Legislator Case Law & Legislation
ICCJ_82351 AI generated

Statute of limitations for enforcement of foreign judgments: three-year period begins upon exequatur, not foreign finality

Case Number ICCJ_82351
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the debtor’s appeal, upholding the Court of Appeal’s reversal of the lower court’s dismissal and confirming the right to enforce the foreign judgment, thereby ruling in favor of the creditor. The dispute concerned the enforcement of a German judgment under the special procedures for international private law, specifically where the debtor argued that the three-year statute of limitations for enforcement had expired based on the date the foreign judgment became final, while the creditor argued it ran from the date of domestic enforcement authorization. The Court held that under the relevant Civil Procedure Code and special laws on international civil jurisdiction, the right to demand forced execution arises only after the completion of the exequatur procedure; consequently, the limitation period begins to run from the date the domestic court’s order authorizing enforcement becomes final, not from the date of the foreign judgment, meaning the creditor’s request was filed within the statutory deadline.

Legislator headnote

AI generated

art. 374 C. proc. civ, art. 405 C.proc.civ, art. 41 din Legea nr.187/2003; Statute of limitations for enforcement of foreign judgments: three-year period begins upon exequatur, not foreign finality: Dreptul de a cere executarea silită, pentru realizarea unei creanţe, pe baza unei hotărâri dată în ţară străină – conform art. 374 C. proc. civ., Legii nr. 105/1992 și Legii nr. 187/2003 – se prescrie în termenul de 3 ani prevăzut în prima teză a art. 405 C.proc.civ.

Keywords

AI generated
enforcement of foreign judgments commencement of limitation period Civil Procedure Code special jurisdiction late objection to debt enforcement statutory right

Cited Legislation

AI generated
art. 374 C. proc. civ
Dreptul de a cere executarea silită, pentru realizarea unei creanţe, pe baza unei hotărâri dată în ţară străină – conform art. 374 C. proc. civ., Legii nr.
art. 405 C.proc.civ
187/2003 – se prescrie în termenul de 3 ani prevăzut în prima teză a art. 405 C.proc.civ.
art. 41 din Legea nr.187/2003
Prin art. 41 din Legea nr.187/2003 se prevede expres că punerea în executare pe baza unor astfel de hotărâri este de competenţa tribunalului în a cărui circumscripţie își are domiciliul sau sediul partea împotriva căreia se solicită executarea.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Executare silită pe baza unei hotărâri dată în ţară străină. Prescripţia executării

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Hotărâre dată în ţară străină. Prescripţia executării

Index alfabetic : Drept procesual civil

- hotărâre dată în ţară străină

- executare (pe baza hotărârii dată în ţară străină)

- prescripţia executării

C.proc.civ., art. 374 alin. 3

Legea nr. 105/1992

Legea nr.187/2003, art. 41

Dreptul de a cere executarea silită, pentru realizarea unei creanţe, pe baza unei hotărâri dată în ţară străină – conform art. 374 C. proc. civ., Legii nr. 105/1992 și Legii nr. 187/2003 – se prescrie în termenul de 3 ani prevăzut în prima teză a art. 405 C.proc.civ.

Termenul de prescripţie curge de la data încuviinţării executării silite, prin hotărârea tribunalului, iar nu de la data când a rămas definitivă hotărârea instanţei străine.

I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală,

decizia nr. 5826 din 1 iulie 2005

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr.1264/24 septembrie 2004 Biroul executorului judecătoresc P.A. a solicitat încuviinţarea executării silite a sentinţei pronunţate în dosarul nr.3029/98 al Tribunalului teritorial Regensburg Germania la data de 19 ianuarie 1999, la cererea creditoarei Danco Anlagenbau GMBH, cu sediul social în Germania și cu domiciliul ales în România.

Prin încheierea pronunţată în camera de consiliu la data de 11 octombrie 2004 de Tribunalul Buzău, secţia civilă s-a admis excepţia formulată de intimata SC Legume-fructe SA Buzău și s-a constatat prescris dreptul de a cere executarea silită.

Tribunalul a reţinut că sentinţa, a cărei executare se solicită, a fost recunoscută prin sentinţa civilă nr.636 din 20 octombrie 1999 a Tribunalului Buzău, secţia comercială și s-a încuviinţat executarea prin sentinţa civilă nr.774 din 28 iulie 2000 a Tribunalului Buzău Că, îndeplinirea de către creditoare a acestor proceduri prevăzute de Legea nr.105/1992, de recunoaștere a sentinţei și de încuviinţare a executării, nu constituie acte de natură a suspenda sau a întrerupe cursul prescripţiei, conform art. 4051 și respectiv art. 4052 c.p.civ.

Creditoarea SC Danco Anlagenbau GMBH a declarat apel împotriva încheierii sus-menţionate susţinând că aceasta este nelegală întrucât în mod greșit a considerat că dreptul de a cere executarea sentinţei s-a născut la data pronunţării sentinţei, respectiv 19 ianuarie 1999 și s-a împlinit 3 ani mai târziu, fără a se ţine seama de îndeplinirea procedurii de exequatur, cererea de încuviinţare silită fiind formulată înlăuntrul termenului de prescripţie de 3 ani.

Prin decizia civilă nr.286 din 1 martie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Ploiești, secţia civilă s-a admis apelul declarat de creditoare și s-a schimbat în parte încheierea în sensul că s-a admis cererea formulată de Biroul executorului judecătoresc și s-a încuviinţat executarea silită a sentinţei pronunţate la 19 ianuarie 1999 de Tribunalul din Regensburg.

Debitoarea SC Legume-fructe Buzău a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel pe care o consideră ca fiind nelegală, pentru motivele prezentate în scris.

Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate și de dispoziţiile legale aplicabile, se constată că recursul este nefondat.

Obiectul dedus judecăţii îl constituie cererea de încuviinţare a executării pe baza unei hotărâri judecătorești pronunţate în străinătate, iar potrivit dispoziţiilor art. 374 (3) C.p.civ., o astfel de executare se face potrivit legii speciale, respectiv Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat și Legea nr.187/2003 privind competenţa de jurisdicţie, recunoașterea și executarea în România a hotărârilor în materie civilă și comună pronunţate în statele membre ale Uniunii Europene.

Prin art. 41 din Legea nr.187/2003 se prevede expres că punerea în executare pe baza unor astfel de hotărâri este de competenţa tribunalului în a cărui circumscripţie își are domiciliul sau sediul partea împotriva căreia se solicită executarea.

Ca atare, instanţa de apel a reţinut în mod corect că tribunalul este instanţa competentă a încuviinţa executarea silită în cauză.

Altă critică, formulată prin motivele de recurs, trebuie analizată prin prisma instituţiei exequaturului.

O hotărâre străină nu poate avea autoritate de lucru judecat și forţă executorie câtă vreme nu se obţine recunoașterea efectelor acesteia pe teritoriul României și nu este încuviinţată executarea silită, prin îndeplinirea procedurii specifice în sensul prevederilor Legii nr. 105/1992.

În speţă, s-a obţinut recunoașterea sentinţei străine, prin sentinţa civilă nr. 636/1999 pronunţată de Tribunalul Buzău iar prin sentinţa civilă nr. 774/2000 pronunţată de aceeași instanţă s-a încuviinţat executarea respectivei hotărâri.

Dreptul de a cere executarea silită se naște pentru creditor numai după îndeplinirea procedurii exequaturului, respectiv de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus încuviinţarea executării silite și nu data când a rămas definitivă sentinţa străină.

Creditoarea a solicitat executarea creanţei înlăuntrul termenului de prescripţie prevăzut de art.405 Cod pr.civilă, formându-se iniţial dosarul de executare nr. 50/2001, cât și dosarele nr. 117/2003 și 255/2004, pentru executarea aceleiași creanţe.

Faţă de toate considerentele expuse, Curtea a respins ca nefondat recursul.