Quantification of moral damages for unlawful arrest and judicial error; evidentiary standard for material losses under state liability.

Daune materiale și morale. Arestarea nelegală. Criterii de evaluare a întinderii despăgubirilor.

Cuprins pe materii. Drept civil. Obligaţii izvorând din cauzarea de prejudicii. Răspunderea statului pentru erori penale. Daune materiale și morale.

Index alfabetic. Drept civil.

- Daune materiale și morale;

- Criterii de evaluare a întinderii despăgubirilor.

C.pr.pen.: art. 504 și urm.

Daunele materiale cerute de reclamanţi pot fi acordate numai în măsura dovedirii lor.

Cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare. Cuantumul daunelor morale se stabilește, prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanţa de judecată a criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic și psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care le-a fost afectată situaţia familiară, profesională și socială. Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei erorii judiciare.

Î.C.C.J., Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 4458 din 27 mai 2005

Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Dolj reclamamnţii G.G. și G.H. au chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea la plata echivalentului în lei a sumei de 200.000 de dolari, cu titlu de daune cauzate prin arestarea nelegală și cercetarea reclamanţilor pentru comiterea infracţiunii de omor.

Pârâtul a solicitat respingerea acţiunii reclamanţilor, invocând excepţia prescripţiei dreptului la acţiune susţinând că în dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj s-a întocmit Rechizitoriul din 18 decembrie 1997 prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a reclamanţilor, astfel că, dreptul la acţiune pentru daune s-a născut la această dată, acţiunea fiind înregistrată cu depășirea termenului legal.

Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, susţinându-se că prejudiciul nu este cert, că reclamanţii nu au indicat elemente de evaluare a daunelor.

Prin sentinţa civilă nr.91 din 21 ianuarie 2002 Tribunalul Dolj a respins acţiunea reclamanţilor, reţinând că dreptul la acţiune s-a prescris, reclamanţii s-au adresat cu acţiune la 11 decembrie 2000, iar dreptul la acţiune s-a născut la data citării în calitate de părţi civile în dosarul nr.202/1998, când au luat cunoștinţă de calitatea conferită prin rechizitor. Prima instanţă a motivat că în lipsa comunicării prin care reclamanţii să fi fost încunoștiinţaţi în legătură cu scoaterea de sub urmărire ca părţi civile a determinat nașterea dreptului la acţiune pentru acordarea daunelor pentru arestare și anchetare nelegală.

Împotriva acestei hotărâri, au formulat apel reclamanţii, solicitând schimbarea în tot a hotărârii, întrucât s-a reţinut, în mod nelegal, prescripţia dreptului la acţiune.

Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de reclamanţi, a anulat sentinţa Tribunalului Dolj și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiș.

Recursul declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a fost admis de Curtea Supremă de Justiţie, care a casat decizia și a trimis dosarul aceleiași instanţe pentru soluţionare pe fond.

Curtea de Apel Timișoara luând în examinare apelul declarat de reclamanţi împotriva deciziei Tribunalului Dolj, a admis apelul formulat de reclamant, a anulat sentinţa și rejudecând a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţi și a obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamanţilor suma de 250.000.000 de lei pentru fiecare cu titlu de daune morale, reţinând că reclamanţii au suferit un prejudiciu prin reţinerea ilegală timp de o săptămână, apreciind că reparaţia pecuniară este echitabilă, compensatorie și proporţională daunei morale suferite de aceștia.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanţii, cât și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Recursurile vor fi analizate împreună, având în vedere trăsătura comună cu privire la întinderea cuantumului despăgubirilor, care atât pe reclamanţi cât și pe pârâţi îi nemulţumește în raport cu stabilirea sumelor acordate.

În analizarea recursurilor și în raport de actele dosarului se constată următoarele :

Reclamanţii G.G. și G.H. au fost reţinuţi prin ordonanţele de reţinere din 18 ianuarie 1989 ale fostei Miliţii a Judeţului Dolj și arestaţi preventiv, conform mandatelor de arestare preventivă nr.17/P/1989 emise de Procuratura Judeţeană Dolj pe perioada 19 ianuarie – 24 ianuarie 1989, în dosarul penal în care s-au făcut cercetări cu privire la moartea numitului S.F., tatăl reclamantei, G.G.

În urma cercetărilor s-a stabilit că o altă persoană a comis infracţiunea prevăzută de art.183 Cod penal, inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul din 18 decembrie 1997. Prin același rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a reclamanţilor.

Pentru că au fost lipsiţi de libertate pe nedrept și au suferit prejudicii morale, reclamanţii, în temeiul art.504, alin.II C.pr.civ. sunt îndreptăţiţi la repararea acestor prejudicii.

Cu privire la daunele materiale cerute de reclamanţi instanţa a apreciat că acestea pot fi acordate numai în măsura dovedirii lor. Ori, reclamanţii în dovedirea pretenţiei de 210.000 USD au depus la dosar o scrisoare care, însă nu este de natură a constitui o probă indubitabilă a nerealizării acestui beneficiu, urmare a procesului penal, astfel că, în mod corect instanţa de apel nu le-a acordat daune materiale, critica privind acest aspect se constată a fi neîntemeiată.

Cu privire la cuantificarea prejudiciului moral este de reţinut că aceasta nu este supusă unor criterii legale de determinare. În acest caz, cuantumul daunelor morale se stabilește, prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanţa de judecată a criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic și psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care le-a fost afectată situaţia familiară, profesională și socială. Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei erorii judiciare.

În speţă, instanţa a fost în măsură, cu referire la instanţa de apel, să aplice aceste criterii, ca urmare a faptului că reclamanţii au produs acel minim de argumente și indicii din care să rezulte măsura afectării drepturilor nepatrimoniale prin arestarea nelegală de natură a duce la evaluarea corectă a despăgubirilor ce urmau să compenseze prejudiciul moral.

Așa fiind, se constată că, stabilind cuantumul daunelor morale, instanţa de apel a pronunţat o soluţie legală, așa încât criticile formulate prin cele trei recursuri apar ca fiind neîntemeiate și sub acest aspect urmează a fi respinse, ca nefondate.