Judge incompatibility in re-judgment after cassation when referring court retains jurisdiction under amended procedural code

Incompatibilitate. Cazul judecătorilor recursului care au participat ulterior la soluționarea apelului, în urma admiterii, anterior, a recursului

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Incompatibilitate. Cazul judecătorilor recursului care au participat, ulterior, la soluționarea apelului, în urma admiterii anterior a recursului

Index alfabetic : Drept procesual civil

- incompatibilitate

C.proc.civ., art. 24 alin. 1

Dispozițiile art.24 alin. 1 C. proc. civ. sunt de ordine publică, astfel că indiferent de împrejurarea că una și aceeași curte de apel a avut competența, dată de modificările aduse Codului de procedură civilă, de a judeca una și aceeași pricină atât ca instanță de recurs, cât și ca instanță de trimitere a rejudecării apelului, sunt incidente dispozițiile procedurale arătate, potrivit cărora judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiași pricini în apel sau în recurs și nici în caz de rejudecare după casare.

I.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 5291 din 16 iunie 2005

La 9 iulie 1999, C.I. și C.E. au chemat în judecată pe pârâții G.N. și G.G., cerând să fie obligați să le plătească despăgubiri civile în sumă de 40 de milioane de lei reprezentând repararea prejudiciului cauzat prin neglijența lor constând în incendierea gospodăriei proprietatea reclamanților, care a avut drept consecință distrugerea mai multor bunuri.

Acțiunea astfel formulată și ulterior precizată a fost admisă în parte prin sentința civilă nr.2126 din 27 septembrie 2000 pronunțată de Judecătoria Drăgășani, pârâții fiind obligați în solidar la plata către reclamanți a sumei de 31.588.000 de lei cu titlu de daune.

Părțile au declarat apel.

Tribunalul Vâlcea, secția civilă prin decizia civilă nr.582 din 2 martie 2001, a respins apelul declarat de pârâți, a admis apelul declarat de reclamanți și, păstrând celelalte dispoziții ale hotărârii atacate, a schimbat această hotărâre în parte în sensul că a obligat pe pârâți să plătească reclamanților suma de 59.209.000 de lei cu titlu de despăgubiri civile.

Recursul declarat de către pârâți a fost admis prin decizia civilă nr.1944/R din 02 decembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, decizia instanței de apel fiind casată în întregime, iar cauza fiind trimisă spre rejudecare instanței de apel, stabilindu-se competența rejudecării apelului ca aparținând aceleiași Curții ca urmare a modificării, în timpul procesului, a Codului de procedură civilă prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.58/2003.

Rejudecând apelul, ca instanță de trimitere după casare, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, prin decizia nr.852/A din 29 aprilie 2004, a respins apelul declarat de reclamanți, a admis apelul declarat de pârâți și a schimbat în tot sentința civilă nr.2126 din 27 septembrie 2000 a Judecătoriei Drăgășani în sensul că a respins ca nefondată acțiunea.

Reclamanții au declarat recurs solicitând, casarea deciziei și, pe fond, admiterea acțiunii.

Prin concluziile scrise, reclamanții au detaliat motivarea în fapt și în drept a recursului și, ca excepție de ordine publică, au invocat cazul de casare constând în incompatibilitatea judecătorilor care au soluționat apelul, după casare, dată de împrejurarea că au făcut parte din completul care a dispus casarea.

Motivul de recurs referitor la incompatibilitatea judecătorilor este de ordine publică, putând fi invocat înaintea instanței de recurs, ca excepție de ordine publică, potrivit art.162 C. proc. civ.

Cercetând cu prioritate, în temeiul art.137 C. proc. civ., excepția de procedură astfel ridicată, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Din examinarea deciziei civile nr.1944/R din 02 decembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, ca instanță de recurs, comparativ cu decizia civilă nr.852/A din 20 aprilie 2004 (atacată prin recursul de față) pronunțată de aceeași curte de apel ca instanță de apel învestită prin prima decizie drept instanță de trimitere după casare, rezultă că doi judecători au făcut parte din amândouă completele de judecată.

Așadar, nu este cazul, în speță, potrivit căruia judecătorii care au casat o hotărâre ca instanță de recurs au judecat fondul pricinii tot ca instanță de recurs, ci de faptul că doi dintre membrii completului care au judecat recursul, dispunând casarea cu trimitere la instanța de apel, au judecat și apelul ca instanță de trimitere.

Indiferent de împrejurarea că una și aceeași curte de apel a avut competența, dată de modificările aduse Codului de procedură civilă, de a judeca una și aceeași pricină atât ca instanță de recurs, cât și ca instanță de trimitere a rejudecării apelului, sunt incidente dispozițiile art.24 alin.1 C. proc. civ., potrivit cărora judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiași pricini în apel sau în recurs și nici în caz de rejudecare după casare.

Deci, judecătorii care au pronunțat decizia de casare dată în recurs au devenit incompatibili a soluționa apelul, astfel încât hotărârea, obiect al recursului de față, a fost dată de o instanță care nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, ceea ce constituie cazul de recurs prevăzut de art.304 pct.1 C. proc. civ.

Ca urmare, s-a admis recursul, s-a casat hotărârea atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Pitești.

Față de soluția dată recursului, în raport cu motivul arătat, nu se procedează la cercetarea celorlalte motive de recurs, dezvoltate prin însuși recursul și detaliate prin concluziile scrise, care urmează a fi examinate, ca susțineri de fond ,de către instanța de trimitere.