Dreptul familiei. Punerea sub interdicţie
Index alfabetic : Dreptul familiei
- Alienaţie mintală
- Debilitate mintală
- Discernământ
- Interdicţie
C. fam.: art. 142 și urm.
Interdicţia poate fi cerută, conform art. 143 C. fam de către toţi cei prevăzuţi în art. 115 din același cod și numai în cazurile limitativ prevăzute în art. 142 și anume pentru alienaţie mintală ori debilitate mintală, care provoacă lipsa de discernământ, iar nu și pentru alte situaţii sau deficienţe fizice care nu provoacă lipsa de discernământ.
I.C.C.J., secţia civilă, decizia nr. 2196 din 16 martie 2004
Reclamanţii D.A. și D.D. au solicitat punerea sub interdicţie a intimatei C.P.
În motivarea cererii, reclamanţii arată că prin contractul de întreţinere autentificat sub nr. 9408 din 15 iulie 1993, încheiat cu intimata, și-au asumat obligaţia să o îngrijească și să o întreţină cu toate cele necesare traiului, obligaţie pe care și-au îndeplinit-o și o îndeplinesc cu bună credinţă, iar nu contrar, cum susţine C.P. într-o acţiune de reziliere a contractului, deoarece intimata se află într-o stare avansată de boală, din cauza vârstei și a maladiilor de care suferă, și nu mai are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale și a-și administra bunurile.
Tribunalul Sibiu, prin sentinţa civilă nr. 290 din 4 iunie 2002, a respins cererea, reţinând că reclamanţii nu fac parte dintre persoanele prevăzute de art. 115 C. fam. și, ca atare, ei nu pot solicita în condiţiile art. 143 C. fam., punerea sub interdicţie.
Instanţa a reţinut că se află pe rol un proces între părţi pentru rezilierea contractului de întreţinere încheiat între ele și, în aceste condiţii, prin cererea de punere sub interdicţie reclamanţii ar paraliza practic acţiunea de reziliere a contractului de întreţinere, ceea ce ar fi contrar prevederilor art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954.
Apelul declarat de către reclamanţi a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 111 din 20 decembrie 2002 de către Curtea de Apel Alba Iulia.
Recursul declarat de reclamanţi este nefondat.
În conformitate cu prevederile art. 142 C. fam. va fi pus sub interdicţie „cel care nu are discernământ pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienaţiei mintale ori debilităţii mintale”.
Din dispoziţiile acestui text de lege rezultă că situaţiile de punere sub interdicţie sunt limitativ prevăzute : alienaţia mintală ori debilitatea mintală, care provoacă lipsa de discernământ.
În consecinţă, orice alte deficienţe fizice, care nu antrenează lipsa discernământului, nu pot constitui cauze de punere sub intedicţie; deci, nu se pot extinde, prin analgie, cauzele limitativ arătate de textul mai înainte menţionat, la alte situaţii sau deficienţe fizice.
Alte situaţii pot justifica eventual luarea unor măsuri în vederea ocrotirii persoanei respective, însă pe calea curatelei.
Instanţa de apel a reţinut corect că diagnosticul stabilit intimatei, prim expertiza medico-legală, respectiv „demenţă vasculară” ceea ce presupune o deteriorare a vaselor de sânge, nu este echivalent cu diagnostul de „demenţă senilă care ar presupune o afectare psihică a personalităţii”.
Declaraţiile martorilor sunt în același sens, întrucât nevoia de ajutor o are orice persoană la o vârstă mai înaintată; aceasta nu poate fi echivalată cu lipsa discernământului determinat de cauzele prevăzute de art.142 cod familie.
Instanţele de fond și apel au reţinut corect că scopul punerii sub interdicţie, dorit de legiuitor, este acela de a ocroti interesele unei persoane lipsite de discernământ (ceea ce în cazul în speţă nu este dovedit) și, în plus, cei care solicită acest lucru sunt în litigiu cu intimata, iar prezenta cerere ar conduce la paralizarea acţiunii de reziliere a contractului de întreţinere.
Această poziţie a reclamanţilor, astfel cum legal și temeinic au reţinut instanţele este în contradicţie cu prevederile art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 și încalcă principiul „cine-și exercită dreptul său nu vatămă pe altcineva”.
În consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat.