Exclusive vs. alternative territorial jurisdiction in labor disputes under Article 284(2) of the Labor Code
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania (ICCJ) rejected the employee's appeal, upholding the lower court's declination of territorial jurisdiction to the court where the plaintiff is domiciled, thereby establishing that the initial filing at the workplace location was incorrect. The dispute arose from a labor conflict in which the employee sued a sports club for unpaid salary, but the defendant argued that the statute mandates jurisdiction based on the employee's domicile rather than the employer's location. The court ruled that Article 284(2) of the Labor Code establishes exclusive, not alternative, territorial jurisdiction in the domicile or residence of the claimant, overriding general civil procedure rules for alternative venue; consequently, the employee could not choose the forum, and the declination of jurisdiction was legally justified and remains in force.
Legislator headnote
AI generatedart. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 12 C. proc. civ; Exclusive vs. alternative territorial jurisdiction in labor disputes under Article 284(2) of the Labor Code: Din termenii imperativi ai art. 284 alin. (2) din C. muncii, rezultă că, în domeniul conflictelor de muncă, competenţa teritorială nu este alternativă ci revine exclusiv instanţei în a cărei circumscripţie reclamantul își are domiciliul sau reședinţa ori, după caz, sediul.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Conflict de muncă. Competenţa teritorială a instanţei conform art. 284 alin. (2) din Codul muncii.
Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Conflict de muncă. Competenţă teritorială
Index alfabetic: Drept procesual civil
- Conflict de muncă
- Competenţa teritorială
C. muncii: art. 284 alin. (2)
Din termenii imperativi ai art. 284 alin. (2) din C. muncii, rezultă că, în domeniul conflictelor de muncă, competenţa teritorială nu este alternativă ci revine exclusiv instanţei în a cărei circumscripţie reclamantul își are domiciliul sau reședinţa ori, după caz, sediul.
Î.C.C.J., secţia civilă, decizia nr. 1262 din 12 februarie 2004
Reclamantul C.C. a chemat în judecată Asociaţia Clubul Sportiv „Fotbal Club Dinamo” cu sediul în municipiul București, pentru a fi obligat să-i plătească suma de 9000 USD cu titlu de drepturi salariale cuvenite pentru munca prestată în temeiul contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 185 din 5 iunie 2002.
Tribunalul București, secţia a VII-a conflicte de muncă și litigii de muncă, prin sentinţa civilă nr. 3063 din 1 septembrie 2003, și-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Târgu Jiu, judeţul Gorj, cu motivarea că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 284 alin. (2) C. muncii deoarece reclamantul își are domiciliul în circumscripţia acelei instanţe.
Împotriva acestei sentinţe, reclamantul a declarat recurs, bazat pe motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în dezvoltarea căruia a arătat, în esenţă, că textul art. 284 alin. (2) C. muncii instituie o competenţă teritorială alternativă, în favoarea reclamantului, astfel încât „in favorem” alegerea instanţei revine acestuia din urmă. Drept urmare, Tribunalul București fiind corect sesizat în primă instanţă, fără temei și-a declinat competenţa.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 284 alin. (2) C. muncii cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul își are domiciliul sau reședinţa ori, după caz, sediul.
Rezultă că textul, prin termenii imperativi pe care îi întrebuinţează, a instituit, în domeniul conflictelor de muncă, un caz de competenţă teritorială exclusivă, și nu alternativă, astfel încât părţile nu au posibilitatea de a stabili competenţa altei instanţe. Măsura nu este „in favorem”, cum pretinde reclamantul, deoarece ar însemna o renunţare la un drept procesual ceea ce, în interesul protecţiei salariaţilor, ca principiu axiomatic al legislaţiei muncii, art. 38 C. muncii interzice cu desăvârșire.
Cum alegerea instanţei revine reclamantului numai în cazurile de competenţă teritorială alternativă (art. 12 C. proc. civ.), se constată că declinatorul de competenţă recurat, făcând aplicaţia corectă a dispoziţiilor art. 284 alin. (2) C. muncii, are o justă fundamentare legală și nu sunt motive pentru a fi reformat.
Recursul a fost respins ca nefondat.