Adverse possession claim invalidated by lower court's rejection of Civil Code basis: violation of the principle of party autonomy in determining the legal foundation of the action

Acţiune pentru constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate. Încălcarea de către instanţa de judecată a principiului disponibilităţii.

Cuprins pe materii. Drept procesual civil. Judecata. Acţiune pentru constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate. Încălcarea de către instanţa de judecată a principiului disponibilităţii.

Index alfabetic. Drept procesual civil

- Principiul disponibilităţii;

- Încălcare.

C.pr.civ. art. 129 alin.(6)

Faţă de prevederile art. 129 alin. (6) din Codul de procedură civilă este eronată aprecierea instanţei în sensul că reclamantul nu trebuia să-și întemeieze acţiunea pe dispoziţiile Codului Civil. Această interpretare este dată cu încălcarea legii și constituie motiv de casare întrucât încalcă principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil.

Î.C.C.J., Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 5661 din 27 iunie 2005.

La data de 3 februarie 2004, reclamantul S.I. i-a chemat în judecată pe pârâţii B.G. B.D., B.M., B.M., B.I., a solicitat Judecătoriei Harghita să constate că este proprietarul prin uzucapiune a unui imobilul situat în satul Făgeţel, comuna Frumoasă, Judeţul Harghita, compus din teren în suprafaţă de 3100 m2 și casă de locuit. De asemenea, reclamantul a mai solicitat să se dispună dezmembrarea imobilului și înscrierea dreptului de proprietate, astfel dobândit.

În motivarea acţiunii, întemeiată în drept pe dispoziţiile art.1847 Cod civil, art. 27 și 28 din Decretul-Lege nr.115/1938, reclamantul a arătat că terenul mai sus individualizat a fost dobândit de tatăl său, S.P.I., din anul 1950, că, în 1973 acesta din urmă a ridicat o construcţie casă de locuit, nefiind tulburat în posesia sa, fiind întrunite condiţiile pentru a uzucapa, întrucât proprietarii tabulari au decedat.

Prin sentinţa civilă nr. 567 din 13 aprilie 2004 Judecătoria Harghita a respins acţiunea reclamantului S.I. (decedat) continuată de moștenitorii acestuia S.M., S.A. împotriva pârâţilor B.G. B.D., B.M., B.M., B.I.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă că, imobilul în litigiu face parte din parcela cu nr.top.2943/1/3 din CF nr.1702 a comunei Frumoasa, iar proprietarii tabulari pe cote-părţi ai acestui teren sunt pârâţii mai sus menţionaţi.

Instanţa a constat că nu s-a făcut dovada decesului lui B.M. și a lui B.I., și, totodată, a arătat că, în situaţia în care nu toţi coproprietarii tabulari ai imobilului în litigiu sunt decedaţi, nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 28 alin. 1 din Decretul-Lege nr. 115/1938, care impune, pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, ca posesia să fie exercitată, în condiţiile legii, timp de 20 de ani de la moartea proprietarului înscris în CF.

S-a arătat totodată că acţiunea privind dobândirea dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii nu trebuia întemeiată pe prevederile Codului Civil, întrucât în sistemul publicităţii imobiliare, în regimul de carte funciară, uzucapiunea este reglementată potrivit art. 72 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 și ca atare, era aplicabil Decretul-Lege nr. 115/1938.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel A.M. (în calitate de reprezentant legal al lui S.A) și S.M. (succesoarea defunctului S.I.) criticând sentinţa Judecătoriei Miercurea Ciuc pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât, instanţa de fond avea îndatorirea de a stabili corect cadrul procesual pasiv, faţă de decesul unora dintre pârâţi și de a lămuri cu cine se judecă reclamantul în contradictoriu, punând în dezbaterea părţilor aceste chestiuni.

Prin decizia nr.855/A din 27 octombrie 2004, Curtea de Apel Târgu Mureș, secţia Civilă a respins ca nefondate ambele apeluri declarate în cauză.

Pentru a decide ca atare, în esenţă, instanţa de control judiciar ordinar a reţinut că judecătoria a apreciat corect cadrul procesual pasiv, conform actelor de deces depuse în dosarul Judecătoriei Miercurea Ciuc decedând B.G., B. M., B.D., B.M., acţiunea soluţionându-se în contradictoriu cu pârâţii B.V., B. D. și B.I., și că cererea reclamantului trebuia întemeiată pe prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 115/1938, text ce stipulează că posesorul unui bun imobil care l-a stăpânit, în condiţiile legii, timp de 20 de ani de la moartea titularului dreptului de proprietate înscris în Cartea Funciară, poate invoca uzucapiunea și că aceste condiţii nu sunt întrunite în speţă, întrucât titularii tabulari ai dreptului de proprietate asupra terenului nu au decedat, unii fiind în viaţă, iar reclamantul nu a posedat imobilul timp de cel puţin 20 de ani de la moartea acestora.

Astfel, cum rezultă din Cartea Funciară, dreptul de proprietate este indiviz, și, până la sistarea stării de indiviziune, nu se poate stabili asupra cărei părţi din teren se întinde dreptul de proprietate, cota-parte din acest drept vizând întregul imobil în materialitatea lui.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.M.

Astfel, s-a arătat în dezvoltarea motivelor de recurs, că instanţa nu a cercetat fondul cauzei, că decizia cuprinde motive contradictorii și nu a ţinut cont de expertiza judiciară efectuată care a identificat o suprafaţă mai mare, și anume 8000 m2, din care autorul reclamantului a uzucapat 3100 m2.

Mai arată reclamanta, în susţinerea motivului de recurs referitor la aplicarea greșită a legii, că instanţele au încălcat principiul disponibilităţii, dând altă calificare acţiunii, stabilind temeiul juridic ca fiind acela al legii nr.7/1996, deși în cererea de chemare în judecată, reclamantul S.I. și-a întemeiat acţiunea pe prevederile art.1847 Cod civil, ale art.27 și ale art. 28 din Decretul-Lege nr.115/1998 și că au ignorat rolul activ pe care instanţa trebuia să-l exercite în lămurirea cadrului procesual și în ceea ce privește omisiunea de a se pronunţa asupra tuturor dovezilor administrate în cauză, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Recursul este fondat.

Reclamantul S.I. a investit Judecătoria Miercurea Ciuc cu o acţiune având ca obiect constatarea dobândirii de către acesta prin uzucapiune a dreptului de proprietate asupra imobilului, privind un teren în suprafaţă de 3100 m2 și construcţia edificată pe acesta, situat în satul Făgeţel, comuna Frumoasa, Judeţul Harghita și dezmembrarea imobilului ce-l deţine reclamantul cu transcrierea dreptului de proprietate al acestuia.

În cauză au fost chemaţi în judecată pârâţii B.G., B.D., B.M., B.M. și B.I., aceștia fiind proprietarii tabulari ai imobilului mai sus individualizat, înscris în Cartea Funciară 1702, Frumoasa, nr.top.2943/1/3, iar pe parcursul procesului au fost produse dovezi din care a rezultat decesul pârâţilor B.D. la 4 martie 1964, B.G. la 28 aprilie 1947, B.M. la 1 mai 1950, deci cu mult anterior introducerii acţiunii de către reclamant.

În ceea ce privește cadrul procesual activ, este de precizat că, reclamantul S.I. a decedat pe parcursul procesului, respectiv la 30 martie 2004, iar instanţa a pronunţat o hotărâre în care a menţionat că acţiunea acestuia a fost continuată de S.M. și S.A. deși nu s-a făcut dovada legitimării procesuale active a acestora, în sensul de a se depune certificat de calitate succesorală sau de moștenitor, de pe urma defunctului S.I. și nici cerere de introducere în cauză a acestor moștenitori, instanţa nedând dovadă de rol activ.

Potrivit art. 129 alin. (4) care consacră acest principiu, judecătorul, în tot cursul procesului este în drept să pună în dezbaterea părţilor orice împrejurări de fapt și de drept.

Astfel, urmare decesului reclamantului, instanţa, în virtutea rolului activ trebuia să solicite moștenitorilor reclamantului să facă dovada calităţii procesuale în sensul depunerii certificatului de calitate succesorală sau a aceluia de moștenitor de pe urma defunctului S.I. decedat la 30 martie 2004, copia certificatului de naștere al lui S.A. nefiind concludentă cât timp nu s-a făcut dovada că acesta are calitatea de moștenitor al defunctului.

Totodată după producerea acestor dovezi instanţa trebuia să pună în dezbaterea părţilor necesitatea formulării unei cereri de introducere în cauză a acestora, numai astfel, după dovedirea calităţii și a opţiunii de a continua procesul început de defunct, fiind lămurită legitimarea procesuală activă.

Nici în stabilirea cadrului procesual pasiv, instanţa nu a manifestat rol activ, a apreciat greșit că nu s-a făcut dovada decesului lui B.M. (ignorând copia certificatului de deces al acestuia) și a susţinut că, înainte de prima zi de înfăţișare, reclamantul și-a modificat acţiunea indicându-i în calitate de pârâţi, pe moștenitorii proprietarilor de carte funciară B.V., B.D., B.I..

Verificând actele dosarului este de observat că nu există vreo modificare de acţiune, astfel cum o califică instanţa, nefiind depusă vreo cerere, în sensul art.132 din Codul de procedură civilă.

Înscrisurile depuse de părţi la judecătorie nu pot constitui o modificare de acţiune în sens procesual, iar împrejurarea că B.V., B.D. și B.I. ar fi moștenitorii defuncţilor B.G., B.D., B.M. nu a fost dovedită, nefiind depuse acte de stare civilă, certificat de calitate sau certificat de moștenitor, din care să rezulte legitimarea procesuală pasivă a acestora, în cauza dedusă judecăţii.

Nici motivarea dată de Judecătoria Miercurea Ciuc în sensul că reclamantul nu trebuia să-și întemeieze acţiunea pe dispoziţiile Codului Civil nu este la adăpost de critici, întrucât instanţa a încălcat principiul disponibilităţii, potrivit cu care reclamantul a folosit mijlocul procesual ales de acesta pentru a-și exercita în instanţă dreptul material la acţiune, delimitarea obiectului și precizarea temeiul juridic, fiind de esenţa investirii, modalitatea juridică de sesizare a instanţei și stabilirea cadrului procesual, revenindu-i exclusiv reclamantului, în procesul civil.

Este de observat că organizarea publicităţii imobiliare sub forma cărţilor funciare, după principiul înscrierii, potrivit căruia asemenea drepturi nu pot fi dobândite decât prin efectul legii și din momentul înscrierii în cartea funciară, a impus un mod diferit de reglementare a uzucapiunii.

După o scurtă perioadă în care, în temeiul Legii nr. 389/1943 au fost în vigoare și în regiunile cu carte funciară dispoziţiile Codului civil român, în privinţa uzucapiunii, prin Legea nr. 241/1947 a fost pus în aplicare în Transilvania, Decretul-Lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, aplicabil deja în Bucovina potrivit Decretului-Lege nr. 115/1938.

Noua reglementare prevede două situaţii diferite de aplicare a uzucapiunii, prima reglementată de art. 27 din Decretul-Lege nr.115/1938, care permite dobândirea dreptului de către cel care, fiind înscris nelegitim în cartea funciară, l-a posedat timp de 10 ani, constituind astfel un efect al posesiei „tabulare” și cea de-a doua, de art. 28 care reglementează uzucapiunea „extratabulară”, împotriva cărţii funciare, prin stăpânirea de fapt asupra imobilului timp de 20 de ani de la decesul titularului înscris în cartea funciară, ori de la înscrierea declaraţiei acestuia de renunţare la drept.

Menţinând instituţia cărţilor funciare, însă cu modificări esenţiale, de natură a-i transforma fundamental configuraţia juridică, noua Lege a cadastrului funciar și a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 nu mai cuprinde o reglementare specială a uzucapiunii, referindu-se la aceasta, doar pentru a-i recunoaște efectul și faţă de terţi, independent de înscrierea dreptului dobândit așa încât proceselor în curs le rămân aplicabile vechile prevederi ale art. 27 și ale art. 28 din Decretul-Lege nr.115/1938.

Cu acest înţeles se răspunde motivului de recurs referitor la aplicarea greșită a legii de către instanţe și, concluzionând, este de arătat că, în această interpretare, este eronată aprecierea instanţei în sensul că reclamantul nu trebuia să-și întemeieze acţiunea pe dispoziţiile Codului Civil, interpretare dată cu încălcarea legii care constituie motiv de casare, prin care se încalcă principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte a admis recursul, a casat ambele hotărâri și a trimis cauza judecătoriei spre rejudecare, urmând ca instanţa de trimitere să stabilească cu respectarea principiului disponibilităţii cadrul procesual activ și pasiv în limita obiectului dedus judecăţii, conform temeiului de drept indicat de reclamant și cu manifestarea rolului activ, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 129 din Codul de procedură civilă, dând eficienţă prevederilor art.312 și ale art. 313 din același cod.