Real estate sale nullity: lack of discernment as relative nullity subject to statute of limitations and limits of derivative action standing

Contract de vânzare-cumpărare. Acţiune în constatarea nulităţii contractului. Prescripţia extinctivă. Acţiunea oblică

Cuprins pe materii : Drept civil. Contract de vânzare-cumpărare. Acţiune în constatarea nulităţii contractului. Prescripţia extinctivă. Acţiunea oblică

Index alfabetic :Drept civil

- contract de vânzare-cumpărare

- nulitate

- prescripţie

- acţiune oblică

C.civ., art.948 și urm, art. 953 și urm.,

art.973 și urm., art.1294 și urm

Decretul nr.167/1958, art. 3

Lipsa discernământului, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, constituie un caz de nulitate relativă – iar nu de nulitate absolută – deoarece în exprimarea voinţei nu se relevă inexistenţa consimţământului, ci un viciu al acesteia. Ca urmare, acţiunea – în speţă a vânzătorului – este prescriptibilă în termenul de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul nr. 167/1958.

Terţul, faţă de contractul de vânzare-cumpărare, nu are calitatea procesuală prin invocarea dreptului la acţiune oblică, în temeiul art.974 C.civ., în lipsa unei creanţe, lichidă și exigibilă, care să-i confere calitatea de creditor al părţii care cere anularea contractului de vânzare-cumpărare.

I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală,

decizia nr. 3255 din 21 aprilie 2005

La 16 octombrie 2003, reclamantele V.V. și C.V. au chemat în judecată pe pârâtul P.M.T., solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.474 din 25 noiembrie 1999 și să dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară.

În motivarea cererii, V.V. a arătat că între ea și pârât a intervenit o convenţie, în sensul că acesta a împrumutat-o cu 20.000.000 de lei, reclamanta înţelegând, atunci când a semnat în faţa notarului, să garanteze cu garsoniera, dar în nici un caz să înstrăineze acest spaţiu de locuit. Că, avea probleme grave de sănătate în perioada în care a semnat acest act, discernământul său fiind abolit.

Reclamanta C.V. și-a motivat cererea, arătând că deși nu a fost parte în contractul de vânzare-cumpărare, are interes să solicite constatarea nulităţii absolute a acestuia, întrucât, cu doar o lună înainte, respectiv la 21 octombrie 1999, ea și soţul său, între timp decedat, au întocmit un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere, deși clauza de întreţinere nu s-a stipulat în act. Că, în perioada imediat următoare încheierii contractului cu V.V., aceasta a avut grave probleme de sănătate, astfel că, din acest motiv, a și încheiat actul cu pârâtul P.M.T.

Prin sentinţa civilă nr. 8178 din 19 decembrie 2003, Judecătoria Târgu Jiu a respins acţiunea, iar Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin decizia nr. 542 din 18 martie 2004, a respins apelul declarat de reclamante.

Instanţele au reţinut, în esenţă, cu largă motivare, în fapt și în drept, că nu există temei de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare, că este prescris dreptul de a se obţine nulitatea relativă a contractului și că nu sunt îndeplinite condiţiile exercitării acţiunii oblice de către reclamanta C.V.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantele, susţinând că cele două instanţe au fost lipsite de rol activ, respingând nejustificat cererea privind efectuarea unei expertize psihiatrice cu care să dovedească lipsa discernământului reclamantei V.V., în condiţiile în care s-a dovedit cu acte medicale că aceasta avea grave tulburări de comportament la momentul semnării actului.

Reclamanta V.V. învederează că, la data încheierii contractului, a primit o sumă de bani, având credinţa încheierii unui

contract de împrumut, iar nu a unui contract de vânzare-cumpărare, susţinând, totodată, că lipsa totală a discernământului echivalează cu lipsa consimţământului. Nefiind un simplu viciu de consimţământ, constituie o cauză de nulitate absolută și nu relativă, așa cum au reţinut cele două instanţe.

Reclamanta C.V. arată că în mod greșit s-a reţinut că nu are calitate procesuală activă, cu motivarea că nu a fost parte în act, precizând că a invocat interesul în anularea acestui act pe calea acţiunii oblice. În acest sens, reclamanta susţine că a vândut imobilul reclamantei V.V. în ideea de a fi întreţinută; or, prin înstrăinarea de către aceasta a imobilului, după numai o lună, se vede pusă în situaţia de a rămâne fără locuinţă și fără posibilitatea de a i se acorda întreţinerea promisă.

Recursul nu este fondat.

Contrar susţinerilor reclamantelor - conform cărora ambele instanţe ar fi nesocotit principiul rolului activ al judecătorului, prin respingerea probei cu expertiză psihiatrică solicitată - din încheierile de ședinţă și practicalele hotărârilor pronunţate de judecătorie și curtea de apel rezultă că această probă nu a fost cerută.

Ca atare, nu se poate reţine că dispoziţiile art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă au fost încălcate, câtă vreme reclamantele aveau posibilitatea de a propune și administra probatorii.

Din modul de formulare a recursului se poate deduce critica nepronunţării instanţelor asupra actelor medicale existente la dosar.

Instanţele au analizat aceste mijloace de probă, dar le-au considerat nerelevante pentru dezlegarea pricinii, în condiţiile în care în mod corect a reţinut că din nici unul dintre actele medicale nu rezultă că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, reclamanta V.V. nu ar fi avut discernământul faptelor sale.

Susţinerea potrivit căreia s-a făcut dovada erorii-obstacol, se vădește de asemenea nefondată.

Lipsa totală a consimţământului, cum este eroarea obstacol, constituie o cauză ce atrage nulitatea absolută a actului juridic, deoarece o parte crede că încheie un anumit act juridic, iar cealaltă parte are credinţa greșită că încheie un alt act juridic.

Or, în speţă, așa cum în mod corect au reţinut instanţele, nici o probă administrată nu este de natură să confirme susţinerea reclamantei V.V. în sensul falsei reprezentări a naturii actului juridic încheiat cu pârâtul, ca fiind un contract de împrumut, iar nu unul de vânzare-cumpărare.

Critica potrivit căreia în mod greșit cele două instanţe au reţinut că lipsa discernământului constituie un caz de nulitate relativă nu este întemeiată, deoarece lipsa discernământului în exprimarea voinţei nu relevă inexistenţa consimţământului, ci un simplu viciu al acestuia, care nu atrage decât nulitatea relativă a actului.

Neîntemeiată este și critica privind greșita reţinere de către instanţă a lipsei calităţii procesuale active a reclamantei C.V. Atâta vreme cât reclamanta nu a fost parte în contractul de vânzare-cumpărare, instanţa a reţinut în mod corect că aceasta nu are calitate procesuală activă, nulitatea relativă putând fi invocată numai de părţile contractante.

Pe de altă parte, reclamanta C.V. se prevalează de dispoziţiile art. 974 Cod civil, susţinând, în recurs, că a invocat interesul în anularea actului pe calea acţiunii oblice.

Este adevărat că nulitatea relativă poate fi invocată și de creditorii chirografari, pe calea acţiunii oblice, în conformitate cu prevederile art.974 Cod civil; însă, așa cum în mod corect au reţinut instanţele, C.V. și-a înstrăinat definitiv dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, printr-un contract de vânzare-cumpărare și nu de întreţinere.

Introducerea acţiunii oblice este condiţionată de existenţa unei creanţe certe, lichide și exigibile. Or, ca urmare a înstrăinării apartamentului, reclamanta C.V. nu are titlu executoriu prin care să-i fie constatată creanţa, nu are calitatea de creditoare și, pe cale de consecinţă, nu are calitate procesuală activă în a solicita, pe calea acţiunii oblice, constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare, pentru lipsa discernământului reclamantei V.V., lipsa discernământului constituind, pentru considerentele mai înainte arătate, o cauză ce atrage nulitatea relativă a actului juridic.

Cu prilejul soluţionării recursului, reclamantele au depus la dosar sentinţa civilă nr.5310 din 9 septembrie 2004 a Judecătoriei Târgu Jiu, definitivă prin neapelare, prin care s-a admis acţiunea formulată de reclamanta C.V. împotriva pârâtei V.V., dispunându-se anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.327 din 21 octombrie 1999, prin care prima a înstrăinat celei de a doua imobilul în litigiu, dispunându-se totodată repunerea părţilor în situaţia anterioară. Legalitatea contractului, care face obiectul prezentei cauze, și a hotărârii atacate nu pot fi însă analizate în raport de această hotărâre, pronunţată ulterior datei la care s-a pronunţat hotărârea recurată, într-un proces purtat numai între recurentele C.V. și V.V.

Pentru considerentele ce preced, s-a respins recursul.