Reinstatement in time for appeal denied for work-related travel; cassation appeal dismissed

Apel. Cerere de repunere în termenul de declarare a apelului.

Cuprins pe materii. Drept procesual civil. Judecata. Hotărâre judecătorească. Căile de atac. Apel. Cerere de repunere în termenul de declarare a apelului.

Index alfabetic.Drept procesual civil

- Apel. Cerere de repunere în termenul de declarare a apelului.

C. pr. civ.: art. 103

Cererea de repunere părţii în termenul de declarare a apelului este reglementată prin art. 103 din Codul de procedură civilă, cu dispoziţii mai restrictive - „o împrejurare mai presus de voinţa părţii” – decât acelea prevăzute în art. 19 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 – cauze „temeinic justificate”

Î.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 339 din 20 ianuarie 2005

Prin sentinţa civilă nr. 1126 din 24 septembrie 2003, Tribunalul Constanţa a respins acţiunea reclamantului P.C. de obligare a Statului Român la plata de despăgubiri, în temeiul art. 504 alin. 2 C. pr. pen.

Prin decizia civilă nr. 243/C din 16 martie 2004, Curtea de Apel Constanţa a respins cererea reclamantului de repunere în termenul de apel iar apelul, declarat împotriva sentinţei instanţei de fond, a fost respins ca tardiv.

Instanţa de apel a reţinut, că: la data de 17 septembrie 2003, când a fost soluţionat fondul cauzei, apelantul a fost prezent și asistat de avocat și nu s-a aflat în vreo împrejurare, mai presus de voinţa sa, care să-l împiedice, la data pronunţării hotărârii – 24 septembrie 2003 - să declare apel; potrivit art. 19 din Decretul nr. 167/1958 repunerea în termen este o măsură excepţională, iar cel care o cere trebuie să facă dovada că împrejurările care l-au împiedicat să formuleze cererea în termen au fost mai presus de voinţa sa; prin lege nu sunt arătate aceste împrejurări, însă ele trebuie să fie exclusive de culpă, fără a avea gravitatea forţei majore. Împrejurările respective sunt piedici relative ce se analizează în raport cu diligenţa de care trebuia să dea dovadă cel interesat; or, apelantul, care avea interesul și protecţia legii pentru a declara apel, chiar plecat în delegaţie, avea posibilitatea să ia legătura telefonică cu familia și avocatul angajat la instanţa de fond care, în baza împuternicirii de la prima instanţă, putea declara apel, urmând ca motivarea să fie făcută până la prima zi de înfăţișare; de aceea, apelul expediat prin poștă la data de 24 decembrie 2003, formulat împotriva hotărârii comunicată la data de 6 noiembrie 2003, este declarat cu depășirea termenului legal.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul-apelant care, susţine că a făcut dovada că, datorită unei împrejurări mai presus de voinţa sa, a fost împiedicat să ia cunoștinţă de hotărârea apelată, comunicată la data de 6 noiembrie 2003. Această împrejurare constă în faptul că în perioada 20 octombrie 2003 – 10 decembrie 2003, fără întrerupere și fără posibilitatea revenirii în localitatea de domiciliu, a fost nevoit să se deplaseze în mai multe localităţi în vederea îndeplinirii unor obligaţii de serviciu. Că, împiedicarea de a lua cunoștinţă de hotărârea apelată a luat sfârșit la data de 10 decembrie 2003, dată în raport cu care cererea de apel s-a formulat în termenul legal. Motivarea instanţei că putea declara apel, deoarece a fost prezent în instanţă la data soluţionării cauzei și nu a existat vreo împrejurare care să-l fi împiedicat s-o facă la data pronunţării, nu se întemeiază pe vreo dispoziţie legală; de altfel, în ultimul paragraf al considerentelor, instanţa reţine că termenul de apel curge de la data comunicării hotărârii.

Se mai susţine, că nici faptul reţinut de instanţa de apel că se putea lua legătura cu familia sau avocatul pentru a declara apel, datorită mijloacelor moderne de comunicare, nu poate fi primit. Recurentul precizează că „a invocat imposibilitatea de a cunoaște, de a primi, de a fi comunicată hotărârea și nicidecum imposibilitatea de a declara apel”.

Recursul nu este fondat.

Soluţia respingerii cererii de repunere în termen și a apelului ca tardiv declarat, pronunţată prin hotărârea atacată, este legală.

Reclamantul-apelant a cerut să fie repus în termenul de apel, în temeiul art. 103 C.pr.civ., iar instanţa de apel, deși își sprijină soluţia pe art. 19 din Decretul nr. 167/1958, reţine că împrejurările invocate de apelant nu au fost mai presus de voinţa sa.

Or, repunerea în termen pentru asemenea împrejurări este prevăzută de art. 103 C.pr.civ. Textul, în alineatul 1 partea finală, reglementează repunerea în termenul pentru exercitarea oricărei căi de atac și privește situaţiile în care partea dovedește că a fost împiedicată să exercite calea de atac în termen, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.

Articolul 103 C.pr.civ. reglementează o repunere în termen „sui generis”, în condiţii restrictive și nu una propriu-zisă.

Prin modul de redactare, acest text se deosebește de art. 19 din Decretul nr. 167/1958 care reglementează repunerea în termen propriu-zisă.

În timp ce art. 19 (1) din decret se referă „in terminis” la cauze „temeinic justificate” și la împrejurări ce nu sunt imputabile titularului dreptului, care sunt de natură să împiedice introducerea acţiunii în termenul legal, articolul 103 (1) C.pr.civ. are caracter mult mai restrictiv, deoarece se referă la „o împrejurare mai presus de voinţa părţii”.

Acest text are ca obiect un drept procedural, care trebuie exercitat, sub sancţiunea decăderii, într-un anumit termen, iar sancţiunea decăderii este inoperantă numai dacă împrejurarea care justifică repunerea în termen este obiectivă, mai presus de voinţa părţii, care nu putea fi prevăzută și nici depășită de aceasta.

Faptul că reclamantul-apelant, prezent în proces la prima instanţă, asistat de apărător, a plecat în delegaţie în mai multe localităţi, în perioada 21 octombrie 2003 – 10 decembrie 2003, nu constituie o împrejurarea obiectivă, mai presus de voinţa sa, care să fi făcut imposibilă declararea apelului în termenul legal, pentru a justifica repunerea în termen.

Această împrejurare nu poate fi considerată un obstacol ce nu putea fi prevăzut și depășit de apelant, care l-a împiedicat să declare apelul în termen legal.

Pentru considerentele expuse, s-a respins recursul.