Passive standing of municipal bodies in restitution of abnormally seized property; res judicata bar inapplicable after enforcement prescription; inadmissibility of new grounds on appeal

Calitate procesuală pasivă. Autoritate de lucru judecat. Recurs cu motive neinvocate prin apel. Recurs declarat de altă parte, decât cea vătămată

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Calitate procesuală pasivă. Autoritate de lucru judecat. Recurs cu motive neinvocate prin apel. Recurs invocat de altă parte, decât cea vătămată

Index alfabetic : Drept procesual civil

- calitate procesuală pasivă (în speţă, a Consiliului General al Municipiului București și a Municipiului București)

- autoritate de lucru judecat (excepţie nefondată)

- recurs (motiv neinvocat în apel; motiv neinvocat de partea vătămată)

-

În litigiile referitoare la imobilele preluate în mod abuziv de stat au calitate procesuală pasivă atât Consiliului General al Municipiului București cât și acest municipiu.

În cazul în care o primă hotărâre judecătorească nu s-a pus în executare în termenul prescripţiei extinctive, nu se încalcă autoritatea de lucru judecat prin exercitarea unei noi acţiuni.

În recurs, nu poate fi cercetat un motiv care nu a fost invocat în apel, și nu se poate invoca un motiv ce trebuie formulat numai de partea vătămată.

I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală,

decizia nr. 5264 din 16 iunie 2005

Prin sentinţa civilă nr.4845 din 5 mai 1994 a Judecătoriei sectorului 3 București - rămasă definitivă și irevocabilă - pârâtul Consiliul Local al municipiului București a fost obligat să restituie în deplina proprietate și posesie a reclamantei C.F.A.V. un imobil situat în București, în calitate de adevărată proprietară, ca moștenitoare a defuncţilor P.G. și P.M., prin nelegalitatea și inaplicabilitatea deciziei de preluare de către stat în baza Decretului nr.92/1950.

Prin aceeași sentinţă, s-a dispus înregistrarea dreptului de proprietate al reclamantei în Registrul de transcripţiuni imobiliare și la Administraţia Financiară sector 3 București.

Pentru executarea acestei hotărâri judecătorești, primarul general al Municipiului București a emis Dispoziţia nr.1191 din 19 august 1997, dispunând restituirea imobilului în proprietatea reclamantei pe bază de proces-verbal și radierea dreptului de proprietate al statului din Registrul de transcripţiuni și inscripţiuni imobiliare.

Anterior, însă, emiterii dispoziţiei primarului, a fost perfectat contractul de vânzare-cumpărare nr. 567 din 5 martie 1997 având ca temei Legea nr.112/1995, prin care Societatea Comercială „Centrul Istoric” S.A. București a vândut soţilor C.I. și C.C. apartamentul nr.26 din imobil.

Prin procesul-verbal nr.10382 din 20 octombrie 1997 Primăria municipiului București a predat reclamantei 4 apartamente ocupate de chiriași, excepţie făcând un număr de 17 apartamente vândute anterior în temeiul Legii nr.112/1995, făcând parte integrantă din imobil.

Prin acţiunea civilă din 11 noiembrie 1997, reclamanta C.F.A.V. a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul București (reprezentat de Consiliul Local și primarul general); Societatea Comercială „Centrul Istoric” S.A. București, C.I. și C.C. solicitând : obligarea primului pârât să-i restituie efectiv imobilul prin predarea-primirea posesiei; să fie desfiinţat prin nulitate absolută contractul de vânzare-cumpărare privind apartamentul nr.26, intervenit între ceilalţi pârâţi și să fie obligaţi pârâţii persoane fizice să-i lase în deplină proprietate și posesie apartamentul pe care îl ocupă.

La data de 10 februarie 1998, pârâta C.C., în nume propriu și în numele soţului său C.I., a chemat în garanţie pe copârâţii Consiliul General al municipiului București și S.C. „Centrul Istoric” S.A. pentru a fi obligaţi, în caz de pierdere a procesului, să îi despăgubească în echivalentul preţului plătit și actualizat.

Prin cererea din 23 martie 1998, pârâta chemată în garanţie S.C.”Centrul Istoric” S.A. a arătat că a depus preţul obţinut din vânzarea apartamentului la Trezoreria statului, astfel că se impune introducerea în cauză a reprezentantului statului, cerere rezolvată de Judecătoria sectorului 3 București prin introducerea în cauză în calitate de pârât a Ministerului Finanţelor.

Constatând că pârâtul C.I. a decedat la 5 mai 1997 (anterior introducerii acţiunii de către reclamantă), aceeași instanţă a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâţi a moștenitorilor defunctului, anume C.P. și U.D.

La 26 octombrie 1999, reclamanta a evaluat imobilul în litigiu la suma de 160 milioane de lei, iar, pe cale de consecinţă, Judecătoria sectorului 3 București și-a declinat în favoarea Tribunalului București competenţa soluţionării cauzei, sens în care a pronunţat sentinţa civilă nr.9650 din 26 octombrie 1999.

Prin sentinţa civilă nr.445 din 18 aprilie 2000, Tribunalul București, secţia a IV-a civilă a admis acţiunea faţă de toţi pârâţii, pe care i-a obligat să lase imobilul în deplina proprietate și posesie a reclamantei, a constatat nul absolut contractul de vânzare-cumpărare nr.567 din 5 martie 1997 și a anulat ca netimbrată cererea de chemare în garanţie aparţinând pârâţilor C.C., C.P. și U.D.

Apelurile declarate de pârâţii Municipiul București, C.C., C.P. și U.D. au fost respinse ca nefondate prin decizia civilă nr.102 din 22 februarie 2001 pronunţată de Curtea de Apel București, secţia a IV-a civilă.

În schimb, prin aceeași decizie, a fost admis apelul declarat de Ministerul Finanţelor, iar sentinţa primei instanţe a fost schimbată în parte în sensul că, păstrându-se celelalte dispoziţii, a fost respinsă acţiunea faţă de pârâtul Ministerul Finanţelor ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Decizia de mai sus a fost atacată prin recursuri de sine stătătoare de către pârâţii Consiliul General al municipiului București și C.C.

Ca motive principale de recurs, pârâtul persoană juridică a susţinut că, potrivit prevederilor art.2 pct.1, art.4, art.5 pct.1 și art.42 pct.2 din Legea nr.69/1991 republicată, Consiliul General al municipiului București nu are calitatea de reprezentant al Municipiului București, calitate procesuală pasivă în cauza de faţă având numai Municipiul București reprezentat legal de primarul general, iar cu privire la capătul de cerere privind restituirea imobilului Consiliul General al municipiului București nu are posesia acestuia, dat fiind că apartamentul nr.26 a fost vândut pârâţilor C.I: și C.C., temeiuri pentru care se impune admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate în cauză, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului General al municipiului București și respingerea acţiunii faţă de acest pârât.

Pentru ipoteza respingerii cererii de mai sus, același pârât a invocat autoritatea lucrului judecat dată de sentinţa civilă nr.4845/1994, și a mai susţinut că : nu au fost respectate dispoziţiile art. 95 Cod procedură civilă, de către Tribunalul București, care a dispus nejustificat citarea prin mica publicitate și la ușa instanţei a pârâtei U.D.; nu s-a făcut dovada relei-credinţe a subdobânditorilor cu titlu oneros al imobilului, care au avut convingerea fermă că au cumpărat apartamentul de la adevăratul proprietar, mai ales că reclamanta nu a făcut dovada că a fost pusă în posesia imobilului, iar transcrierea invocată de reclamantă este ulterioară contractului de vânzare-cumpărare, astfel că operează teoria vânzătorului aparent, contractul nefiind lovit de nulitate absolută.

Pentru susţinerile subsidiare, pârâtul a cerut admiterea recursului, casarea hotărârilor și, pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Aceeași cerere face și obiectul recursului declarat de pârâta C.C., care, susţine că instanţele nu au reţinut că pârâţii cumpărători nu au fost notificaţi de către reclamantă cu privire la existenţa acţiunii în revendicare și că aceasta a cerut punerea în posesie numai după 3 ani, predându-i-se doar 4 apartamente, nu și celelalte 17 vândute în temeiul Legii nr.112/1995, astfel că în mod greșit a fost constatată reaua-credinţă a cumpărătorilor, în realitate cauza contractului nefiind contrară bunelor moravuri sau ordinii de drept, contractul fiind valabil și respectând legile în vigoare la data perfectării lui.

Recursurile nu sunt întemeiate.

Este inadmisibilă critica comună din ambele recursuri referitoare la nereţinerea de către instanţe a bunei credinţe a pârâţilor, părţi contractante în vânzarea-cumpărarea imobilului, întrucât este formulată omisso medio, fără să fi constituit și motive de apel.

Astfel, prin apel Municipiul București a invocat mai multe excepţii, iar cu privire la fondul litigiului a susţinut doar faptul că hotărârea judecătorească din anul 1994 nu a fost pusă în executare în termenul de prescripţie de 3 ani și a fost transcrisă fără a exista proces-verbal de predare-primire a imobilului, iar pârâţii persoane fizice au invocat lipsa de procedură cu U.D., inexistenţa nulităţii absolute, reclamanţii putând invoca numai nulitatea relativă și faptul că acţiunea reclamanţilor trebuia timbrată, imputându-le, cu privire la fondul pricinii, că au ascuns titlul lor de proprietate și nu l-au pus în executare.

Ca urmare, nepunând în discuţia instanţei de apel buna lor credinţă cu prilejul vânzării-cumpărării, instanţa de apel nici nu a analizat fondul cauzei sub acest aspect, astfel că el nu poate fi invocat pentru prima dată pe calea recursului.

Pentru aceleași considerente, de formulare omisso medio, nu poate fi cercetat nici motivul de recurs invocat de Consiliul General al municipiului București referitor la faptul că nu este posesorul imobilului revendicat.

Și celelalte critici din recursul declarat de Consiliul General al municipiului București sunt neîntemeiate.

Astfel, instanţa de apel a rezolvat legal problema calităţii procesuale pasive, statuând că Municipiul București are calitate procesuală pasivă, reprezentat fiind de primarul general.

De altfel, și prin dispozitivul deciziei recurate, instanţa de apel a menţionat expres că respinge apelul declarat de Municipiul București reprezentat de primarul general.

Cu alte cuvinte, critica din recurs nu are în realitate obiect, Consiliul General al municipiului București nefiind considerat reprezentant al pârâtului Municipiul București.

Este adevărat că prin hotărârea primei instanţe s-a dispus obligarea pârâtului Consiliul General al municipiului București de a respecta proprietatea reclamanţilor asupra imobilului, însă instanţa de apel a rezolvat corect acest aspect, constatând că, potrivit atribuţiunilor conferite prin lege, în special prin art.12(5) din Legea nr.213/1998, Consiliul General al municipiului București reprezintă, ca organ deliberativ, Municipiul București în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunurilor cuprinse în art.6 al aceleiași legi.

Autoritatea lucrului judecat dat de sentinţa civilă nr.4845/1994 nu operează, în cauză, dat fiind că, așa cum însuși recurentul susţine, nu mai poate fi pusă în executare prin împlinirea termenului de prescripţie, ceea ce justifică introducerea unei noi acţiuni în revendicare de către aceeași parte, cu același obiect și împotriva acelorași pârâţi.

În fine, cu referire la eventuala judecare a pricinii cu încălcarea regulilor privind citarea pârâtei U.D., se constată că asemenea neregularitate, dacă s-a produs, a pricinuit o vătămare numai acelei părţi, care însă nu a înţeles să o invoce prin exercitarea căii de atac a recursului, astfel încât ea nu poate fi temei de recurs pentru o parte care nu a fost prejudiciată.