Aggravated robbery: conviction upheld against claims of voluntary property surrender and excessive sentencing

Asupra recursurilor de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 998 din 4 noiembrie 2002 a Tribunalului București, secția a I a penală, au fost condamnați inculpații:

- G.R.A., pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 din același cod, la 6 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen.

- R.A., pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 13 din același cod, la 8 ani închisoare.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și 64 C. pen.

Conform art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiționată a restului de pedeapsă de 303 zile închisoare, rămas neexecutat, din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 2531 din 13 iulie 2000 a Judecătoriei sect. 5, rest contopit cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză și s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

Pe latură civilă s-a constatat că partea vătămată G.V. nu s-a constituit parte civilă.

Pentru a pronunța hotărârea instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt:

În noaptea de 3 noiembrie 2001, partea vătămată G.V., în vârstă de 45 ani, pensionat medical, și neavând locuință s-a culcat în scara blocului din strada Baba Novac sect. 3 București.

În jurul orei 0,30 în timp ce dormea pe o pătură, partea vătămată a fost văzută de cei doi inculpați, care se întorceau de la locul de muncă unde lucrau ca zilieri, după ce în prealabil consumaseră împreună o cantitate mare de băuturi alcoolice.

Inculpații s-au apropiat de partea vătămată l-au lovit cu pumnii și picioarele, și i-au cerut să se dezbrace, după care a fost dezbrăcată de inculpatul R.A. de hainele care le purta, respectiv un cojoc treisferturi, un palton din stofă, un pulovăr din lână de culoare bleumarin, o pereche de pantaloni tip blue jeans, o pereche de pantofi din piele, și o canadiană din fâș.

Bunurile respective au fost puse în pătura pe care partea vătămată dormea, inculpații plecând cu ele spre locuința inculpatului G.R.A. Ajungând în scara blocului cei doi au controlat hainele sustrase, și întrucât au observat o patrulă de poliție le-au abandonat în scara blocului și au fugit reușind să ia din buzunarele hainelor, buletinul de identitate și taloanele de pensie ale părții vătămate.

Urmare a sesizării părții vătămate G.V. organele de poliție s-au deplasat în blocul unde locuiește inculpatul G.R.A., unde în scară au fost găsite obiectele de îmbrăcăminte ale părții vătămate iar în apartament, sub canapeaua din sufragerie, cartea de identitate și 14 taloane de pensie aparținând părții vătămate.

Partea vătămată, în urma loviturilor primite a fost internată în perioada 4 noiembrie – 6 noiembrie 2001 la Spitalul „Sfântul Pantilimon”, fiind diagnosticat cu: traumatism cranio – cerebral cu pierdere de cunoștință prin agresiune, plagă parietală stângă și excoriație ureche stângă.

Situația de fapt și vinovăția inculpaților au fost stabilite în baza procesului verbal de constatare a infracțiunii flagrante, a plângerii, ale declarațiilor părții vătămate și a actelor medicale, existente.

Inculpații au negat săvârșirea faptei susținând că partea vătămată le-a dat de bunăvoie îmbrăcămintea, iar agresiunea exercitată asupra sa a fost săvârșită întrucât au confundat-o cu o altă persoană.

Curtea de Apel București, secția a II–a penală, prin decizia penală nr. 29/ A din 23 ianuarie 2003 a respins apelurile declarate de inculpați împotriva sentinței primei instanțe considerând neîntemeiată critica formulată, privind individualizarea pedepselor aplicate.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs inculpații G.R.A. și R.A.

În recursul lui, inculpatul G.R.A. a reiterat motivul de apel, respectiv a solicitat reducerea pedepsei considerată prea severă, iar inculpatul R.A. a susținut că nu este vinovat de săvârșirea tâlhăriei și că hotărârea de condamnare este urmarea unei erori grave de fapt, și în subsidiar, că pedeapsa aplicată este prea severă.

Recursurile inculpaților sunt nefondate.

Din examinarea hotărârii atacate și a lucrărilor dosarului în raport de criticile formulate se constată, că starea de fapt și vinovăția inculpaților au fost stabilite în mod corect.

Susținerea inculpatului R.A., că nu a tâlhărit pe partea vătămată, a fost în mod justificat înlăturată, rezultând din probe că acesta a participat, nemijlocit la deposedarea prin violență a acesteia de bunurile personale, pe care le-au abandonat, la vederea echipajului de poliție.

Așa fiind, soluția de condamnare confirmată de instanța de control judiciar este concordantă cu probele de vinovăție administrate și nu subzistă eroarea gravă de fapt invocată în recurs de inculpatul R.A.

Cât privește individualizarea pedepselor și aceasta a fost făcută potrivit legii.

Astfel conform art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a Codului penal de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Raportând la cauză aceste prevederi legale, se reține că instanța a acordat importanța cuvenită gradului de pericol social concret al infracțiunii împrejurării comiterii faptei cât și persoanei inculpaților, care nu au avut o poziție sinceră pe parcursul procesului penal, inculpatul R.A. fiind recidivist.

Ca atare pedepsele de 8 ani închisoare și respectiv 6 ani închisoare aplicate inculpaților sunt just individualizate și corespund și scopului ei astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen.

Întrucât criticile formulate în recurs sunt neîntemeiate, iar din examinarea dosarului nu se constată existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din același Cod, urmează a respinge recursurile, ca nefondate cu obligarea inculpaților la cheltuieli judiciare către stat.

Se va deduce din pedepsele aplicate inculpaților timpul arestării preventive a acestora de la 4 noiembrie 2001 la 7 mai 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații G.R.A. și R.A., împotriva deciziei penale nr. 29/ A din 23 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, secția a II–a penală.

Deduce din pedeapsă, perioada arestării preventive a fiecărui inculpat de la 4 noiembrie 2001 la 7 mai 2003.

Obligă pe inculpați la plata sumei de câte 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 mai 2003.