Material jurisdiction for contesting failure to resolve notification under Law No. 10/2001: Tribunal competence via assimilation to refused offer

Cerere de măsuri reparatorii fondată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001: Competenţa materială de soluţionare a contestaţiei privitoare la nesoluţionarea cererii adresată unei primării prin notificare.

Cuprins pe materii. Drpt procesual civil. Competenţa materială de soluţionare a contestaţiei formulată pentru nesoluţionarea cererii adresată unei primării pentru măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.

Index alfabetic. Drept procesual civil.

- Contestaţie fondată pe Legea nr. 10/2001.

- Competenţa materială de soluţionare a contestaţiei.

Legea nr. 10/2001: art. 24 alin. (7)-(8)

Potrivit art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001, tribunalului îi revine competenţa de a soluţiona contestaţie la decizia de rezolvare a notificării prin care persoana îndreptăţită cere măsuri reparatorii pentru un imobil preluat în mod abuziv de stat.

Chiar dacă nu există o astfel de decizie, refuzul, celui notificat, de a se pronunţa, se contestă tot la tribunal, ca primă instanţă, prin similare cu ipoteza ofertei refuzate. Aceasta este sensul legii care trebuie dedus atât din nevoia soluţionării unitare a tuturor problemelor apărute în procesul de soluţionare a notificărilor conform Legii nr. 10/2001.

NOTĂ: În urma republicării Legii nr. 10/2001 în Monitorul Oficial Partea I nr. 789/2005 (în urma modificărilor și completărilor prin Legea nr. 247/2005) textele din decizia rezumată au o altă numerotare (art. 26 alin. 3).

Î.C.C.J., Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 5729 din 29 iunie 2005.

Prin decizia civilă nr. 213/2004, Curtea de Apel Brașov a respins apelul declarat de reclamantul B.M. împotriva sentinţei civile nr.32/2004 și pe cale de consecinţă, a menţinut soluţia de respingere a acţiunii introdusă de reclamant împotriva Primarului municipiului Brașov, ca fiind formulată împotriva unei părţi ce nu are calitate procesuală pasivă.

S-a mai reţinut că, faţă de obiectivul acţiunii introductive, acela al obligării pârâtei să soluţioneze, în conformitate cu prevederile art.11 și 33 din Legea nr.10/2001, notificarea ce i-a fost adresată de reclamant și faţă de faptul că, pârâtul nu deţine imobilul revendicat, rezultă că, potrivit art.20 și 21 din Legea nr.10/2001, intimatul și-a îndreptat greșit acţiunea. Cum potrivit principiului disponibilităţii, reclamantul este cel care trebuie să stabilească întreg cadrul procesului și nu instanţa de judecată, sentinţa judecătoriei a fost menţinută ca fiind legală și temeinică.

Impotriva deciziei Curţii de Apel, a declarat recurs reclamantul Bărbieri Anton Gheorghe Marin criticând-o pentru următoarele considerente: primarul municipiului Brașov, căruia i s-a trimis notificarea, trebuia s-o soluţioneze și nu s-o trimită unităţii deţinătoare a construcţiilor existente pe terenul revendicat, respectiv, Inspectoratul Școlar; instanţele, trebuiau să reţină existenţa acestei obligaţii de soluţionare prin prisma dispoziţiilor art.33 din Legea nr.10/2001 care dispune că notificarea să se adreseze Primăriei; totodată, instanţele trebuiau să aibă în vedere faptul că, terenul fiind ocupat cu construcţii, fostul proprietar are dreptul la despăgubiri în echivalent care, potrivit art. 33 din aceeași lege, sunt stabilite în ce privește cuantumul lor, tot de către primar; prin urmare, greșit s-a reţinut atât faptul că primarul nu avea obligaţia de a soluţiona notificarea, cât și faptul că, acesta nu are calitate procesuală pasivă.

Examinând recursul, se constată că este fondat.

Obiectul acţiunii îl constituie cererea de obligare a pârâtei – Comisia de Aplicare a Legii nr.10/2001 din cadrul Primăriei municipiului Brașov, de a soluţiona notificarea transmisă acesteia de reclamant, în sensul de a fi ori admisă și a se face o ofertă cu privire la cuantumul despăgubirilor cuvenite corespunzător valorii imobilului, fie de a fi respinsă.

Tribunalul Brașov, investit iniţial cu cererea, a apreciat că acesta are natură juridică a unei “obligaţii de a face” a cărei soluţionare cade în competenţa Judecătoriei potrivit art.1 pct.1 Cod procedură civilă cu atât mai mult cu cât, ea nu se încadrează în cazurile expres prevăzute de art.24 al.7 și 8 ori art.31 alin.2 din Legea nr.10/2001 care permit investirea Tribunalului ca instanţă de fond, pentru soluţionarea lor.

Pe cale de consecinţă, prin decizia nr.422/2003 și-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei care a respins acţiunea și a cărei soluţie a fost menţinută în apel, conform celor arătate.

Instanţele au făcut o greșită interpretare și aplicare a legii, cu consecinţa încălcării competenţei materiale privind soluţionarea cauzei.

Obiectul acţiunii introductive nu putea fi apreciat ca o obligaţie de a face tipică, bazată pe dispoziţiile art.1075 Cod civil deoarece, raporturile juridice deduse judecăţii derivă, în mod cert și exclusiv, din dispoziţiile unei legi speciale, Legea nr.10/2001.

Astfel, notificarea expediată de către recurent, a fost trimisă de către Comisia special constituită în cadrul Primăriei, unei alte persoane juridice, fără a fi soluţionată într-un fel sau altul, de către destinatarul notificării.

Potrivit art. 24 alin. (7) și alin. (8) din Legea nr. 10/2001, Tribunalului îi revine competenţa de a soluţiona contestaţia la decizia de rezolvare a notificării.

Chiar dacă, în speţă, nu aveau însă o astfel de decizie, faptul refuzului de a o pronunţa, de a o da la cererea fostului proprietar, poate fi contestat însă tot la Tribunal, ca primă instanţă, prin asimilare cu ipoteza ofertei refuzate.

Acesta este sensul legii care trebuie dedus atât din nevoia soluţionării unitare a tuturor probelemelor apărute în procesul de soluţionare al notificărilor la Legea nr.10/2001, cât și din modul de interpretare dat în același sens prin HG nr.498/2003 pentru aprobarea Normelor de aplicare unitară a Legii nr.10/2001 (1.6).

Pe cale de consecinţă, cauza fiind greșit soluţionată de către Judecătorie ca instanţă de fond și apoi de Curtea de Apel ca instanţă de apel, a fost pronunţată cu încălcarea regulilor procedurale privind competenţa materială.

Ca urmare, s-au casat hotărârea de declinare a competenţei și hotărârile date în fond și apel, cauza fiind trimisă Tribunalului spre competentă soluţionare prilej cu care, vor fi examinate și apărările cu privire la calitatea procesuală pasivă a părţii chemate în judecată, atât prin prisma dispoziţiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cât și a obiectului acţiunii.