Inventor's claim to negotiate patent compensation time-barred; appeal by defendant allowed and action dismissed.

Dreptul proprietăţii intelectuale. Invenţii. Brevet. Drept de autor. Prescripţie

Cuprins pe materii : Dreptul proprietăţii intelectuale. Invenţii. Brevet. Despăgubiri. Drepturi bănești. Drept de autor. Prescripţie

Index alfabetic : Dreptul proprietăţii intelectuale

- Invenţie

- Brevet de invenţie

- Drept de autor

- Prescripţie extinctivă

Legea nr. 62/1974

Legea nr. 64/1991

Decretul nr. 167/1958

Potrivit art. 66 din Legea nr. 64/1991, drepturile bănești cuvenite inventatorilor pentru invenţiile brevetate anterior intrării în vigoare a acestei legi, aplicate și nerecompensate, total sau parţial, s-au putut negocia între părţi – inventatorul și utilizatorul invenţiei – în termenul de 3 ani, al prescripţiei extinctive, prevăzut de art. 3 al Decretului nr. 167/1958, aplicabil în lipsa altei reglementări, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 64/1991.

Prescripţia se putea întrerupe numai în cazurile limitativ prevăzute de art. 16 al Decretului nr. 167/1958, iar nu și prin cereri, ale autorului, adresate utilizatorului invenţiei.

I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală,

decizia nr. 1405 din 19 februarie 2004

Reclamantul P.I. a chemat în judecată Societatea Comercială „S” S.A. Sibiu cerând să se constate calitatea sa de inventator asupra invenţiilor brevetate de OSIM sub nr.93004/1987 și 101341/1990; pârâta să fie obligată să procedeze la negocierea drepturilor sale patrimoniale, cuvenite ca urmare a aplicării și utilizării invenţiei; în caz de refuz, hotărârea judecătorească să ţină loc de negociere, pârâta urmând să fie obligată la plata sumei de 1.061.098.240 de lei reprezentând suma negociată reactualizată, la nivelul a 183.645.840 de lei, până la 31 august 2000.

În motivarea acţiunii s-a susţinut, în esenţă, că deși pârâta utilizează invenţiile - numite „dispozitiv de rectificat” și „dispozitiv universal de profilare” - refuză să pună la dispoziţie datele necesare și să procedeze la negocierea drepturilor reclamantului.

Prin întâmpinare, pârâta a cerut respingerea acţiunii ca prescrisă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată întrucât nu are calitatea de titular al invenţiilor reclamantului, care au fost cesionate Statului Român.

Prin sentinţa civilă nr. 617 din 20 noiembrie 2000, Tribunalul Sibiu a admis în parte acţiunea, a constatat calitatea reclamantului de autor al invenţiilor și a obligat pe pârâtă să procedeze la negocierea drepturilor patrimoniale cuvenite, având ca bază anexa 2 partea II din H.G. nr. 152/1992.

S-a dispus, totodată, pentru cazul refuzului la negociere, obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 183.645.800 de lei.

Instanţă a respins ca neîntemeiată excepţia privind prescrierea dreptului la acţiune, reţinând că : potrivit Capitolului V din H.G. nr. 152/1992, dată în aplicarea art. 66 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, în cazul invenţiilor aplicate și nerecompensate sub legea veche, obligaţiile bănești restante sunt considerate ca restante datorită neîndeplinirii lor de către stat prin unităţile titulare de brevet; în cazul neîntocmirii calculaţiei, unitatea care a aplicat invenţia trebuie să întocmească acest postcalcul și să procedeze la negociere; deși reclamantul și-a exercitat dreptul prin mai multe cereri - de la cea înregistrată sub nr.15462 din 30 ianuarie 1992, până la ultima cerere din 22 ianuarie 1998 - pârâta nu a procedat la negociere, din culpa sa exclusivă, încât acţiunea a fost introdusă în termen.

S-a constatat, totodată, că reclamantului nu i s-au achitat drepturile patrimoniale, deși invenţiile au fost realizate, înafara atribuţiilor de serviciu, la cererea pârâtei.

Hotărârea instanţei de fond a fost menţinută prin decizia civilă nr.104 A din 24 aprilie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia,

secţia civilă prin respingerea recursului pârâtei.

Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs reclamantul, și pârâta.

Prin recursul declarat de reclamant s-a invocat aplicarea greșită a legii cu privire la nereactualizarea și calcularea drepturilor bănești cuvenite.

Pârâtă a criticat hotărârile invocând soluţionarea greșită a excepţiei prescrierii dreptului la acţiune, cât și a dezlegării asupra fondului cauzei.

Având întâietate recursul pârâtei, prin excepţia invocată, instanţa urmează să examineze și să constate că recursul este întemeiat.

Acţiunea are ca obiect refuzul pârâtei de a negocia cuantumul și respectiv de a plăti drepturile bănești la care se consideră îndreptăţit reclamantul pentru invenţii brevetate și aplicate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 64/1991.

Potrivit art. 66 din Legea nr. 64/1991, drepturile bănești cuvenite inventatorilor pentru invenţiile brevetate anterior intrării sale în vigoare, aplicate și nerecompensate, total sau parţial, se puteau negocia între părţi (inventatorul și utilizatorul invenţiei) începând de la valoarea maximă a drepturilor cuvenite potrivit legii în vigoare la data înregistrării cererii de brevet.

Cele două invenţii, asupra cărora reclamantul are calitatea de coautor, au fost brevetate și aplicate anterior intrării în vigoare a Legii nr.64/1991 și fără acordarea vreunor recompense în conformitate cu Legea nr.62/1974.

În aceste condiţii, reclamantul era îndreptăţit să recurgă, cum de altfel a încercat, la procedura prevăzută de art.66 din Legea nr.64/1991, în vederea negocierii drepturilor cuvenite cu scopul încasării lor, în caz de neînţelegere drepturile bănești urmând să fie stabilite și acordate potrivit prevederilor art.61, adică prin instanţele judecătorești competente.

În lipsa unor norme speciale, termenul în care se putea valorifica dreptul la acţiunea pentru obligarea la negociere și respectiv plata drepturilor bănești, este termenul general de prescripţie de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958. Acest termen a început să curgă de la data intrării în vigoare a Legii nr. 64/1991, respectiv de la 21 ianuarie 1992, împlinindu-se la 21 ianuarie 1995.

Or, acţiunea a fost înregistrată la 29 septembrie 1998, după împlinirea termenului de prescripţie. Cererilor repetate, introduse de reclamant pe cale administrativă, anterior datei de 21 ianuarie 1995, nu li se pot atribui efectul întreruptiv al prescripţiei, limitat, de art.16 din Decretul nr.167/1958, numai la recunoașterea dreptului de către debitor în folosul creditorului, la introducerea unei cereri de chemare în judecată sau de arbitrare, ori la actele începătoare de executare.

Așa fiind, recursul declarat de pârâtă s-a admis, cu consecinţa casării hotărârilor pronunţate în cauză și a respingerii acţiunii ca prescrisă.