Judicial power to order in-kind restitution of state-abused property under Law No. 10/2001 rather than merely annulling the administrative decision.

Imobil preluat în mod abuziv de stat. Cerere de restituire în natură respinsă de unitatea deţinătoare a imobilului. Modul de soluţionare a contestaţiei adresată instanţei judecătorești de persoana îndreptăţită.

Cuprins pe materii. Drept civil. Dreptul de proprietate. Imobil preluat în mod abuziv de stat. Cerere de restituire în natură respinsă de unitatea deţinătoare a imobilului. Modul de soluţionare a contestaţiei adresată instanţei judecătorești de persoana îndreptăţită.

Index alfabetic. Drept civil.

- Proprietate;

- Imobil preluat de stat;

- Restituire în natură.

Legea nr. 10/2001.

Restituirea în natură a imobilelor în temeiul art. 2 pct. 2 din Legea nr. 10/2001 nu este un atribut exclusiv al unităţii deţinătoare, ea putând fi dispusă, după parcurgerea procedurii prealabile și de către instanţa de judecată.

Î.C.C.J., Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 6206 din 8 iulie 2005.

Prin decizia nr.130 din 9 mai 2003 emisă de Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat s-a respins solicitarea formulată de F.N. în temeiul Legii nr.10/2001, de restituire în natură a unui imobil situat în comuna Snagov, judeţul Ilfov, imobil compus din teren în suprafaţă totală de 7423 mp. și construcţie, cu motivarea că solicitanta nu și-a dovedit calitatea de persoană îndreptăţită la restituire cu actele depuse până la data de 13 martie 2003.

Tribunalul București, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr.1022 din 6 noiembrie 2003 a admis în parte contestaţia formulată de F.N și a anulat decizia atacată. Intimata a fost obligată să soluţioneze notificarea contestatoarei în raport de toate înscrisurile depuse cu respectarea termenului prevăzut de art. 22 din Legea nr.10/2001 și cu invitarea acesteia la lucrările organului de conducere al unităţii deţinătoare, conform art.23 alin.2 din Legea nr.10/2001; a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de obligarea a intimatei la restituirea în natură a imobilului.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi, iar prin decizia civilă nr.896 din 18 mai 2004 Curtea de Apel București, secţia a IV-a civilă a admis apelurile și a anulat sentinţa atacată, reţinând că în mod greșit prima instanţă nu s-a pronunţat asupra contestaţiei cu care a fost investită, în întregul ei, în sensul de a stabili dacă se impune anularea deciziei emisă de intimată și admiterea cererii contestatoarei de restituire în natură a imobilului, rezumându-se doar la anularea deciziei emisă de unitatea deţinătoare.

Curtea a mai reţinut că obligarea unităţii deţinătoare la realizarea pe fond a notificării de restituire în natură, dispusă consecutiv anulării deciziei, nu reprezintă o soluţie posibilă din punct de vedere procedural, neexistând nici un text de lege care să permită instanţei sesizată cu contestaţia împotriva deciziei emisă în temeiul Legii nr.10/2001 să retrimită cererea spre o nouă analiză persoanei sesizate cu notificarea.

Rămânând investită cu evocarea fondului cauzei, ale cărui limite au fost stabilite prin decizia intermediară din apel, Curtea de Apel București a pronunţat decizia civilă nr.1832 din 28 septembrie 2004 prin care a admis contestaţia formulată de contestatoarea F.N.P. și continuată de F.B. și F.C.; a anulat decizia nr.130 din 9 mai 2003 emisă de Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat și a obligat intimata să restituie în natură contestatorilor imobilul solicitat.

În motivarea acestei soluţii, Curtea a reţinut că din verificarea dosarului de fond rezultă că, anterior emiterii deciziei, respectiv anterior datei de 9 mai 2003, contestatoarea a înregistrat la dosarul de restituire, în completarea actelor iniţiale anexate notificării, două seturi de acte, la 13 martie 2003 și respectiv la 5 mai 2003 acte care fac dovada calităţii sale de persoană îndreptăţită la restituire, în sensul art.3 lit.a din Legea nr.10/2001.

Referitor la fondul pricinii, s-a reţinut că s-a făcut dovada dreptului de proprietate al contestatoarei asupra imobilului în litigiu dobândit în anul 1947 prin efectul datei constituită în favoarea sa de părinţi la prima căsătorie, astfel că preluarea operată în baza Decretului nr.92/1950 pe numele altei persoane, respectiv tatăl acesteia, este o măsură abuzivă.

Intimata Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat a declarat recurs susţinând, în esenţă, următoarele critici:

- instanţa de apel a dat o interpretare greșită a dispoziţiilor art.297 Cod procedură civilă întrucât instanţa de fond nu a respins și nu a anulat cererea de chemare în judecată, ci, în opinia recurentei a admis în parte contestaţia, intrând deci în cercetarea fondului;

- decizia atacată cuprinde motive contradictorii în sensul că, deși admite apelul Regiei Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat prin care se critica hotărârea primei instanţe pentru netemeinicia admiterii primului capăt de cerere al contestaţiei, respectiv cel privitor la anularea deciziei nr.130/2004, instanţa de apel anulează sentinţa, menţinând deci dispoziţiile acesteia privind primul capăt de cerere, și obligând regia la restituirea imobilului în natură;

- instanţa a depășit atribuţiile puterii judecătorești, pronunţată asupra unor aspecte date de lege în competenţa altor instituţii, deoarece, în cazul anulării actului, instanţa nu poate dispune restituirea imobilului în opinia recurentei, ci numai obligarea unităţii deţinătoare la emiterea unei decizii în acest sens.

Recursul este nefondat.

Instanţa de apel a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 297 Cod procedură civilă, deoarece prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului, dispunând obligarea intimatei să soluţioneze notificarea sub toate aspectele.

Nu poate fi primită critica vizând motivarea contradictorie a deciziei. Admiterea apelului declarat de intimată s-a făcut prin Decizia nr.896/2004, intermediară din apel.

Prin decizia civilă nr.1832/2004, Curtea de apel s-a pronunţat în evocarea fondului, dispunând cu privire la fondul litigiului.

Nu se poate reţine nici critica vizând depășirea atribuţiilor puterii judecătorești.

Conform dispoziţiilor art.2 pct.(2) din Legea nr.10/2001, republicată, restituirea imobilelor în temeiul acestei legi poate fi dispusă și prin hotărâre judecătorească, după parcurgerea procedurii prealabile specifice, nefiind un atribut exclusiv al unităţii deţinătoare, cum se susţine prin respectivul motiv de recurs.

Decizia de respingere a cererii de restituire în natură poate fi controlată în totalitate de către instanţă, pe calea contestaţiei prevăzute de Legea nr.10/2001, instanţa fiind competentă a soluţiona notificarea și în ce privește obligarea la restituirea în natură a imobilului.

Pentru aceste considerente s-a respins ca nefondat recursul.