Vindication of abusively nationalized property: absolute nullity of title and inadmissibility of incidental appeals in cassation

- Acţiune în revendicare. Imobil preluat de stat prin naţionalizare. Admisibilitate.

- Recurs incident și recurs provocat. Inadmisibilitatea în recursul reglementat prin art. 299 și următ. din C.pr.civ.

Cuprins pe materii. Drept civil. Drept procesual civil.

- Imobil naţionalizat.

- Revendicare.

- Recurs incident și recurs provocat.

§ Decretul nr. 92/1950; art. II

§ C.pr.civ.: art. 480 C.civ.

§ C.pr.civ.: art. 293, art. 2931, art. 316.

1. Încălcarea dispoziţiilor art. II din Decretul nr. 92/1950 conferă caracterul abuziv al măsurii de naţionalizare și un astfel de titlu, emis cu încălcarea legii, nu poate fi considerat valabil, fiind lovit de nulitate absolută. Ca urmare, statul nu poate opune un titlu valabil persoanei care revendică imobilul ce a fost preluat abuziv prin naţionalizare.

2. Persoana juridică ce are posesia și administrarea imobilului naţionalizat are calitate procesuală pasivă, acasta urmând a fi obligată în acţiunea în revendicare, fondată pe art. 481 C.civ. - acţiune introdusă anterior Legii nr. 10/2001- iar nu statul.

3. Recursul incident și recursul provocat nu sunt admisibile în calea de atac a recursului reglementat, prin art. 299 și următ. C.pr.civ., fiind potrivnice acesteia în sensul prevăzut în art. 316 din același Cod.

Î.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia 525 din 27 ianuarie 2005.

La 13 septembrie 1999, reclamanta A.C.C., a solicitat instanţei obligarea pârâţilor Statul Român, Municipiul Constanţa, Consiliul Local Constanţa și Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanţa, să-i lase în deplină proprietate și posesie un imobil situat în Constanţa, compus din construcţie și teren.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la data de 3 iunie 1944, cu actul de vânzare nr. 578 transcris la Grefa Tribunalului Constanţa sub nr. 432 din 3.06.1944, autoarea sa M.Gh.A. a dobândit imobilul compus din parter, etaj și mansardă și terenul aferent. Imobilul a fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950, cu toate că autoarea sa nu se încadra în categoriile de persoane avute în vedere de acest act normativ. Este unica moștenitoare a defuncţilor săi părinţi G. și M.A., calitate în care este îndreptăţită să formuleze acţiunea.

În drept, reclamanta și-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 480 Cod civil.

Prin sentinţa civilă nr. 436 din 22 mai 2000, Tribunalul Constanţa a respins ca nefondată acţiunea, reţinând că imobilul revendicat a aparţinut familiei autorilor reclamantei, ai căror membri nu făceau parte din categoria persoanelor exceptate de la naţionalizare.

Apelul declarat de reclamantă a fost respins de Curtea de Apel Constanţa, prin decizia nr. 86 din 20.03.2001, pentru aceleași considerente avute în vedere de prima instanţă.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, susţinând că în mod greșit ambele instanţe au considerat inaplicabile prevederile art. II din Decretul nr. 92/1950.

Curtea Supremă de Justiţie, (denumită așa la data judecării) prin decizia nr. 2038 din 24 mai 2002, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat ambele hotărâri și a trimis cauza spre o nouă judecată la instanţa de fond.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut următoarele: Rezolvarea dată de instanţă problemei categoriei socio-profesionale în care se încadra autorul reclamantei și în raport de aceasta a incidenţei art. II din Decretul nr. 92/1950 este greșită, analiza probatoriilor fiind incompletă și necoroborată. Excepţia de ordine publică a inadmisibilităţii acţiunii, formulată pentru prima dată în recurs de intimata pârâtă Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanţa, este nefondată. Susţinerea că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, instanţele nu mai pot verifica valabilitatea titlului statului, în baza art. 6 din Legea nr. 213/1998, este contrară principiilor generale în drept în materia aplicării legii civile în timp. Ar fi imposibil de justificat teoretic de ce o acţiune în revendicare, întemeiată pe dreptul comun (art. 480 și urm. C.civ.), aflată deja de mai mulţi ani pe rolul instanţelor, devine inadmisibilă prin apariţia unei legi speciale de reparaţie.

Tribunalul Constanţa, prin sentinţa nr. 26 din 10 ianuarie 2003, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice și a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei R.A.E.D.P.P. Constanţa. A fost admisă acţiunea și pârâţii Municipiul Constanţa, Consiliul Local Constanţa și R.A.E.D.P.P. Constanţa au fost obligaţi să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul revendicat. A fost respinsă acţiunea faţă de pârâtul Statul Român, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut întocmai situaţia de fapt invocată de reclamantă: deposedarea în mod abuziv de imobilul în litigiu.

R.A.E.D.P.P. Constanţa a atacat cu apel această sentinţă, susţinând, în esenţă, că: imobilul revendicat a fost preluat legal de stat în baza Decretului nr. 92/1950; nu a fost notificată în termen de 6 luni, în vederea restituirii în natură a imobilului; greșit a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a sa.

Curtea de Apel Constanţa, prin decizia civilă nr. 41 din 5 mai 2003, a respins ca nefondat apelul reţinând că: imobilul în litigiu se află în administrarea R.A.E.D.P.P. Constanţa, regie autonomă, care îl exploatează prin închiriere, astfel că are calitate procesuală pasivă; reclamanta s-a legitimat ca proprietar al imobilului revendicat, iar deposedarea antecesorilor acesteia de imobil s-a făcut în mod abuziv, cu încălcarea Decretului nr. 92/1950.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta R.A.E.D.P.P. Constanţa, care a criticat hotărârea pronunţată în cauză, pentru aplicarea greșită a legii, reiterând același motiv ca și în apel.

La termenul de judecată din data de 30 aprilie 2004, pârâţii Consiliul Local Constanţa și Municipiul Constanţa - prin primar au depus cerere de aderare parţială la recursul declarat de pârâta R.A.E.D.P.P. Constanţa. În drept, și-au întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 316 și art. 293 alin. 1 Cod procedură civilă

Recursul declarat de pârâta R.A.E.D.P.P. Constanţa, nu este fondat.

Formulând acţiunea în revendicare, reclamanta a dedus judecăţii încălcarea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, solicitând restabilirea acestui drept, încălcat prin aplicarea abuzivă a dispoziţiilor art. II din Decretul nr. 92/1950.

Încălcarea dispoziţiilor art. II din Decretul nr. 92/1950, conferă caracterul abuziv al măsurii de naţionalizare și un astfel de titlu, emis cu încălcarea legii, nu poate fi considerat valabil, fiind lovit de nulitate absolută.

Prin urmare, statul nu poate invoca proprietatea asupra imobilului revendicat în baza unui titlu nul, în speţă nefiind aplicabile dispoziţiile Legii nr. 112/1995, act normativ ce reglementează regimul juridic al unei categorii restrânse de imobile, respectiv cele cu destinaţie de locuinţă, preluate cu titlu valabil de Statul Român.

În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a R.A.E.D.P.P. Constanţa, ambele instanţe judicios au stabilit că pârâta recurenta a fost înfiinţată prin Hotărârea Consiliului Local Constanţa nr. 332 din 2 august 1996, și conform art. 1 din Regulamentul de organizare și funcţionare aprobat prin Hotărârea nr. 361 din 13.09.1996, administrează imobilul în litigiu, astfel că, alături de Municipiul Constanţa, are calitate procesuală pasivă, hotărârea pronunţată urmând a-i fi opozabilă.

Recursul declarat de pârâţii Consiliul Local Constanţa și Municipiul Constanţa, este inadmisibil.

Art. 316 Cod procedură civilă - potrivit căruia dispoziţiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice - nu poate fi invocat pentru ca, în condiţiile art. 293 și 2931 Cod procedură civilă, să se declare un recurs incident sau un recurs provocat.

Art. 316 Cod procedură civilă îngăduie ca, în recurs, să se aplice dispoziţiile privitoare la judecata în apel.

Or, art. 293 și 2931 sunt înscrise în Capitolul I intitulat „Termenul și formele apelului”, judecarea apelului constituind capitolul II al Titlului IV din cartea a II-a a codului.

Pe de altă parte, specific apelului este devoluţiunea care, în limitele fixate de apelant, prin motivele de apel, înseamnă o analiză a sentinţei atât sub aspectul nelegalităţii cât și al netemeiniciei, putându-se stabili o altă situaţie de fapt decât cea reţinută de prima instanţă.

În schimb, în etapa recursului se cercetează numai nelegalitatea hotărârii atacate.

A aprecia că dispoziţiile art. 316 Cod procedură civilă pot fi folosite pentru a justifica aderarea la recurs ar însemna o ignorare a deosebirilor de natură și regim juridic dintre apel și recurs și extinderea, prin analogie, a unor instituţii incompatibile cu etapa procesulă a recursului.

Pentru aceste considerente, Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta R.A.E.D.P.P. Constanţa și ca inadmisibilă cererea pârâţilor Consiliul Local Constanţa și Municipiul Constanţa de aderare la recursul primei pârâte.